Astăzi discutăm despre decizii și responsabilitatea acestora. Merge le întotdeauna împreună sau funcționează și disociat? Cum învățăm noile generații de lideri să ia decizii din ce în ce mai bune, asumându-și responsabilități din ce în ce mai ambițioase. Pentru că nu putem să îndeplinim misiuni valoroase pentru lume dacă nu putem lua decizii pe măsură.
Voi începe episodul de astăzi cu o pildă. Un copil mergea cu trenul în fiecare vară la bunici însoțit de părinți. Când a intrat la liceu le-a spus părinților că poate merge și singur. Părinții aveau ezitări, însă copilul era convins că vrea să facă această călătorie singur. Tatăl îl duce la gară, îl conduce la linia de tren și îi spune: „Să ai drum bun! Dacă vei avea îndoieli sau frici, deschide biletul acesta.” Și îi pune o hârtie atent împăturită în buzunarul cămășii.
Copilul se urcă în tren, găsește locul și se așează pentru experiența obișnuită și multă libertate. În sfârșit va face tot ceea ce își dorește. Încep să intre și alți călători în cabină. Se mută plase, se discută zgomotos, se renegociază scaunele și depozitarea bagajelor. N-are nicio dispoziție pentru muzică, filme sau conversații cu prieteni. Oameni intră și ies, se înghesuie pe banchetă și toată situația devine stresantă. Copilul își aduce aminte despre biletul primit de la tată. Îl deschide și citește: „Dacă vei avea nevoie, tata e în ultimul vagon.”
De multe ori trăim cu impresia că tot ceea ce ne lipsește este libertatea deciziei. Însă realitatea este că, măcar pentru început, avem nevoie de o plasă de siguranță. În cazul companiilor, pentru angajații care dovedesc potențial de leadership, au nevoie să ia decizii în timp ce seniorii își asumă responsabilitatea de a gestiona consecințele.
Pare nedrept, însă întotdeauna datoria generației mai experimentate este de a plăti prețul ca următoarele să învețe să ia decizii. Oamenii evită să ia decizii pentru că se tem de consecințe: vor pierde statusul câștigat, respectul colegilor, încrederea șefilor, încasări pentru companie și lista continuă. Însă a nu lua decizii costă cel puțin la fel de mult cu a lua decizii greșite. Măcar dacă învață să ia decizii, sunt șanse ca în timp să învețe să facă alegeri din ce în ce mai bune. Dacă evită să ia decizii, nu există viitor.
Similar este și cazul specialiștilor – aceștia sunt cei care își asumă responsabilitatea consecințelor pentru cei care apelează la expertiza lor. Un evaluator realizează raportul de evaluare pentru a determina valoarea bunului asumându-și rezultatul obținut. Un avocat bun îți va spune care este opțiunea cea mai bună pentru situația legală pe care trebuie s-o rezolvi. Un medic îți va spune care este tratamentul sau intervenția de care ai nevoie ca să trăiești.
Medicii sunt cei ce știu, sau ar trebui să știe, că vaccinarea a fost dintotdeauna cea mai bună soluție împotriva virușilor. Cel puțin medicii buni care își cunosc meseria și cărora le pasă de viața pacienților. Un chirurg bun nu întreabă pacientul dacă să-l opereze sau nu, ci îi spune că operația x este cea mai bună soluție și specialistul își asumă gestionarea riscurilor operației. Cum ar fi dacă chirurgii ar opera doar cazurile medicale cu risc zero?
Întotdeauna există riscuri și consecințe. Cea mai bună decizie nu este perfectă și nici lipsită de probabilitatea unor efecte secundare. Cea mai bună decizie este decizia pe care o iei la timp. Este rolul seniorilor din companie sau specialiștilor să gestioneze riscurile. Și pentru a forma o nouă generație de seniori, de profesioniști buni, de lideri autentici trebuie să-i încurajăm pe cei tineri sau necunoscători să ia decizii având încrederea că au o plasă de siguranță.
Prin urmare, începem prin transferarea deciziei. Abia apoi putem transfera și responsabilitatea gestionării consecințelor. Dacă nu respectăm această ordine riscăm să avem generații întregi care iau decizii doar pentru a se proteja pe sine în fața eventualelor riscuri personale. Și este probabil cea mai păguboasă strategie de a construi viitorul companiilor, comunităților și al țării noastre.
Cred că una dintre explicațiile nivelului de vaccinare scăzut este și aceasta. Noi, pacienții, avem transferată asupra noastră și necesitatea de a lua decizia cât și asumarea responsabilității. Dacă ar fi în sarcina noastră doar decizia… ne-ar fi mai simplu să acționăm. În acest caz autoritățile au rolul seniorilor din organizații care și-ar asuma responsabilitatea. Adică ar fi competenți, credibili și asumați. Ne-ar da siguranța de a lua o decizie știind că nu suntem pe cont propriu. Ne-ar lua măcar una dintre griji de pe cap. Realitatea ne arată că acești „seniori” în România nu există.
Ne oprim aici pentru astăzi. În ediția viitoare revenim cu noi teme veridice. Până atunci, ținem legătura pe pagina noastră de Facebook, pe canalul de Youtube și în aplicația mobilă „Adrian Vascu” din Google Play și Apple Store. Vă doresc multă sănătate!