Guvernul regândeşte legea insolvenţei iar motivul invocat este faptul că firmele care cer protecţie în faţa creditorilor nu se redresează, ba din contră – acumulează şi mai multe datorii.
Statul vorbeşte despre aproape 84 de milioane de lei, datorii ale insolvenţilor care nu mai pot fi recuperate. Suma este cu 20% mai mare ca în 2015, şi, dacă ne uităm peste o statistică recentă, vedem că sunt peste 28.000 de companii în insolvență.
Până aici pare justificat să vrei să schimbi legea pentru a evita abuzurile şi pentru a recupera cât mai mult din datoriile acestor firme către bugetul de stat. Doar că e foarte important cum faci schimbarea. E nevoie de o ordonanţă de urgenţă pentru asta?
Mai ales că cea propusă de ministerul finanţelor este contestată de practicienii în insolvență și evaluatorii autorizați. O dată din cauza lipsei transparenței decizionale. Apoi, conținutul actului normativ, fără consultarea specialiștilor direct implicați în punerea în aplicare a Codului Insolvenței, a dus la prevederi cel puțin bizare.
De exemplu, au fost adăugate criterii de incompatibilitate cu privire la selecția furnizorilor, printre care și acela al contractelor aflate în derulare cu un creditor. Cu alte cuvinte, firmele de evaluare, contabilitate sau de arhivă care desfășoară activități curente pentru o instituție financiară, nu vor putea participa la selecție.
Cum ar putea un astfel de criteriu să rezolve scopul declarat al ordonanței de a crește procentul de recuperare a creanțelor bugetare datorate de firmele aflate în procedură de insolvență? Nu va putea, din contră! Va bloca desfășurarea procedurilor specifice.
Acesta este doar încă un exemplu care confirmă nevoia de a pune la aceeaşi masă oameni competenţi şi direct implicaţi. E singurul mod de a face legi funcţionale într-o ţară orbită de birocraţie prost enunţată.
Atât a fost pentru astăzi. Ne revedem săptămâna viitoare. Până atunci, numai bine!