Veridice 711: Investiția în organizații

În contextul discuțiilor aprinse despre noile tehnologii și modele de afaceri, pierdem adesea din vedere cele mai importante componente: organizația și oamenii. În ultimii zece ani am trecut prin foarte multe schimbări. Însă cumva paradigma celor două componente a rămas neschimbată. Astăzi vom vorbi despre organizații.

În primul rând ce sunt companiile și care este rolul lor? Răspunsul majoritar este: să producă profit și să câștige un loc fruntaș în economie. Și până la un punct a fost un răspuns benefic societății. Însă astăzi paradigma de care avem nevoie pentru un viitor mai bun este diferită. Companiile sunt comunități de competențe și abilități care colaborează și inovează pentru a rezolva probleme cu care societatea se confruntă.

Investiția în organizații
Rolul lor

  • În trecut:
    > produc profit + competitive
  • În prezent:
    > comunități de competențe și abilități
    colaborează și inovează
    pentru a rezolva probleme

Care este diferența dintre cele două paradigme? Pe scurt: impactul. Profitabilitatea și competivitatea rămân părți obligatorii din formulă, dar nu sunt scopul afacerii. Altfel spus, benefice societății sunt organizațiile care au o misiune importantă, consumul lor de resurse aduce realmente plus-valoare în societate, angajații lor sunt motivați de obiective care le dau sens și valoare în viața lor personală, iar clienții lor își cheltuiesc banii pe produse și servicii care le îmbunătățesc viața.

Investiția în organizații
Diferența de paradigmă

  • Pe scurt: IMPACTUL
  • Profitabilitatea + competivitatea
    = obligatorii, însă nu SCOPUL afacerii
  • Misiune importantă
    = consum de resurse > plus-valoare în societate
    = angajați motivați de obiective înalte
    = îmbunătățirea vieții clienților

Altfel spus, profitul și competivitatea sunt efecte ale unei afaceri sănătoase. Oamenii nu mai sunt mânați de frică, șefi duri și neîncredere, ci de motivația intrisecă a unei activități valoroase în slujba unor obiective valoroase. În loc să creăm grupuri de mercenari care își apără doar interesul propriu, construim comunități unite care colaborează pe bază de încredere, valori comune și viziunea împărtășită a unui viitor mai bun.

Investiția în organizații
Diferența de paradigmă

  • Profitabilitatea + competivitatea
    = efectul unei afaceri sănătoase
  • Motivația oamenilor
    = obiective valoroase
  • Colaborarea oamenilor
    = încredere, valori comune, viziune împărtășită

De exemplu, o companie produce și vinde un produs. Mai schimbă ambalajul, culoarea sau formula de livrare. Însă, per total, face același lucru dintotdeauna. Fiecare își execută rolul pentru a livra stocuri și a le vinde ceva mai bine decât o face concurența. Întregul sistem de promovare și bonusare a oamenilor se bazează pe rezultatele financiare.

Investiția în organizații
Exemplu Compania 1

  • Compania produce & vinde un produs
  • Scopuri principale:
    – vânzarea produsului
    – depășirea concurenței
  • Promovare + bonusare oameni
    = rezultate financiare

Prin urmare mai schimbă furnizorii sau formula pentru reducerea costurilor. Mai automatizează niște procese sau proceduri pentru reducerea costurilor. Mai face o campanie publicitară ca să câștige un nou segment de piață. Mai face o donație pentru a strânge simpatie față de brand. Dar, până la urmă, întreaga energie a oamenilor se consumă în a vinde mai mult și mai bine ca ceilalți.

Investiția în organizații
Exemplu Compania 2

  • Motivația schimbărilor
    – reducerea costurilor
    – creșterea vânzărilor
    – câștigarea de noi piețe/segmente

O altă companie privește cu atenție consumatorii-țintă și își propune să facă viața lor mai bună. Cine sunt ei, cum arată viața lor, cu ce probleme se confruntă? Consumatorii sunt ocupați, obosiți, constrânși unui buget limitat. Sunt nemulțumiți pentru că produsul obișnuit nu rezolvă toate probleme, uneori chiar crează unele noi. Însă n-au timp pentru altceva.

Investiția în organizații
Exemplu Compania 2

  • Produs bazat pe nevoile consumatorilor
    > cine sunt, cum este viața lor, ce probleme au?
  • SCOPUL: îmbunătățirea vieții consumatorilor

Această companie NU este construită în jurul vânzării produsului x, ci în jurul misiunii asumate de a rezolva o problemă importantă. Prin urmare mixul de competențe și abilități pe care îl atrage este diferit. Întregul sistem de promovare și bonusare este legat de îndeplinirea misiunii. Dinamica dintre departamente este diferită pentru că nu se mai luptă fiecare pentru cifrele care îi pot aduce beneficii individuale, ci pentru îndeplinirea misiunii.

Investiția în organizații
Exemplu Compania 2

  • Compania 1
    = construită în jurul vânzării produsului X
  • Compania 2
    = construită în jurul misiunii
    rezolvarea unei probleme
    pentru publicul-țintă X=> competențe + abilități diferite
    => promovare + bonusare diferite

Bineînțeles, acoperirea costurilor, marja de profit și competivitatea sunt obligatorii. Nicio companie nu poate supraviețui fără ele. Însă scopul pentru care lucrează întreaga organizație este diferit, acestea fiind doar unele dintre detaliile care trebuie rezolvate în ecuația mai largă a obiectivelor de atins.

Compania 1 vs. Compania 2
Rămân obligatorii

  • Acoperirea costurilor
  • Marja de profit
  • Competivitatea

Diferit = SCOPUL

  • Vânzarea produsului X
  • Rezolvarea problemelor
    pentru consumatorii X

Această orientare către misiune este și o sursă incredibil de puternică pentru inspirație de noi produse sau noi moduri de a face afaceri. Oamenii nu merg la muncă doar pentru un salariu, ceea ce invariabil duce la o minimă-rezistență generalizată. Ci ei își petrec fiecare zi încercând să facă viața altor oameni mai bună. Și o astfel de motivație nu poate fi obținută prin recompense financiare.

Compania 1 vs. Compania 2

  • Produsele își pierd relevanța în timp
  • Misiunea rămâne mereu valabilă

Misiunea oferă claritate și oportunități în egală măsură pentru prezentul și viitorul organizației. Performanța, anduranța și longevitatea afacerilor sunt hrănite de motivația oamenilor de a da tot ce au mai bun în fiecare zi. Ne oprim aici pentru astăzi. În ediția viitoare revenim cu noi teme veridice. Până atunci, ținem legătura pe pagina Adrian Vascu de pe Facebook, Youtube și în aplicațiile mobile din Google Play și Apple Store. Vă doresc multă sănătate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *