Bine v-am regăsit în cel de-al 9-lea sezon Veridice! În ultimele săptămâni s-au luat noi măsuri pentru echilibrarea Bugetului. Dacă scopul declarat este unul cât se poate necesar, unele dintre „soluțiile” adoptate sunt ceva mai greu de înțeles. Astăzi discutăm despre tonul schimbărilor fiscale care au intervenit peste vară.
În general, ca o relație să funcționeze, ambele părți sunt îndreptățite să ceară unele lucruri, dar au și responsabilitatea de a oferi în egală măsură. Relația dintre stat și mediul de afaceri are peste tot în lume neajunsuri. Și până la un anumit nivel este și normal pentru că există o diferență de priorități care poziționează fiecare parte într-o perspectivă diferită.
Prezumția vinovăției
Relația Stat & Privat (model sănătos)
- Echilibru între a cere și a oferi
- Responsabilități și beneficii
- Chiar dacă sunt:
– priorități diferite
– neajunsuri de ambele părți
Relația devine toxică atunci când o parte doar ia, iar cealaltă doar este obligată să dea. De exemplul, impozitul minim pe cifra de afaceri, acel IMCA, de 1% aplicat pentru veniturile totale ale companiilor care întrunesc peste 50 de milioane de euro. O impozitare care nu ține cont de cheltuieli, dobânzi, investiții, pierderi sau alte contexte financiare.
Prezumția vinovăției
Relația Stat & Privat (model toxic)
- Dezechilibru între a cere și a oferi
- Doar responsabilități, nu și beneficii (sau invers)
- Exemplu IMCA:
– impozit minim pe cifra de afaceri = 1%
(CA > 50 mil. EUR)
– ignorare cheltuieli, investiții, pierderi, etc.
Acest impozit s-a aplicat începând cu 2024 cu promisiunea aplicării pentru un singur an. Au trecut mai bine de doi ani. Urma să nu se mai aplice din 2026. Și pentru că firmele cu rulaje mari au în general și marje de profit reduse. Și pentru că nu este corect să ignori realitatea financiară doar pentru a lovi în multinaționale. Dar și pentru că ne limitează considerabil competitivitatea regională – atât pentru perspectivele capitalului românesc, cât și pentru cel străin din România.
Prezumția vinovăției
Exemplul IMCA
- Aplicat din ianuarie 2024
- Cu promisiunea de a fi temporar (urgențe bugetare)
- Urma să fie eliminat începând cu 2026
- Argumente :
– rulaje mari = marje reduse
– ignorarea realității financiare
– limitarea competivității regionale
Ei bine, până la urmă IMCA a rămas în vigoare. În ciuda impactului negativ avut în economia românească. În ciuda faptului că nu a generat încasările estimate. În ciuda faptului că ANAF oricum analizează justețea cheltuielilor tuturor companiilor și aplică sancțiuni în consecință. În ciuda faptului că vorbim încă o dată despre bunii platnici.
Prezumția vinovăției
Exemplul IMCA
- IMCA a fost păstrat pentru CA > 50 mil. EUR
- Mecanism nou si pentru CA < 50 mil. EUR
- În ciuda faptului că:
– impact negativ în economie
– încasări sub cele estimate
– ANAF oricum verifică Cheltuielile
– sunt afectați tot bunii platnici
Dacă obiectivul era limitarea oportunităților de a diminua artificial profitul atunci soluțiile logice erau de verificare a cheltuielilor. În funcție de tehnicile identificate, se putea legifera punctual închiderea acestor „portițe”, cum s-a și încercat deja. Astfel cei vinovați suportă consecințele, în timp ce restul firmelor de bună credință își pot derula activitatea într-un cadru normal, corect și sustenabil.
Prezumția vinovăției
Exemplul IMCA
- Scop: limitarea „exportului” de profit
=> analiza cheltuielilor
>> identificarea tehnicilor
>>> legiferarea punctuală a problemelor - Vinovații suportă consecințele
- Nevinovații își pot derula activitatea
Cauza acestor abordări neproductive este premiza vinovăției cu care operează statul față de privați. Consecința acesteia este că ia decizii care lovesc în bunii platnici în timp ce evaziunea fiscală își vede netulburată de câștiguri neimpozitate în niciun fel. În acest timp bunii platnici slăbesc, competitivitatea lor scade, dar și motivația lor de a continua dezvoltarea economică în România.
Prezumția vinovăției
Nedreptatea
- Măsuri „toți sunt vinovați”
- Afectați = bunii platnici
- Neafectați = evaziunea fiscală
- Slăbirea competitivității
- Slăbirea economiei
Realitatea este că marea majoritate a companiilor își dorește eliminarea „specialilor” din fiscalitate. Estimările încasărilor din IMCA sunt de maxim 1 miliard de euro. Estimările încasărilor doar din reducerea fraudei de TVA sunt între 6,5 și 8,5 miliarde de euro. Prima este o nedreptate nesustenabilă. A doua este așteptată de întreg mediul de afaceri. Prima pune toată povara pe privați. A doua necesită competența și efortul autorităților.
Prezumția vinovăției
Realitatea
- Majoritatea companiilor dorește
eliminarea „specialilor” din fiscalitate
(a evazioniștilor) - Încasări IMCA
= 1 miliard EUR/an
= trebuie să muncească Privații - Reducerea neîncasării TVA
= 6,5 – 8,5 miliarde EUR/an
= trebuie să muncească Statul (ANAF)
Este important ca autoritățile să aleagă decisiv cine sunt adevărații lor parteneri – contribuabilii corecți care pun de 35 de ani umărul la dezvoltarea României sau cei care îi fură prezentul și viitorul. Iar într-un parteneriat de bună-credință nu e loc pentru prezumția vinovăției. Reversul este la fel de valabil.
Ne oprim aici pentru astăzi. În ediția viitoare vom reveni cu noi teme veridice. Până atunci, ținem legătura pe paginile Adrian Vascu de pe Facebook, Youtube și din aplicațiile mobile din Google Play și Apple Store. Vă doresc multă sănătate!