Veridice 701 – Despre ce a fost și ce va fi

Bine v-am regăsit pentru cel de-al 7-lea sezon al emisiunii Veridice! Așa cum v-am obișnuit în toți acești ani, continuăm să punem în discuție subiectele cu valoare adăugată ale momentului. Uneori ele vor fi pe teme acute sau cronice, alteori pe cele de fond. Ca și până acum, scopul emisiunii este să fie veridică și să puna in discuție posibile soluții pentru cauzele problemelor, nu doar pentru tratarea efectelor.

Am vorbit despre sensul vieții, singurele comparabile care contează și despre ce înseamnă să fii lider cu adevărat. Am vorbit despre crizele economice, provocările noilor tehnologii și principiile pe care nu ar trebui să le compromitem niciodată. Am vorbit despre invidie și inspirație, despre echilibru și dezechilibru, dar și despre cum unii sunt în gardă și alții doar în gard.

Despre ce a fost și ce va fi
Am vorbit despre

  • Sensul vieții
  • Singurele comparabile care contează
  • Ce înseamnă să fii lider cu adevărat
  • Crizele economice
  • Provocările noilor tehnologii
  • Principiile de necompromis vreodată

Am discutat despre gândirea tribală, puterea consensului și cea mai bună utilizare a oamenilor. Am spus că împăratul este gol, că majoritatea-i tăcută și că salvarea este în unitate. Am dezbătut despre cum ne pierdem sau câștigăm viitorul, despre nevoia oamenilor de conexiune umană și impactul unui mediu neprietenos antreprenoriatului.

Despre ce a fost și ce va fi
Am discutat despre

  • Gândirea tribală
  • Puterea consensului
  • Cea mai bună utilizare a oamenilor
  • Împăratul este gol
  • Majoritatea tăcută
  • Salvarea este în unitate

Am detaliat antrenamentului perseverenței, pericolele recompenselor imediate și importanța meritocrației pe verticală și orizontală. Am invocat necesitatea susținerii reale și continue a inovației, obligația de a revoluționa educația și a investi în marile egalizatoare de oportunități ale societății.

Despre ce a fost și ce va fi
Am detaliat

  • Antrenamentului perseverenței
  • Pericolele recompenselor imediate
  • Importanța meritocrației
  • Susținerea inovației
  • Revoluționarea educației
  • Marile egalizatoare de oportunități

Am pledat de fiecare dată pentru dialog, onestitate și corectitudine. Am încurajat respectarea principiilor și valorilor înaintea oricăror altor criterii. Am vorbit despre reciprocitate, omenie și nevoia de a ne susține unii pe alții. Am discutat despre importanța comunităților din care facem parte și puterea pe care o avem atunci când ne unim forțele pentru o cauză care merită efortul fiecăruia dintre noi.

Despre ce a fost și ce va fi
Am pledat pentru

  • Dialog, onestitate și corectitudine
  • Respectarea principiilor și valorilor
  • Reciprocitate, omenie, sprijin reciproc
  • Importanța comunităților

Pe dumneavoastră, privitorii emisiunii, v-am întâlnit în mai toate colțurile țării și cele mai diverse contexte de viață și profesie. Mă bucur că temele de discuție și argumentele prezentate au ajuns până la dumneavoastră. Știu că, deși fiecare dintre noi este măcar puțin diferit de ceilalți, avem în comun majoritatea adevărurilor despre viață.

În noul sezon vom continua să dezbatem împreună subiecte care ne marchează existența într-un fel sau altul. Vom discuta lecții de viață și meserie, perspective de viitor, provocări de moment și toate câte vom întâlni pe parcurs. Uneori vom fi de acord, alteori nu. Însă, dincolo de opinii și nuanțe diferite, noi toți ne dorim un mâine mai bun.

Despre ce a fost și ce va fi
Noul sezon Veridice (7)

  • Dezbatem subiectele care ne marchează existența
  • Discutăm lecții de viață și meserie,
    perspective de viitor, provocări de moment

Stau în fața noastră câteva probleme mari pe care împreună le vom întoarce pe toate părțile știind că întotdeauna există o soluție dacă într-adevăr vrem s-o găsim. Iar diversitatea punctelor de vedere este o bogăție atâta vreme cât noi toți suntem conștienți că, dincolo de discuții, acțiunea poate fi doar unitară către un obiectiv comun pe care ni-l asumăm dincolo de orice fel de accente și parcursuri individuale.

Despre ce a fost și ce va fi
Valoarea dialogului

  • Diversitatea de opinie = bogăție
    atâta vreme cât avem consens în acțiune
    pentru atingerea unui obiectiv comun
    dincolo de parcursurile noastre individuale

Și mai sper că Veridicele săptămânale ajută la crearea unor punți de dialog între adversari. Căci într-o comunitate ale cărei destine sunt adânc legate de starea fiecărui membru, nu există loc pentru conflicte fără de sfârșit. Avem nevoie să creăm consens în acțiune dacă ne dorim să ieșim cu bine din toate încercările care ne așteaptă. Și chiar dacă firea umană nu lasă oamenii să fie în consens total și permanent, măcar să avem această referință în minte în drumurile noastre individuale.

Îmi doresc ca Veridicele să reprezinte un moment luminos pentru dumneavoastră în fiecare săptămână. Sigur, probleme sunt mereu. Însă ne este dăunător a ne copleși doar cu aspectele negative ale umanității. Suntem croiți pentru a identifica și trata problemele. Însă ne este în egală măsură necesară practica recunoștinței. Respectiv de a ne opri pentru câteva momente și a trece în revistă toate lucrurile bune pe care deja le-am realizat împreună, oricât de diferiți suntem.

Indiferent ce va să vină, să nu uităm că salvarea este în unitate. Avem nevoie mai mult ca oricând să fim prezenți în comunitățile din care facem parte și să depunem eforturi pentru ca transformările pe care le vom trăi să fie spre binele tuturor. Ne oprim aici pentru astăzi. În ediția viitoare revenim cu noi teme veridice. Până atunci, ținem legătura pe pagina Adrian Vascu de pe Facebook, Youtube și în aplicațiile mobile din Google Play și Apple Store. Vă doresc multă sănătate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *