Vorbeam în episodul precedent despre anul incertitudinilor. Însă de ce este atât de importantă stabilitatea mediului de afaceri? De ce ne-ar interesa? Până la urmă, în vremuri atât de tulburi, de ce este așa o problemă că mediul de afaceri din România este mai nesigur ca orcând?
Ei bine, pentru că lipsa predictibilității ne costă foarte mulți bani pe noi toți, fie că vorbim despre stat, companii sau oameni. Încă ne este greu să înțelegem că aceste trei categorii de entități sunt vase comunicante. Și dacă unul dintre ele strănută, celelalte două vor suferi imediat și ele, având nevoie de tratamente scumpe și dureroase.
Costurile instabilității
Impact
- Ne costă pe toți foarte mulți bani
- Stat, companii, oameni
= vase comunicante - Când unul are probleme
toate trei au probleme
Turbulențele politice au știrbit major credibilitatea României față de piețele financiare, companiile existente în România și cele interesate să intre pe piața noastră. Apoi, de parcă nu aveam suficiente probleme, mediul de afaceri a fost dat încă o dată peste cap de ordonanța trenuleț. Practic s-au pus paie pe focul deja aprins.
Costurile instabilității
Consecințe turbulențe politice
- Pierderea credibilității
– piețe financiare = costuri finanțare
– investitori = din România și din străinătate - Schimbarea regimului fiscal
– creșterea taxelor și impozitelor
– creșterea cheltuielilor
Companiile din România au pus pauză investițiilor pentru că planurile deja pregătite pentru 2025 nu mai corespund datelor pe baza cărora au fost elaborate. Există deja situații în care furnizorii străini cer asigurări suplimentare care nu mai sunt disponibile pentru toate companiile românești din cauza situației profund instabile din țara noastră.
Costurile instabilității
Blocarea investițiilor românești
- Schimbarea premizelor planurilor existente
- Probleme în relația cu furnizorii din străinătate
- Costuri crescute de finanțare
- Incertitudini majore față de următoarele 12 luni
- Imposibilitatea unor planuri pe 3/5/10 ani
Similar, companiile care aveau planuri să intre pe piața românească și ele au pus pauză demersurilor pentru că mediul economic tocmai s-a schimbat profund, contextul politic este nefast, iar capacitatea lor de a face predicții pentru următoarele 12 luni, nu mai zic 3-5-10 ani, tocmai s-a evaporat.
Costurile instabilității
Blocarea investițiilor străine
- Mediul economic alterat
- Context politic nefast
- Imposibilitatea predictibilității
- Lipsa stabilității pentru investiții
pe termen mediu și lung
De aceea nu se schimbă regulile jocului peste noapte. De aceea nu jucăm alba-neagra cu codul fiscal și alte reglementări care afectează profund mediul de afaceri. Orice companie, fie mică sau mare, indiferent de domeniul de activitate, dacă ar fi obligată să aleagă între condiții grele dar stabile sau condiții mai puțin grele dar schimbate în fiecare lună, ar alege prima variantă. Măcar atunci își poate construi un plan, știe pe ce se bazează.
Costurile instabilității
Contextul imposibil al economiei RO
- Condiții fiscale instabile
- Perspective neclare de viitor
- Creșterea fiscalității peste noapte
- Lipsa consultărilor cu mediul privat
- Imposibilitatea de a face planuri de afaceri
Toate aceste investiții care ar fi trebuit să înceapă odată cu 2025 acum sunt în pauză pe termen nedefinit. Toate achizițiile de bunuri și servicii, toate angajările și toate dezvoltările acestora în România nu știm dacă vreodată se vor mai întâmpla. Statul nu va putea colecta impozitele aferente acestora. Oamenii nu vor avea parte de noi locuri de muncă cu care să-și poată schimba ofertele actuale.
Costurile instabilității
Consecințe investiții blocate
- Amânarea achizițiilor de bunuri și servicii
- Amânarea recrutării de specialiști
- Banii nu circulă în economie=> Bugetul de Stat nu colectează taxe și impozite
=> Deficitul Bugetar crește
Cu cât avem mai multe companii care se dezvoltă în România, cu atât mai multe slujbe și mai bine plătite au oamenii. Cu cât oamenii câștigă mai bine, le crește puterea de cumpărare ceea ce susține consumul. Banii circulă astfel în economie. Cu cât avem activitate economică mai intensă, cu atât se pot colecta sume mai mari la Bugetul Statului. Toate acestea nu se vor întâmpla din cauza instabilității politice și economice.
Costurile instabilității
Avantajele deblocării investițiilor
- Cu cât mai multe companii în RO
=> mai multe slujbe și mai bine plătite
=> mai multe tranzacții de bunuri și servicii - Cu cât mai mulți oameni câștigă mai bine
=> creșterea puterii de cumpărare
=> banii circulă în economie - Cu cât activitatea economică este mai intensă
=> colectare sume mai mari la Bugetul de Stat
=> mai multe investiții în infrastructură,
servicii medicale/educaționale etc.
Noi toți trăim în țara asta, respirăm același aer, privim același cer. Dacă aerul este poluat, fie că ne dăm jos dintr-o Dacie sau un Porche, noi toți vom avea probleme cu plămânii. Sper că vor înțelege și cei care ne guvernează, măcar acum în al 12-lea ceas, că fără un mediu de afaceri sănătos, predictibil și corect, visteria țării va fi întotdeauna goală. Ne oprim aici pentru astăzi. În ediția viitoare revenim cu noi teme veridice. Până atunci, ținem legătura pe pagina Adrian Vascu de pe Facebook, Youtube și în aplicațiile mobile din Google Play și Apple Store. Vă doresc multă sănătate!
—
Recente:
- Revizuirea procedurii de expropriere
- Impozitarea clădirilor în 2024
- Promisiunea digitalizării fiscale
—
Despre Educație:
- Educația viitorului
- Educația – marele egalizator de oportunități
- Planificarea inovației din viitor
- Învățăm să învățăm mereu
- Despre o altfel de educație
—
Provocările prezentului:
- Despre a fi autentic
- Antrenamentul perseverenței
- Pericolul recompenselor imediate
- Echilibrul meritocrației
- Puțin bine nu e bun. Meritocrația la Stat
- Ecuația meritocrației
- Cum ne pierdem sau câștigăm viitorul
- Mediu neprietenos antreprenorilor
—
Leadership:
- Omul – ființă socială
- Cea mai bună utilizare a oamenilor
- Majoritatea tăcută
- Împăratul este gol
- Salvarea este în unitate
- Unii și alții. În gardă sau în gard.
- Omul (ne)potrivit la locul (ne)potrivit
- Gândirea tribală
- Puterea consensului
- Comparația. Invidie sau Inspirație
- Echilibrul si dezechilibrul
- Clepsidra vieților noastre
Partajează asta:
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide în fereastră nouă)
- Mai mult
Apreciază:
Încarc…This entry was posted in În Media, Veridice. Bookmark the permalink.