Cum economia dă semne de răceală, mulți cumpărători se uită cu interes la piața imobiliară pentru ocazii de neratat în 2019. Dinamica pieței imobiliare s-a domolit, însă este foarte important să înțelegem care sunt cauzele, căci nu toate duc la scăderea costurilor în lei.
Două observații: menținerea sau scăderea prețurilor în euro atunci când leul se depreciază și dobânda crește, pot duce la scumpirea achiziției în lei, nu neapărat la ieftinire. A doua: scăderea volumului tranzacțiilor nu înseamnă automat și scăderea prețurilor.
Pe de-o parte avem un mediu economic tensionat, înăsprirea condițiilor de creditare, scumpirea creditelor și exodul românilor, dar și anticiparea scăderii prețurilor.
Pe de altă parte avem scumpirea noilor construcții, deprecierea leului, chirii încă apropiate de ratele lunare, dar și atașamentul nostru pentru deținerea în proprietate a imobilelor.
Dacă ne uităm la construcțiile noi, chiar dacă scade volumul tranzacțiilor, dezvoltatorii nu pot reduce prețul sub nivelul costurilor: dobânzile finanțării, achiziția terenului în euro și materiilor prime de import, angajarea oamenilor într-o piață a muncii aflată în plin deficit de forță calificată și o salarizare în continuă creștere de câțiva ani.
Bineînțeles, există zone în care s-au acumulat stocuri excesive de construcții noi, ai căror dezvoltatori vor reduce prețurile sub presiunea lichidării acestora. Însă foarte probabil vor veni la pachet cu suprafețe mici, finisaje incomplete, împărțirea deficitară a spațiului, lipsa infrastructurii adecvate sau alte neajunsuri similare care asigură o marjă de profit permisivă.
Și în cazul apartamentelor vechi prețurile vor varia de la caz la caz. Vechimea imobilului va fi compensată în ochii cumpărătorilor de eventuala poziționare avantajoasă în orașele cu trafic intens, însă valoarea efectiv tranzacționată va rezulta din motivația proprietarilor de a vinde și puterea de cumpărare a celor interesați.
Piața imobiliară în 2019 va fi extrem de fragmentată, cu prețuri în euro mai mari și mai mici ca în 2018, dar și paradoxală – prețurile de achiziție, fie și mai mici în euro, vor costa mai mult oamenii cu veniturile în lei.