Discutam în episoadele precedente despre responsabilitatea pe care noi, oamenii, o purtăm pentru modul în care decidem să folosim inteligența artificială. Și aș vrea să punem și un exemplu concret în spatele acestor cuvinte. Recent am văzut o reclamă: „Scuze oficiale din partea Firmei x, adresate consultanților în evaluarea companiilor.” Intrigat de un mesaj provocator croit special pentru a stârni reacții puternice, am decis să aflu mai multe.
Instrucțiunile erau seducător de simple: introduci numele companiei și, în 30 de secunde, primești „un interval de evaluare AI, analiză financiară, analiză de risc și comparație cu industria”. Altfel spus, în mai puțin de 1 minut antreprenorii obțin un verdict pentru care altfel ar fi plătit mii de lei și ar fi așteptat câteva săptămâni. Sau pur-și-simplu ghiceau după propria judecată.
Scuze acceptate. Dar am o nelămurire.
Publicitatea
- Introduci numele companiei
- În 30 de secunde primești raportul
– analiză financiară
– analiză de risc
– comparație cu industria
Apoi venea și fraza-cheie care sigila succesul achiziției: „Înțelegem că astfel devine mult mai greu să ceri 20.000 de lei pentru un raport care începe cu «Depinde».” Mi-a plăcut provocarea și am vrut să văd despre ce este vorba. Am plătit 399 de lei și am comandat raportul pentru o companie pe care o cunosc suficient de bine încât să pot judeca valoarea așa-zisului raport la minut.
Scuze acceptate. Dar am o nelămurire.
Intriga (promisiunea)
- Cu 399 lei nu mai plătești 20.000 lei
- Tehnologia înlocuiește specialistul
- Primești certitudini, dispare „depinde…”
Raportul este interesant: adună informații publice, prezintă date financiare, calculează indicatori, face comparații, identifică riscuri și produce un interval estimat al valorii. Ca instrument de a-ți face rapid o idee, astfel de produse pot fi utile și probabil că, în timp, vor deveni mai bune. AI va schimba profund evaluarea, ca mai toate profesiile, și ar fi o greșeală să ignorăm acest lucru.
Scuze acceptate. Dar am o nelămurire.
Realitatea (poate fi util)
- Adună informații publice
- Prezintă date financiare
- Indicatori, comparații, riscuri
- Interval estimate al valorii companiei
Numai că am ajuns la precizările interesente abia în ultima pagină. „Acest raport are caracter exclusiv informativ și nu reprezintă consultanță financiară, juridică sau de investiții. Datele și estimările prezentate sunt generate de inteligență artificială, se bazează pe surse publice disponibile și pot conține erori sau inexactități. Înainte de a lua decizii, recomandăm consultarea unui specialist.”
Scuze acceptate. Dar am o nelămurire.
Problema (precizările)
- „exclusiv informativ”
- „nu reprezintă consultanță…”
- „pot conține erori sau inexactități”
- „recomandăm consultarea unui specialist”
Și aici intervine nelămurirea mea. Reclama spunea că specialistul este problema pe care tehnologia tocmai a rezolvat-o. În raportul primit după plata celor 399 de lei în baza unei promisiuni exacte, specialistul reapare ca recomandare înainte de luarea unei decizii. Deci, evaluatorii nu au dispărut. Doar au fost mutați de pe reclamă pe ultima pagină a raportului.
Scuze acceptate. Dar am o nelămurire.
Nelămurirea
- Reclama:
specialistul = problema
tehnologia = soluția + la costuri mici - Realitatea:
tehnologia NU poate face ce face specialistul
dacă ai nevoie de ce face specialistul
=> ai nevoie de un specialist
Și nici mult ironizatul „Depinde” nu a dispărut. Pentru că valoarea unei companii chiar depinde. De scopul pentru care vrem să cunoaștem valoarea. Depinde de perspective, riscuri, contracte, clienți, management, sustenabilitatea rezultatelor, structura datoriilor și de multe alte elemente pe care informațiile publice nu le pot surprinde. AI-ul poate fi un instrument util pentru o curiozitate, un punct de plecare sau o verificare de rutină. Însă este diferit de o evaluare asumată pe baza căreia se iau decizii de business.
Scuze acceptate. Dar am o nelămurire.
Chiar «Depinde» de…
- Scopul evaluării
- Informații din interior
- Perspective, riscuri, context
- Contracte, clienți, management
- Structura rezultatelor și datoriilor
- Și multe altele…
Și atunci mi-a venit o idee. Dacă informațiile utilizate sunt publice, dacă analiza este realizată de AI și dacă rezultatul este declarat ca fiind exclusiv informativ, ce s-ar întâmpla dacă am cere direct unui AI să facă același lucru? Am construit un prompt. Nu pentru evaluatori, ci pentru antreprenori. Îl găsiți pe vascu.ro și pe pagina Facebook a Veridice – gratuit și fără nicio condiționare. Îl puteți folosi cu oricare dintre AI-urile preferate.
Scuze acceptate. Dar am o nelămurire.
Oportunitățile AI
- Am creat un prompt
- Dedicat antreprenorilor
- Disponibil gratuit pe vascu.ro
- Poate fi folosit cu orice model AI
Întotdeauna am fost și voi fi susținător al progresului și inovației. Instrumentele AI își au relevanța lor și vor deveni în timp mai bune. Ele pot fi promovate pentru viteză, costuri reduse și utilitate în contextul potrivit. Însă nu este corect să fie vândute sub o falsă etichetă contrazisă chiar de precizările produsului. Specialiștii nu pleacă nicăieri. Nici evaluatorii, nici medicii, nici avocații, inginerii, profesorii sau oricare alt tip de profesionist. Însă, ce-i drept, mediocritatea va avea din ce în ce mai puține scuze de ambele părți – umană și tehnologică.
Ne oprim aici pentru astăzi. În ediția viitoare revenim cu noi teme veridice. Până atunci vă doresc multă sănătate!