Perioada de lockdown, sau, pe romaneste, de stat in case, ne-a determinat pe fiecare dintre noi sa stam la domiciliu, fie ca este o garsoniera, un apartament, o casa sau mai multe case. Ca stam singuri sau cu mai multi.
Modul in care am suportat aceasta restrictie a fost diferit de la caz la caz.
Cei care i-au opus rezistenta au rezistat greu, sau foarte greu.
Cei care au privit cu iubire au rezistat mai usor.
Aceasta perioada i-a dat fiecaruia ragazul sa se gandeasca si la el. Unii l-au folosit, altii au ocupat timpul cu absorbtia de informatii exterioare.
Eu am inteles in aceste saptamani cat de mult conteaza “casele” din noi. Care sunt la fel. Au acelasi spatiu si acelasi potential infinit de amenajare.
Acest lucru de fapt ne face sa fim egali, indiferent daca stam intr-o garsoniera sau intr-o casa cu 20 de camere la curte.
Si in aceeasi masura, la fel de importanti. Depinde de fiecare din noi daca ne uitam in aceasta directie sau nu.
Acest virus ne-a aratat ca suntem egali, fiind acelasi si ajungand la fel la noi, indiferent daca omul e bogat sau e sarac
Mai degraba nu ajunge la oamenii care privesc cu iubire ce se intampla. Adica au o imunitate interioara foarte buna.
Pornind de la egalitatea noastra in fara virusului si, de fapt, a mortii, una dintre invataturile momentului este egalitatea si in fata vietii.
Tot ce vedem in aceste zile este de fapt legat de oameni. Dar nu intotdeauna in cheia corecta.
Medicina se concentreaza cel mai mult pe oameni. Cu infrastructura precara pe care o avem.
Despre economie se vorbeste in termeni de repornire cu accent mai mult pe afaceri si patroni decat pe masa mare de oameni.
Politicienii vorbesc mult despre oameni, dar este extrem de transparent faptul ca ii privesc nu pentru ce insemna omul, ci pentru rolul lui electoral.
Cred ca unul dintre mesajele date noua de oprirea planetei, este intoarcerea la om si la ce reprezinta el.
In primul rand intoarcerea omului spre el insusi. Obligatoriu.
Daca vom face asta ne va pasa la fel si de ceilalti.
Daca tuturor oamenilor de pe planeta le e bine, si se simt bine in pielea lor, cu siguranta fiecare isi va gasi ceva de facut.
Nu va exista somaj si economia se va (re)naste pornind de la nevoile reale.
De aceea, la iesirea din pandemie nu conteaza cate din afacerile actuale vor supravietui si cate nu.
Ci conteaza cati dintre oameni vor ramane vii, isi vor gasi locul lor si vor fi impliniti.
Nu are importanta cum se va numi compania pentru care vor munci, ca este cea veche sau una noua. Nici pentru antreprenori, nici pentru angajati.
Nu sunt de acord cu predictiile ca in Romania vor ajunge oamenii sa moara de foame.
Stiu ca suntem invatati sa gandim si sa emitem opinii bazate pe experientele de pana acum, asezonate cu experienta noastra de viata si de stilul nostru personal (sau mai optimist sau mai apocaliptic, mai bland sau mai rautacios).
Am vazut, ca mai ales oamenii bogati vorbesc despre altii ca vor fi saraci. In general ne dau lectii si fac predictii cei care nu sunt afectati de propriile predictii. De aceea nu pot da solutiile corecte. Pentru ca nu sunt parte a problemei.
Sa avem in vedere ca scanteia existenta in fiecare om este aceeasi. Inegalitatile date de averi au existat si vor exista. Accentul nu este pe avere. Poti fi fericit cu putinul pe care il ai si extrem de nefericit cu toate averile din lume la picioarele tale. De plecat, plecam de aici cu aceeasi zestre materiala.
Asadar, iesirea de aici inseamna alt fel de actiune si gandire.
Primul pas: Sa ne reintoarcem la Oameni.