Viața ca o comparație – Spre societatea mediocră

Am vorbit în articolul Viața ca o comparație, despre educația care a implementat comparabilele în viața noastră și efectul acestui reper de-a lungul existenței noastre.

Mai este un lucru de adăugat aici care nu este de neglijat. Sistemul nostru de educație e bazat pe cultură generală, memorare și redare. Adică să știm cât mai mult și mai pe orizontală dintr-un domeniu fără să aprofundăm în școală ceva anume. Poate vom reuși în „rezidențiatele” din viață.

Cum se leagă cele două idei de mai sus? Foarte simplu. Venim din anii de școală cu dorința de a ști totul sau cât mai mult dintr-un domeniu. Mai exact, vrem să știm mai mult decât X, Y sau Z. Poate fi mult sau puțin, corect sau greșit, nici nu contează. Doar cât să putem afișa mai mult decât unul sau altul. Pentru că așa am fost educați și pentru că așa „ne obligă” comparabila.

Odată ce am conștientizat așadar ce are comparabila și nu avem noi, ne năpustim să câștigăm competiția. Să fim ca ea (comparabila). Sau mai buni. Sau măcar să părem mai buni. Să dăm o idee mai bine la public (colegi, prieteni, vecini, familie șamd).

Doar că aici ne scapă ceva. Oare de ce nu am fost și până acum cel puțin la fel de buni ca și comparabila? Ce ne-a oprit? De ce nu am investit resurse în a deveni mai buni – independent de alte date din exteriorul nostru? De ce pe această temă și nu alta?

Răspunsul este dat de abilitățile și de calitățile noastre individuale. Pentru că suntem oameni și suntem diferiți. Și de fapt noi am luat din porția egală și superficială de școală doar ce se potrivea punctelor noastre tari. Ceea ce ne era la îndemână și ușor de asimilat. 

Unii am luat unele alții am luat altele. După posibilități – talent, interese, înclinații, cum vreți să le numim. Asta nu înseamnă că în realitate eram mai prejos unii față de ceilalți. Dar în sistemul nostru de referință bazat pe comparabile, eram. 

Și am început cursa! Să ajungem comparabila. Dar ce am făcut de fapt? Am început să investim timp și energie în a ne dezvolta punctele slabe. Adică total greșit. Zone mai putin dezvoltate pe care le avem fiecare și care foarte greu ajung de la nadir la zenit. 

Așadar am mers pe o pistă falsă. În loc să ne concentrăm energia pe atuurile noastre să devenim și mai buni în ce eram buni și să atingem excelență, am abandonat această cale și am devenit mediocri. Dar a părut că suntem mai buni, deși nu eram. 

Noi toți avem resurse limitate – timp, energie, atenție, concentrare, spațiu în memorie. Dacă nu le investim, încă din anii de școală, pentru a ne dezvolta și completa atuurile native, nu avem cum să ajungem la performanță. Același efort îl putem investi în excelență sau irosi în mediocritate. 

Trebuie să renunțăm la mentalitatea secolului trecut cu privire la educație și dezvoltare. Scopul nu este să luăm note mai bune ca Ionescu. Scopul este să devenim surse de soluții pentru problemele mari care ne confruntă în viața de zi cu zi. Fiecare acolo unde se pricepe cel mai bine.

Avem nevoie de analiză și sinteză, gândire critică, inovație, autonomie, pragmatism, colaborare, responsabilitate, disciplină, reziliență și multe alte ingrediente de bază pentru performanță. Pentru că, așa cum am mai discutat, singura comparabilă care contează este cea mai bună versiune a fiecăruia dintre noi. 

Din păcate, investind în punctele slabe, de cele mai multe ori nu excelența a fost rezultatul ci tot nivelul mediocru. Și iată deci calea sigură înspre o societate mediocră. Ne mai mirăm? 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *