Deși la începutul anului multe voci anticipau o criză a pieței imobiliare, decembrie ne arată că în 2019 voința și puterea de cumpărare au continuat să crească pe segmentul achizițiilor imobiliare. Începutul de an a fost mai greoi, însă prețurile au continuat să crească, chiar dacă într-un ritm mai temperat…
Veridice 313 – Despre impozitul pe clădiri cu destinație mixtă
Ca și în anii precedenți, curioasa problemă a impozitării clădirilor deținute de persoane fizice cu destinație mixtă a rămas o situație încă neclarificată din 2016 și până în prezent. Niciodată nu e o idee bună să lași loc interpretărilor, cu atât mai puțin atunci când vorbim despre stabilirea unui impozit.…
Veridice 312 – Creșteri cu până la 60% ale valorilor impozabile în 2020
Ne pregătim să încheiem anul, ceea ce ne aduce mai aproape de primul termen de plată a impozitelor pe clădiri în 2020. Următoarea plată a impozitelor, pentru clădirile nerezidențiale, atât pentru persoanele fizice cât și pentru cele juridice, s-ar putea să vină la pachet cu schimbări notabile ale sumelor cu…
Veridice 311 – Cum afli dacă îți permiți o casă prin credit?
Dacă vrem să cumpărăm o casă prin credit bancar, în primul rând trebuie să ne asigurăm că ne-o permitem și apoi că banca are aceeași părere. Cu alte cuvinte, trebuie să vedem cât am economisit până acum să asigurăm banii de avans și cât putem plăti lunar băncii pentru următorii…
Despre valoarea impozabilă a clădirilor în 2020
S-a mai dus si acest an 2019. Pentru anul 2020 amintesc principalele aspecte referitoare la impozitarea cladirilor. Nu sunt modificari semnificative metodologice fata de anul trecut (2019). Am actualizat principalele aspecte în funcție de informațiile „la zi”. Deci: S-a schimbat ceva? Ce este nou? Ce este vechi? Precizez ca este…