Vorbim zilele acestea despre lideri – în afaceri, în profesiile noastre, în politică, instituții sau în administrație. Dezbatem dacă gândesc bine sau rău, dacă fac bine sau rău, dacă va fi mai bine sau nu. Însă, cum liderii nu sunt niciodată perfecți, cum discernem între cei care merită susținerea noastră și cei care în realitate sunt consumați integral de propriul bine?
Există un tip de lider pe care îl recunoști nu după ce face, ci după ce evită. Evită oamenii competenți din jur — îl deranjează. Evită ideile care nu îi aparțin — le percepe ca amenințare. Evită confruntarea directă — preferă să neutralizeze prin tăcere, ignorare sau discreditare subtilă. Evită să construiască cu cei din jur – preferă să submineze evoluția prin dezbinare.
Liderul ajuns pe funcție
Evită…
- Oameni competenți (deranj)
- Idei care nu-i aparțin (amenințare)
- Confruntarea directă (discreditare în absență)
- Colaborarea (preferă dezbinarea)
A ajuns în poziție prin răbdare și loialități acumulate, nu printr-o viziune. Și tocmai de aceea puterea nu îl eliberează, ci îl închide. Devine prizonierul propriei poziții, permanent preocupat să o apere cu orice preț. Primul semn de progres îl pune în gardă. Inițiativele altora îl neliniștesc profund. Căci sistemul strâmb în care a reușit să obțină puterea este și singurul care i-o poate garanta.
Liderul ajuns pe funcție
Context
- Ajuns prin răbdare + loialități (NU viziune)
- Prizionerul puterii (apărarea „tronului”)
- Amenințat de progres (inițiative „periculoase”)
- Consumat de nesiguranțe
Cel mai trist lucru nu e că face rău, ci că nici nu știe ce face. Nu-și înțelege impactul și nici nu e interesat să-l înțeleagă. Se crede sincer un om important într-un moment important. Scopul nu este dezvoltarea, ci conservarea. Nu a binelui comunității din care face parte, ci a poziției lui. Și această confuzie între binele lui și cel al oamenilor pe care îi conduce îl face cu atât mai periculos pentru aceștia.
Liderul ajuns pe funcție
Problema
- Nu doar că face rău
dar NU știe ce face - Dezinteresat de impact
- Își dă importanță (NU o câștigă)
- Înlocuiește binele oamenilor
cu binele lui personal
Organizațiile conduse astfel nu eșuează spectaculos. Nu bat clopotele, soarele răsare ca în fiecare altă zi, viața merge înainte. Pur și simplu, fără vreo notificare de vreun fel, se golesc încă puțin în fiecare zi — de oameni buni, de idei, de curaj sau viziune. Spațiile care până ieri erau pline de propuneri, dezbateri și proiecte – își pierd energia și centrul de greutate comun.
Liderul ajuns pe funcție
Impactul asupra organizațiilor
- Eșuare fără notificări zgomotoase
- Golire de oameni, idei, curaj
de propuneri, dezbateri, proiecte - Pierderea energiei + centrului de greutate
Cel mai periculos lider nu este cel care ia decizii proaste, deși au și ele efecte negative. Însă acela care aduce cu el o tăcere asurzitoare este cu atât mai toxic. Cel care demotivează și îndepărtează opiniile, inițiativele, colaborările. Este cel care îi determină pe oameni să se deconecteze de la viața comunității. Nu se mai implică, nu mai aduc propuneri, nu mai au aspirații împreună. Devine un spațiu al fiecăruia pentru el însuși care sărăcește pe toată lumea.
Liderul ajuns pe funcție
Sursa pericolului
- NU doar decizii proaste
(deși au efecte negative) - CI și tăcere asurzitoare
> demotivare, abținere, inacțiune
>> deconectare, izolare, stagnare
Leacul nu e conflictul cu el. Ci să construiești în continuare, indiferent de el. Să îți păstrezi dorința de mai bine, să îți conturezi o viziune curajoasă, să strângi oamenii în jurul ei și să o transformi în realitate. Să aduci binele pentru tine și cei din jur în egală măsură. Să nu renunți la progres, la dezvoltare și întărirea legăturilor care întotdeauna ne-au făcut mai puternici împreună.
Liderul ajuns pe funcție
Leacul
- NU conflictul cu el
- CI continuarea construirii
> păstrarea încrederii în progres
>> dorință de mai bine
viziune curajoasă
colaborarea cu cei din jur
Chiar și atunci când nu avem liderii pe care ni i-am fi dorit, să nu depunem armele. Dimpotrivă, să strângem rândurile. Istoria nu a fost scrisă de circumstanțele perfecte, ci de oamenii care s-au ridicat deasupra lor. Nu pierdem atunci când ne este greu, ci atunci când nici măcar nu mai încercăm. Și măcar această victorie ne-ar fi benefic să n-o oferim niciunui șef ajuns într-o poziție pe care n-o poate onora.
Liderul ajuns pe funcție
Soluția
- Să fim liderii pe care nu-i avem
- NU depunem armele
ci strângem rândurile - NU așteptăm circumstanțele perfecte
ci ne ridicăm deasupra lor - NU pierdem atunci când e greu
ci atunci când renunțăm să mai încercăm
Și aceasta este diferența între un lider ajuns pe funcție și un lider care a devenit conducătorul ei: primul își consumă energia pentru a-și păstra tronul. Al doilea își dedică priceperea pentru a-i ridica pe toți ceilalți. Căci, pentru el, funcția este o consecință, nu un scop – o responsabilitate, nu un atuu personal. Și simte că merită zbaterile inerente atunci când își vede aproapele bucurându-se de mai binele său și al celor din jur, nu atunci când pierderea altora îi hrănește propria nesiguranță.
Ne oprim aici pentru astăzi. În ediția viitoare vom reveni cu noi teme veridice. Până atunci vă doresc multă sănătate!