Specializările evaluatorilor autorizați persoane fizice prevăzute de lege sunt: evaluarea întreprinderii (EI), evaluarea proprietății imobiliare (EPI), evaluarea bunurilor mobile (EBM), evaluarea instrumentelor financiare (EIF) și verificarea evaluării (VE). Un evaluator poate deține una sau mai multe dintre aceste specializări.
Pe larg…
Fiecare dintre cele cinci specializări conferă dreptul de a realiza evaluări în domeniile respective.
Evaluarea întreprinderii presupune evaluarea acțiunilor sau părților sociale ale unei întreprinderi. De regulă se evaluează acțiunile companiilor nelistate. Această specializare (EI) a fost prima dintre cele cinci care a fost aplicată în România începând cu anul 1992.
Cea de a doua este evaluarea proprietăților imobiliare (EPI). Apărută în anul 1997, reprezintă principala activitate a evaluatorilor raportat la volumul de activitate.
Evaluarea bunurilor mobile (EBM) (mașini, echipamente, utilaje) a apărut în jurul anului 2000.
Evaluarea instrumentelor financiare (EIF)(de exemplu, obligațiuni) este specializarea cu cel mai redus nivel de activitate din perspectiva cererii de asemenea evaluări pe piața din România.
Ultima specializare, verificarea evaluării (VE) a apărut în anul 2011 odată cu reglementarea profesiei de evaluator. Presupune exprimarea unei opinii privind conformitatea unui raport de evaluare cu standardele de evaluare și legislația în vigoare precum și exprimarea opiniei evaluatorului verificator privind rezultatul evaluării din raportul verificat. Specializarea VE poate fi obținută, în condițiile impuse de normele în vigoare, doar de către evaluatorii care dețin una dintre celelalte patru specializări. În prezent există specializarea VE pentru EI, EPI și EBM.
Ne revedem în fiecare marți, miercuri și joi cu noi episoade „Veridice din Evaluare”!
—————-
Despre „Veridice din evaluare”
Veridice din evaluare prezintă succint aspecte care descriu activitatea de evaluare a bunurilor din România. În fiecare săptămână, marți-miercuri-joi, publicăm pe rețelele de socializare noi teme din evaluare. Fiecare episod în formă extinsă este publicat pe veridio.ro.
Partajează asta:
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide în fereastră nouă)
- Mai mult
Apreciază:
Încarc…
https://widgets.wp.com/likes/#blog_id=105945639&post_id=5046&origin=www.veridio.ro&obj_id=105945639-5046-647ee9f8f071fThis entry was posted in În Media, Veridice din Evaluare. Bookmark the permalink.