Meritocrația, la o primă vedere poate părea un simplu concept teoretic. Dar ar fi doar o concluzie superficială fără o analiză mai atentă a realităților care ne înconjoară. Și poate mai mult în aceste vremuri, ne frapează starea, de fapt lipsa, meritocrației în domeniul public. Statul eșuat – spunea președintele Iohannis. Statul șvaițer aș spune și eu. Adică în toate domeniile e puțin bine si apoi iar nu e bine.
Să luăm ca exemplu educația sau sănătatea, sau infrastuctura rutieră sau cea feroviară sau justiția. Sau chiar pistele de bicicletă. Acestea din urma cred că sunt foarte sugestive. Există foarte bine aranjate doar în orașe sau în zone centrale. Dar apoi se opresc brusc și fără logică. Nu avem circuite și trasee care să ofere continuitate dintr-o zonă în alta.
Avem petice de piste care încep și se termină la fel de suprinzător. Atât a fost proiectul. Cum se ajunge până acolo și de acolo? Nimeni nu știe. Investiția pe bucăți și-a atins scopul? A devenit mersul pe bicicletă mai sigur? Au început mai mulți oameni să folosească bicicleta? Am redus traficul de mașini? Nimeni nu știe. Dar toate panglicile au fost tăiate, discursurile au fost înregistrate și s-au marcat la „realizări de mandat”. Nu vi se pare ca pilonii principali ai statului seamana cu aceste piste de biciclete?
În toate domeniile, statul funcționează cu pauze și deloc coordonat. Nu există vreo strategie care să scoată în evidență o personalitate a noastră. Să ne definească. Să ne ofere o identitate. Acțiunea individuală este cea care ne definește. Fiecare cu treaba lui. Fiecare se descurcă cum poate. Fiecare își urmărește propriile interese. Azi și acum să fie bine. Fără mâine, fără viitor. Nu avem colaborare, coordonare sau o viziune națională pentru care să luptăm împreună – public și privat, tineri și adulți, specialiști și amatori.
Exemple de acțiuni haotice avem nenumărate. Legi fundamentale schimbate peste noapte. Consultare publică pur teoretică. Controale succesive pe mediul de business necoordonate în niciun fel. Doar că încurcă activitatea în mod decisiv. Colectarea nu se îmbunătățește și nici nu facem nimic pentru remediere. Nu clarificăm prevederi contradictorii sau de neînțeles sau imposibil de aplicat. Dar verificăm dacă sunt respectate si mai emitem niște amenzi. Un exces de zel de a aplica legi neclare.
Avem, de exemplu, resurse de sare care acoperă nevoile țării pe sute de ani. Acestea sunt gestionate de stat. Însă mai mult de jumătate din consumul nostru intern provine din import. De ce? Care este meritul statului în a deține aceste resurse dacă ele nu sunt valorificate pentru cetățenii săi?
Și putem vorbi despre multe alte resurse care, deși nu toate sunt în gestiunea statului, nu pot fi valorificate ori din cauza unor legi nefuncționale ori a lipsei de programe care să ridice nivelul de competitivitate al produselor românești în regiune. Căci sunt alte state din jurul nostru care cumva au găsit soluții și rafturile românești sunt pline de produsele lor.
Să ne înțelegem: soluția NU este interzicerea produselor de import. Soluția este de a crea un mediu care ajută producătorii români să fie competitivi. Sau măcar să nu-i încurce atât de mult.
Educația ține în sistemele sale, viitorul nostru. Și totuși continuăm practici învechite care nu ajută copiii și tinerii să fie mai bine pregătiți pentru lumea în care vor trebui să se descurce. Vorbim despre mediu și poluatori în fiecare zi. De multe ori discuția pică pe mașinile personale. Însă transportul public nu se îmbunătățește, infrastructura rutieră nu este dezvoltată, cea feroviară nu este modernizată. În lipsa acestora, cum credem că vom schimba ceva?
Unde sunt meritele celor care și-au asumat pe rând de câteva zeci de ani responsabilitatea acestor reforme cerute și plătite de contribuabili? Unde este meritocrația care asigură cei mai competenți oameni în cele mai importante poziții? Poate totuși, în al 12-lea ceas, realizăm că nu mai putem continua să risipim resurse prin incompetență, indolență și inconștiență. Reinstaurarea meritocrației este singura noastră șansă la un viitor mai bun.