Veridice 613 – De la comparabile la societatea mediocră

Am vorbit în edițiile precedente despre educația care a implementat comparabilele în viața noastră și efectul acestui reper de-a lungul existenței noastre. Însă nu este singura condiționare pe care educația ne-o imprimă din copilărie.

Sistemul nostru de educație e bazat pe cultură generală, memorare și redare. Adică să știm cât mai mult și mai pe orizontală dintr-un domeniu. Însă fără să aprofundăm în școală ceva anume. Poate vom reuși în „rezidențiatele” din viață.

De la comparabile la societatea mediocră
Sistemul nostru de educație:

  • Cultură generală, memorare, redare
  • Cunoștințe pe orizontală, fără aprofundare

Venim din anii de școală cu dorința de a ști totul sau cât mai mult dintr-un domeniu. Mai exact, vrem să știm mai mult decât X, Y sau Z. Poate fi mult sau puțin, corect sau greșit, nici nu contează. Doar cât să putem afișa mai mult decât unul sau altul. Pentru că așa am fost educați și pentru că așa „ne obligă” comparabila.

De la comparabile la societatea mediocră
Sistemul nostru de educație:

  • Dorim să știm cât mai mult
  • Cel puțin mai mult decât x, y, z
  • Poate fi mai mult / puțin, corect/greșit
  • Atâta timp cât putem afișa mai mult ca alții

Odată ce am conștientizat așadar ce are comparabila și nu avem noi, ne năpustim să câștigăm competiția. Să fim mai buni ca ea. Sau măcar să părem mai buni. Să dăm o idee mai bine la public, adică în fața colegilor, prietenilor, vecinilor, familiei șamd.

De la comparabile la societatea mediocră
Suntem dominați de comparabile

  • Identificăm ce au ei și n-avem noi
  • Ne năpustim să câștigăm competiția
  • Să fim/părem mai buni
  • Să dăm o idee mai bine în fața celorlalți
    (colegi, prieteni, vecini, familie etc)

Doar că aici ne scapă ceva. Oare de ce nu am fost și până acum cel puțin la fel de buni ca și comparabila? Ce ne-a oprit? De ce nu am investit resurse în a deveni mai buni – independent de alte date din exteriorul nostru? De ce pe această temă și nu alta? (carton 4) Răspunsul este dat de abilitățile și de calitățile noastre individuale. Pentru că suntem oameni și suntem diferiți. Și de fapt noi am luat din porția egală și superficială de școală doar ce se potrivea punctelor noastre tari. Ceea ce ne era la îndemână și ușor de asimilat.

De la comparabile la societatea mediocră
Ce ne atrage și ce nu

  • Avem abilități și calități individuale
  • Suntem diferiți și avem talente diferite
  • Fiecare ne-am luat din școală ce s-a potrivit nouă
    => ne era la îndemână și ușor de asimilat

Unii am luat unele alții am luat altele. După posibilități – talent, interese, înclinații, cum vreți să le numim. Asta nu înseamnă că în realitate eram mai prejos unii față de ceilalți. Dar în sistemul nostru de referință bazat pe comparabile, eram.

De la comparabile la societatea mediocră
Suntem diferiți, nu mai buni/puțin buni

  • Fiecare s-a concentrat pe altceva
  • Avem talente, interese, înclinații diferite
  • Nu suntem mai buni/sau mai prejos
  • Ci doar diferiți

Și am început cursa! Să ajungem comparabila. Dar ce am făcut de fapt? Am început să investim timp și energie în a ne dezvolta punctele slabe. Adică total greșit. Zone mai putin dezvoltate pe care le avem fiecare și care foarte greu ajung de la nadir la zenit.

De la comparabile la societatea mediocră
Când urmărim comparabila greșită…

  • Începem cursa competiției
    fără să analizăm unde vom ajunge
  • Investim resurse în dezvoltarea punctelor slabe
  • Poate ajungem din urmă comparabila
  • Însă nu sunt zonele în care noi putem face performanță

Așadar am mers pe o pistă falsă. În loc să ne concentrăm energia pe atuurile noastre să devenim și mai buni în ce eram buni și să atingem excelența, am abandonat această cale și am devenit mediocri. Dar a părut că suntem mai buni, deși nu eram.

De la comparabile la societatea mediocră
Excelență vs mediocritate

  • Excelență
    Concentrare energie pe atuurile noastre
    => devenim și mai buni în ce eram buni
    => atingem excelența
  • Mediocritate
    Abandonarea punctelor noastre tari
    Investirea resurselor în comparabilele altora
    => mediocritate, frustrare
    => pistă falsă

Noi toți avem resurse limitate – timp, energie, atenție, concentrare, spațiu în memorie. Dacă nu le investim, încă din anii de școală, pentru a ne dezvolta și completa atuurile native, nu avem cum să ajungem la performanță. Același efort îl putem investi în excelență sau irosi în mediocritate.

Trebuie să renunțăm la mentalitatea secolului trecut cu privire la educație și dezvoltare. Scopul nu este să luăm note mai bune ca Ionescu. Scopul este să devenim surse de soluții pentru problemele mari care ne confruntă în viața de zi cu zi. Fiecare acolo unde se pricepe cel mai bine.

De la comparabile la societatea mediocră
Scopul educației astăzi

  • NU note mai bune ca Ionescu
  • Ci autorii soluțiilor pentru problemele
    mari cu care ne confruntăm noi toți

Avem nevoie de analiză și sinteză, gândire critică, inovație, autonomie, pragmatism, colaborare, responsabilitate, disciplină, reziliență și multe alte ingrediente de bază pentru performanță. Pentru că, așa cum am mai discutat, singura comparabilă care contează este cea mai bună versiune a fiecăruia dintre noi.

De la comparabile la societatea mediocră
Ce avem nevoie de la educație

  • Analiză și sinteză, gândire critică
  • Inovație, autonomie, pragmatism
  • Colaborare, responsabilitate
  • Disciplină, reziliență
    => ingredientele performanței, excelenței

Din păcate, investind în punctele slabe, de cele mai multe ori nu excelența a fost rezultatul – ci mediocritatea. Și iată deci calea sigură înspre o societate mediocră. E momentul să schimbăm traiectoria. Fiecare dintre noi trebuie să-și regăsească comparabila internă care ne va deschide drumul către excelență.

Ne oprim aici pentru astăzi. În ediția viitoare revenim cu noi teme veridice. Până atunci, ținem legătura pe pagina Adrian Vascu de pe Facebook, Youtube și în aplicațiile mobile din Google Play și Apple Store. Vă doresc multă sănătate!

Impozitare Clădiri 2022:

Noul An:

Lider Autentic :

Noul Leadership:

Partajează asta:

Apreciază:

Încarc…This entry was posted in În MediaVeridice. Bookmark the permalink.

Navigare articole

← Veridice 612: Viața ca o comparație. Lecția Simonei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *