Au început pregătirile în școli pentru examenele de capacitate și bacalaureat.
Până a ajunge în bănci au trecut și printr-un sistem de triaj. Ei se pregătesc acum pentru examenele scrise care vor dura mai multe ore.
Nu vi se pare că este excesivă măsura ca odată ajunși în bănci, după triajul inițial și fără febră, stând la distanță de 2 m unul de celălalt și fără să stea față în față, să poarte în continuare măști?
Fiecare dintre noi am purtat mască la magazine măcar, sau în spațiile publice, iar vânzătorii și șoferii de autobuz le poartă permanent. A fost confortabilă? Oameni maturi cu care am vorbit (de exemplu personal din stațiile de carburanți) mi-au spus că e un chin. Am simțit și eu disconfortul în minutele puține în care am stat în magazine.
Ca întotdeauna însă, exista părinți care nu susțin masca „să nu se asfixieze copilul” și părinți care prudențial spun „..are si un aspect benefic de a învăța că pot apărea situații neobișnuite și trebuie să supraviețuim. Dacă am fi nevoiți să purtăm măști de gaze? Un exercitiu de disciplină care poate fi pentru binele nostru”. Respect ambele opinii și încerc să îi înțeleg pe copii, care pot face sacrificii, dar să priceapă pentru ce. Nu de puține ori am auzit tinerii de astăzi răspunzându-le părinților: „nu văd sensul acestui lucru” când li se cerea să facă ceva iar argumentul era „pentru ca mama așa zice”.
Copiii fiind clasa a 8-a și a 12-a văd și ei la televizor imagini de la terase sau chiar din biroul primului ministru al României.
Și citesc că se poate în interior să nu porți mască dacă ulterior plătești o amendă. În cazul școlilor nu e clar cine plătește amenda, dacă un copil stând la distanță de siguranță de ceilalți copii își dă masca jos în timpul examenului pentru a se putea concentra mai bine: profesorii, părinții sau elevii?
De aceea, exemplul cel mai elocvent este al teraselor unde poți sta fără mască dacă mesele sunt așezate corespunzător. Adică așa cum sunt cele din sala de clasă din fotografie.
Dacă nu poate fi dată o regulă pentru școlari, care să respecte atât măsurile de siguranță, cât și un cadru adecvat pentru a-și susține examenele, zic și eu: Dați-le pe terase!