Veridice 425 -Blocaje în Redirecționarea Impozitelor către ONG-uri

Mulți dintre noi se plâng că statul nu se dovedește un bun administrator al sumelor colectate. Câți dintre noi știm oare că avem dreptul să redirecționăm procente importante din impozitele noastre pe venit către diverse organizații neguvernamentale?

Câți dintre noi facem acest lucru? Dacă nu știm, de ce nu știm? Iar dacă nu am redirecționat sumele, de ce nu am făcut-o? Mecanismul redirecționării este disponibil pentru persoanele fizice și juridice care au obținut venituri impozabile în anul precedent.

Persoanele fizice pot redirecționa până la 3,5%, iar persoanele juridice până la 20% din impozitele pe venit datorate statului.

Probabil că această pandemie ne-a demonstrat mai vizibil ca niciodată importanța susținerii ONG-urilor. În primăvara anului trecut, 80 dintre acestea ajutaseră deja 140 de unități medicale din toate județele țării cu echipamente de protecție și aparatură medicală în valoare de 14 milioane de euro.

Impactul ONG-urilor în România

  • 80 de ONG-uri
  • 140 unități medicale
  • Toate județele țării
  • Echipamente
  • Aparatură
  • Valoare: 14 mil. euro

Sursa: Hotnews.ro (pandemie, 30 aprilie 2020)

 

Capacitatea ONG-urilor de intervenție este egală cu decizia și perseverența noastră de a ne implica în susținerea lor. Estimările din piață spun că în jur de 500 milioane de euro n-au alimentat proiectele sociale din România pentru că noi, contribuabilii, nu am făcut acest efort minim necesar redirecționării sumelor către ONG-uri.

Finanțarea ONG-urilor din România

  • 500 mil euro NU ajung la ONG-uri (anual)

Sursa: Cercetare Veridio.ro

 

În cazul persoanelor fizice, toate veniturile impozabile sunt eligibile, fie că vorbim despre salarii, pensii, chirii, dividende, drepturi de proprietate intelectuală, activități independente și orice alte tipuri de activități care au fost impozitate.

Și putem face aceste lucruri fie din postura de salariat, freelancer sau acționar, fie din cea de pensionar. În cazul persoanelor juridice – companiile pot redirecționa din impozitul pe profit, iar microîntrepriderile din impozitul trimestrial pe venit. Și firmele și oamenii pot face acest gest fără niciun cost suplimentar.

Redirecționare 3,5%
din impozitul pe venit

Venituri eligibile:

  • Salarii, Pensii
  • Chirii, Dividende
  • Drepturi de proprietate intelectuală
  • Activități independente
  • Alte tipuri de activități impozitate

Sursa: Cercetare Veridio.ro

 

Totuși mulți dintre noi nu am redirecționat aceste sume iar motivele au fost multiple: nu am avut această informație, nu am știut cum se procedează, nu a fost clară perioada în care se realizează procedura, nu am știut cui să facem direcționarea etc. Înainte de a prezenta pașii de urmat, pe care îi găsiți pe o mulțime de siteuri, să analizăm de ce există acest blocaj.

Redirecționare 3,5%
din impozitul pe venit

#Blocaje – Posibile Cauze:

  • Nu am avut informația
  • Nu am cunoscut procedura
  • Nu a fost clară perioada
  • Nu am știut cui să direcționăm

Sursa: Cercetare Veridio.ro

 

Un prim motiv este dat de faptul că nu am conștientizat cu adevărat că fiecare dintre noi putem face acest lucru. Să încredințăm niște sume, care nu sunt mici raportându-le la scara întregii Românii, unor entități serioase care pledează pentru cauze umanitare care, în cele din urmă, produc un efect benefic asupra calității și sensului vieții noastre.

Redirecționare 3,5%
din impozitul pe venit

#1. Conștientizare:

  • Putem face acest lucru
  • Per total, sume importante
  • Entități caritabile serioase
    > efect benefic
    >> calitatea + sensul vieții noastre

Sursa: Cercetare Veridio.ro

 

Un alt motiv este dat de faptul că, deși lucrurile par clare conform reglementărilor, nu prea știm de unde să pornim și ce avem de făcut. După ce intrăm în posesia formularului dedicat acestui scop, ar trebui să îl completăm, să îl imprimăm, să îl semnăm și să îl depunem pentru a ajunge la ANAF – instituția care realizează aceste transferuri de bani către ONG-uri.

Redirecționare 3,5%
din impozitul pe venit

#1. Neclaritatea Procesului:

  • Completarea Formularului 230
    > completat
    > imprimat
    > semnat
    > depus la ANAF
    >> transfer bani către ONG-uri

Sursa: Cercetare Veridio.ro

 

Prin urmare, așa cum s-a întâmplat și în cazul achiziției Cumințeniei Pământului, o idee valoroasă eșuează din cauza modului în care s-a pus în practică. În acest scenariu ne aflăm și cu transferul celor 3,5% de către persoanele fizice.

Câți dintre părinții noștri pensionari, care și-ar putea redirecționa parte din impozit, au la îndemână instrumentele să realizeze pașii necesari? Legiuitorul ar trebui să analizeze motivele pentru care această prevedere legală nu generează efectele scontate. Iar dacă identifică blocaje în modul de organizare – să le și înlăture.

Redirecționare 3,5%
din impozitul pe venit

#2. Instrumentele Procesului:

  • Nu sunt accesibile tuturor oamenilor
    – pensionari
    – angajați fără cunoștințe digitale
    – angajați fără acces la internet
    – angajați fără acces la o imprimantă>> eliminarea blocajelor legale

Sursa: Cercetare Veridio.ro

 

În următoarele ediții Veridice vom trece în revistă organizarea sistemului din prezent. Câteva lucruri mi-au devenit clare zilele acestea: avem timp suficient până în 25 mai să cercetăm acest subiect, să învățăm ce avem de făcut, să facem ce am învățat și să găsim acea organizație în care avem încredere că poate utiliza eficient sumele pe care noi i le încredințăm. Măcar această parte din buget să fim convinși că este administrată cum ne dorim.

Redirecționare 3,5%
din impozitul pe venit

#Termen Depunere:

  • 25 mai 2021
    – cercetăm subiectul
    – învățăm ce avem de făcut
    – facem ce am învățat
    – identificăm un ONG de încredere>> măcar o parte a bugetului va fi
    administrată cum ne dorim.

Sursa: Cercetare Veridio.ro

 

Ne oprim aici pentru astăzi. Săptămâna viitoare revenim cu detalii pe tema redirecționării unei părți din impozitele noastre. Până atunci, ținem legătura pe pagina noastră de Facebook și în aplicația mobilă „Adrian Vascu” din Google Play și Apple Store. Vă doresc multă sănătate!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *