Interviu publicat în nr. 3/2018 al revistei CAFR – „Practici de Audit” Care apreciaţi că sunt, în momentul de faţă, principalele provocări cu care se confruntă mediul economic şi cum considerați că ar trebui să se implice CAFR pentru a sprijini rezolvarea acestor probleme? Dar UPLR? Provocările mediului economic sunt…
Veridice 218 – Ce urmează începând cu 2019?
Bun găsit! 2019 a reprezentat anul in care am sarbatorit Centenarul Marii Uniri iar finalul lui ne gaseste cu un nivel ridicat de dezbinare. E probabil cel mai bun moment să facem o analiză bazându-ne pe trecut. Nu de alta, dar istoria se repetă. La fel şi greşelile ei. Cei…
La 100 de ani de la Unirea cea mai mare
Nu voi vorbi în acest articol despre standarde de evaluare, valori, piețe, tarife și cursuri. Toate sunt parte dintr-o profesie care, la rândul ei, e parte dintr-un grup de profesii care, la rândul lor, deservesc întreaga populație ce reprezintă oamenii care viețuiesc în România și a căror viață depinde de…
Care este data evaluarii in procedura insolventei: deschiderea procedurii sau o data apropiata de momentul evaluarii?

Intrebarea din titlu reprezinta o tema de dezbatere atat intre evaluatorii autorizati cat si intre practicienii in insolventa cat si intre evaluatori, practicieni in insolventa si creditori. In dosarul 2236/118/2017/a16 in procedura de insolventa a ELCOMEX IEA SA printre obiectiunile aduse raportului de evaluare realizat in cauza s-a aflat contestarea…
Veridice 217 – Cum va arăta piața imobiliară în 2019
Bun găsit! Suntem pe final de an, vremea bilanțurilor și previziunilor, datelor și interpretărilor, mulțumirilor și îngrijorărilor. Bineînțeles, nici piața imobiliară nu face excepție. Anul 2019 se anunţă unul complicat, sunt multe opinii, unele chiar contradictorii, dar e important să reţinem un lucru: volumul tranzacțiilor este generat de relația dinamică…
Veridice 216 – Cum arată agentul imobiliar „de familie”
Bine v-am regăsit! Astăzi discutăm despre rolul și importanța agentului imobiliar într-o piaţă competitivă și sustenabila în România, pentru că, în comparaţie cu alte ţări, nivelul de încredere al publicului în serviciile unui agent imobiliar este mult mai redus la noi în ţară. Cauzele sunt multiple şi provin în mare…
Veridice 215 – Excepții legale în cazul impozitelor pe clădiri
Singura categorie de proprietari exceptată prin lege de la plata impozitelor pentru clădirile deținute – statul prin instituțiile sale centrale și locale. În cazul acestora, chiriașii sunt cei care trebuie să plătească o sumă de bani către bugetele locale – se numește „taxă pe clădiri” și este calculată plecând de…
Veridice 214 – Ce trebuie să știe autoritățile locale despre impozitarea clădirilor
Continuăm seria articolelor dedicate impozitului pe clădiri din anul 2019 cu cele mai importante informații care ar trebui cunoscute de către autoritățile locale. Contribuabilii care dețin clădiri nerezidențiale sau mixte precum și persoanele juridice care dețin imobile rezidențiale trebuie să depună rapoarte de evaluare a clădirilor supuse impozitării. Termenul depunerii…
Veridice 213 – Impozitul pe clădiri – persoane juridice
Bun găsit! Ediția de astăzi este una în care vom discuta despre impozitul pe clădiri, în cazul persoanelor juridice. Codul fiscal nu a fost modificat, din fericire, nici în acest an referitor la acest capitol, deși au existat unele intenții. Prin urmare, ne reamintim că din 2016, valoarea fiscală nu…
Veridice 212 – Impozitul pe clădiri – persoane fizice
Bun găsit! E final de an și, ca de obicei, începutul de an vine și cu obligația de plată a impozitelor și taxelor pe clădiri. Începând de astăzi voi prezenta câteva informații de actualitate privind aceste obligații fiscale adresate persoanelor fizice, persoanelor juridice, autorităților locale, evaluatorilor precum și celor care…