În perioadele în care economia are dificutăți, auzim mai des cuvântul „insolvență”. Și, din păcate, în România, percepția o leagă nemijlocit de un faliment inevitabil, transformându-se dintr-un potențial tratament într-o profeție autoîmplinită, stigmatul fiind mai grav ca boala însăși. Astăzi discutăm despre opțiunile companiilor în depășirea impasului comercial.
Până la insolvență sunt multe etape în care managementul poate interveni. Însă poate face asta doar dacă indentifică la timp și corect simptomele unei boli incipiente și crede în ele. Cu cât este descoperită și gestionată mai târziu, cu atât mai puține și mai scumpe vor fi opțiunile de remediere. Consecințele sunt piederea autonomiei în luarea deciziilor și scăderea șanselor de însănătoșire.
Rolul insolvenței
Etape anterioare
- Multe opțiuni înainte de insolvență
- Condiție: identificare simptome la timp
- Șanse succes = descoperită + gestionată rapid
- Ignorare = opțiuni reduse + scumpe
- Consecințe: pierdere autonomie + șanse reduse însănătoșire
La primele semne de emoții comerciale trebuie făcute două lucruri. În primul rând să nu fie ignorată situația, lăsând emoțiile să devină probleme concrete. În al doilea rând, imediat să fie demarată o analiză în profunzime a afacerii. Dacă este cazul, se poate solicita ajutor extern pentru evaluarea situației reale. Astfel se vor lua decizii pe baze solide, nu simple percepții individuale.
Rolul insolvenței
Etape anterioare – (I) Emoții comerciale
- Nu ignora situația
- Nu lăsa emoțiile să devină probleme
- Începe o analiză în profunzime
(resurse interne/externe)
=> decizii pe baze solide
(NU percepții individuale)
Odată ce se obține diagnosticul, știind cauzele suferinței, se formulează tratamentul adecvat fiecăreia. Prima direcție de acțiune este internă: reducerea costurilor, îmbunătățirea marjelor, creșterea încasărilor, închiderea unor linii neprofitabile, consolidarea activității, vânzarea unor active sau dezvoltarea de noi surse de venituri pe infrastructura existentă. Astfel, pentru că s-a reacționat din timp, pot fi adoptate soluții dificile, însă rezonabile, benefice și fără presiuni suplimentare din exterior.
Rolul insolvenței
Etape anterioare – (I) Emoții comerciale
- Diagnostic = tratamente adecvate
- Exemple: reducere costuri, creștere încasări,
închideri linii neprofitabile,
vânzare active, etc. - Soluții dificile
însă rezonabile + benefice
fără presiuni exterioare
Dacă se constată probleme de cash-flow, înainte de a rata primul termen de plată, ar fi bine purtate deja purtate discuții directe și oneste cu creditorii, fie că sunt furnizori sau finanțatori. Se pot obține eșalonări, reduceri sau amânări de plată, refinanțări, atragerea unor noi investitori sau conversia datoriilor în acțiuni. Însă toate acestea depind de starea companiei la zi și credibilitatea managementului și acționarilor față de parteneri. Lipsa comunicării sau eventuale amânări ar crea probleme și mai mari.
Rolul insolvenței
Etape anterioare – (II) Probleme cash-flow
- Înainte de prima scadență depășită
discuții cu furnizori și finanțatori - Exemple : eșalonări, reduceri/amânări de plată
refinanțări, noi investitori,
conversia datoriilor în acțiuni, etc. - Condiții: starea companiei la zi
crediblitatea managementului
(transparență, asumare, soluții)
Dacă deja s-a depășit acest nivel de îngrijorare internă și sunt necesare garanții externe suplimentare – negocierile se pot organiza într-o formulă oficială precum acordul de restructurare sau concordatul preventiv. Acestea sunt instrumente reglementate prin Legea nr. 85/2014 menite să evite intrarea în insolvență. Ambele oferă procese și proceduri prin care se încearcă salvarea companiei prin restructurări și reorganizări dedicate redresării activității comerciale.
Rolul insolvenței
Etape anterioare – (III) Garanții suplimentare
- Înainte de înrăutățirea situației
apelarea la instrumente oficiale (Legea nr. 85/2014)
– Acordul de restructurare
– Concordatul preventiv - Procese + proceduri => planul de redresare a companiei
(restructurări, reorganizări)
Dacă situația escaladează – atunci se ajunge în procedura de insolvență. Nici aceasta nu este o condamnare la faliment. Însă există doar două posibilități: afacerea este salvată sau lichidată. Însă decizia nu mai este la companie, ci la echipa externă care gestionează dosarul și se bazează pe evaluarea companiei care informează care dintre cele două variante este mai probabilă.
Rolul insolvenței
Cadru
- NU este o condamnare automată la faliment
- Două opțiuni: salvare sau lichidare
- Decident = echipă externă
- Evaluarea companiei = baza deciziei
Pentru a schimba rolul și impactul insolvenței din ce este azi în ce ar trebui să fie în teorie, sunt necesare îmbunătățiri: proceduri și practici unitare, logice și corelate, alinierea tuturor etapelor și celor implicați la același scop prin strânsă colaborare, distribuirea echilibrată a puterii decizionale, motivației financiare și ritmului de soluționare, dar și descurajarea unor acțiuni care pot diminua șansele companiei – fie de a se redresa, fie de maximizare a valorificării activelor.
Rolul insolvenței
Îmunătățiri necesare
- Proceduri + practici
= unitare, logice, correlate - Alinierea etapelor + părților implicate
la scopul comun
= colaborare, putere ddecizională,
motivație financiară, ritm soluționare,
descurajare acțiuni nefavorabile scopului
Vremurile sunt grele și companiile aflate în dificultate au nevoie de instrumente și soluții cât mai curând pentru a-și crește șansele de supraviețuire. Falimentul nu ar trebui să fie singura variantă, ci întotdeauna ultima. Căci e ușor să dărâmi, infinit mai greu să construiești sau să menții.
Ne oprim aici pentru astăzi. În ediția viitoare revenim cu noi teme veridice. Până atunci vă doresc multă sănătate!