Cazul cu doctoritele, dupa cel cu gasca “coldista” si cu crima doamnei doctor stomatolog, au umplut ecranele televizoarelor de breaking news-uri, si de benzi colorate, care mai de care, mai galbene sau mai rosii, sa atraga atentia. Fenomenul nu se refera doar la aceste cazuri, ci si la multele dinaintea lor, si de asemenea cele de mai jos nu privesc atitudinile publice care au respectat minim regulile de bun simt.
Extrase din rechizitorii curg pe ecrane, iar in ferestre din ecranele TV, apar in bucla “victimele”, cum ies din diverse institutii, impanzite de jurnalisti si camera de luat vederi, care arunca intrebari, poate poate va raspunde cineva, sau daca nu, macar sa se auda ca, si ce, au intrebat.
Seara de seara, moderatori si invitatii lor, de toate felurile, fac o justitie paralela cu roluri de acuzatori, aparatori, martori, dupa cum le este aplecarea, mai mult sau mai putin naturala, asupra cazului.
Libertatea presei este invocata, precum si forta celei de-a patra puteri in stat. In numele acestora este voie aproape orice. Se aduc “probe” se emit rationamente si apoi concluzii: “e clar dom’le. Pu-sca-rie scrie pe voi”.
Au voie sa faca asa ceva? Au. Nu exista o lege care sa ii opreasca. Poate deontologia profesionala. Sau intrarea in posesie “pe surse” a unor extrase din rechizitorii care nu ar fi trebuit la aceasta faza sa fie publice.
In functie de cum le convine, unii jurnalisti, nu pun baza pe referatele procurorilor, spunand ca acestea sunt facute doar in defavoarea celor acuzati si ca urmeaza, sa fie validate sau nu, de un judecator. Altii insa, si din pacate, unii, aceiasi, daca pozitionarea fata de caz ii avantajeaza, iau “litera de lege” referatul procurorilor.
Si uite asa, ducem pentru a mia oara in derizoriu notiunea de “prezumtie de nevinovatie”. Aceasta inseamna ca pana la o sentinta definitiva persoana acuzata se prezuma nevinovata. Nu ar trebui deci ca pana la acea sentinta, sa isi duca in continuarea viata in mod normal, raspunzand evident solicitarilor autoritatilor care investigheaza sau judeca respectivul caz?
La noi, condamnarea incepe de fapt, de la prima aparitie la usile anchetatorilor, si de la primele extrase din referate. Ii condamna presa, apare un subiect nou public, si toata lumea devine ba judecator, ba doctor, ba detectiv particular, ba orice.
Realitatea formelor fara fond ne inconjoara si aici, cand nevinovatia nu mai este nici macar prezumtie. Vinovatia este fapt cert, si atat de tari sunt vocile publice, ca aproape nu mai conteaza ce vor spune judecatorii. Iar unii dintre acestia, au mai scris prin motivarea sentintelor, ca au avut in vedere si ca este un caz cu impact asupra opiniei publice. Dar cum a ajuns asa? Nu ni se pare ca ne aflam intr-o referinta circulara?
Este un fapt cert, ca legislatia, si de aici aplicarea ei, in ce priveste aceasta prezumtie de nevinovatie, cat si cea care vizeaza modificarile cu multe e-uri din fiscalitate, si cea legata de protocoale de orice fel, inclusiv medicale, si legislatia care priveste achizitiile publice, si multe, multe altele, sunt un mare cascaval plin de gauri, care permite aceasta atitudine publica, plina de isterie si de lipsa de respect fata de semeni.
Oamenii isi dau seama ca „prezumtia de vinovatie” nu este in regula, doar cand ei, sau apropiati ai lor, sunt in cauza. Atunci urla de nedreptate. Dar nu li se aude vocea din cauza zgomotului general.
De aceea linistea ar putea reveni cand normalitatea vinovatiei se va muta inspre a respecta cu adevarat, prezumtia de nevinovatie.