Mergând spre birou, în ziua când a avut loc conferința organizată de UPLR privind expertiza judiciară, la semafor în Piața Victoriei, era o Dacie 1300. Funcționa. Cu geamurile deschise și cu dotările specifice vremurilor, deși avea peste 40 de ani vechime, încă se deplasa. Mi-am dat seama atunci că se…
„Colaborarea constă în implicarea şi luarea de poziţii publice de susţinere a profesiilor liberale, iar efectele să se răsfrângă asupra tuturor celor care activează în acest domeniu”
Interviu publicat în nr. 3/2018 al revistei CAFR – „Practici de Audit” Care apreciaţi că sunt, în momentul de faţă, principalele provocări cu care se confruntă mediul economic şi cum considerați că ar trebui să se implice CAFR pentru a sprijini rezolvarea acestor probleme? Dar UPLR? Provocările mediului economic sunt…
Verificarea evaluării în cadrul operațiunii de audit financiar
Initial am vrut sa intitulez articolul „Verificarea evaluarii de catre auditorii financiar” dar mi-am dat seama ca formularea nu este 100% corecta, avand in vedere ca, chiar daca este o actiune intalnita in cadrul procesului de audit, atunci cand a fost necesara (re)evaluarea activelor, actiunea propriu-zisa trebuie efectuata tot de…