Veridice 536 – Lecțiile economiei în aceste vremuri

În aceste vremuri tulburi, oamenii se uită cu îngrijorare la ziua de mâine. Din criza pandemiei am intrat direct în criza războiului din Ucraina. Companiile și oamenii n-au avut timp să-și revină din prima, iar acum se confruntă cu cea de-a doua. Însă este important să învățăm rapid lecțiile și să facem planuri de acțiune concrete pentru a ne asigura, pe cât posibil, siguranța viitorului.

Economia românească se afla sub mare presiune chiar și înainte de începerea războiului ca urmare a pandemiei și creșterii prețurilor la diferite materii prime, dar și la energie, petrol și gaze. De asemenea, restricțiile din timpul pandemiei au lovit adânc sectorul privat. Nici bugetul de stat nu se afla în cea mai bună formă. Iar oamenii sunt obosiți emoțional și financiar după acești ani dificili. Este nevoie de măsuri concrete și rapide pentru a găsi o cale sustenabilă de ieșire din zona nesiguranței.

Lecțiile economiei

Economia sub presiune

  • Creșterea prețurilor
    materii prime
    energie, petrol, gaze
  • Restricțiile din pandemie
    afectarea multor industrii
    încasări mai mici la bugetul de stat
    (cheltuieli mai mari)
  • Oamenii sunt obosiți
    emoțional și financiar

Un impact major va continua să-l aibă evoluția pieței de energie, petrol și gaze. Este important să găsim soluții eficiente și independente cât mai curând pe această temă. Investiții majore sunt necesare în diferite direcții – de la soluții de aprovizionare, producători autohtoni și până la surse de energie alternative.

Lecțiile economiei

Piața energiei

  • Necesare soluții eficiente
    și independente
  • Necesare investiții majore
    (aprovizionare, producători, surse alternative)

Cu cât soluțiile vor fi mai diversificate, cu atât riscul unui impas este mai mic. Este un segment esențial tuturor celorlalte industrii și va contribui major la stabilitatea economiei. Și dincolo de efectul asupra companiilor, este și un factor de încredere pentru oameni și de eliberare a presiunii pe bugetul personal.

Lecțiile economiei

Piața energiei

  • Soluții diversificate
    => protecție pentru viitor
  • Domeniu de bază în economie
  • Factor de încredere pentru oameni

Tot din perspectiva stabilității și încrederii populației și companiilor din România în siguranța zilei de mâine, agricultura și industria alimentară trebuie să devină domenii strategice care oferă independență în gestionarea cererii interne. Însă nu în teorie și la televizor prin exprimări bombastice lipsite de fond. Ci în practică – prin legislație și investiții făcute exact acolo unde este nevoie și poate produce impact major și valoarea adăugată maximă. Agricultură fără o industrie alimentară puternică ne va ține captivi statutului de exportator de materii prime, ceea ce înseamnă că cea mai mare valoare se produce în afara granițelor.

Lecțiile economiei

Agricultura și industria alimentară

  • Domenii strategice
  • Independență pentru cererea internă
  • Necesare legislație + investiții
  • Depășită etapa de exportator de materii prime
    (!) dezvoltarea industriei alimentare

Infrastructura are în continuare sincope majore. Similar energiei, infrastructura stă la temelia economiei. Lipsa ei blochează dezvoltarea socio-economică. Deși vorbim de 30 de ani despre ea, mari progrese nu s-au făcut. Iar când spun infrastructură nu mă refer doar la drumuri, cale ferată sau alte modalități de transport. Ci mă refer și la infrastructură administrativă, medicală și educațională.

Lecțiile economiei

Infrastructură

  • Domeniu strategic
  • Stă la temelia economiei
  • Infrastructură extinsă
    transport, administrativă,
    medicală, educațională

Birocrația și legislația deficitară reprezintă costuri majore pentru companiile din România și un semnal negativ pentru potențiali investitori. Din start plecăm cu un deficit de competitivitate într-o piață UE și globală din ce în ce mai performante. Există în România suficienți specialiști care pot rezolva aceste probleme. Avem modele internaționale din care ne putem inspira. Sunt chestiuni ce pot fi rezolvate, este nevoie doar de bunăvoință și înțelegerea momentului în care ne găsim. Nu ne mai permitem astfel de scăpări. Oricum concurența este dificilă, n-are niciun sens să ne complicăm situația și mai mult prin greșeli cât se poate de evitabile.

Lecțiile economiei

Birocrație și Legislație deficitară

  • Costuri majore pentru companii
    • Ține investitorii afară
    • Deficit de competivitate
    • Necesare soluții imediate

De asemenea, trebuie să ne uităm cu atenție la structura importurilor. Desigur, nu putem deveni producători în toate domeniile. Însă acolo unde avem jucători locali care pot asigura, fie și partial, necesarul intern – trebuie să vedem cum îi putem încurca cât mai puțin. De asemenea, putem să atragem și producători globali din domenii cât mai diferite care să își deschidă centre în România pe diferite segmente din business-urile lor. Pandemia ne-a învățat că dependența excesivă de anumite industrii sau importuri poate fi problematică. Prin urmare diversificarea activităților economice și surselor de import trebuie să fie o prioritate.

Lecțiile economiei

Structura importurilor

  • Încurajarea producătorilor locali
  • Atragerea producătorilor globali
  • Diversificarea economiei
  • Diversificarea surselor de import

Parcă nu am spus nimic nou față de ceea ce deja știam toți. Avem însă un nou moment de (re)start pe care ar trebui să-l conștientizăm și să nu-l mai ratăm. Ne oprim aici pentru astăzi. În ediția viitoare revenim cu noi teme veridice. Până atunci, ținem legătura pe pagina Adrian Vascu de pe Facebook, Youtube și în aplicația mobilă din Google Play și Apple Store. Vă doresc multă sănătate!

Impozitare Clădiri 2022:

Noul An:

Lider Autentic :

Noul Leadership:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *