În timp ce majorarea salariilor din sectorul bugetar ține strict de decizia politicienilor, în sectorul privat salarizarea poate crește doar în funcție de cifra de afaceri, costurile afacerii și puterea de cumpărare a clienților care îi cumpără produsele și serviciile.
Spre exemplu: o firmă de contabilitate alocă salariilor cam 50% din cifra de afaceri, țintind o marjă de profit de 15%. Nivelul mediu de salarizare din domeniu se situează undeva la 2.500 lei net. Pe o poziție similară la stat, nivelul de salarizare ajunge și la 4.000 de lei net lunar.
Pentru a păstra salariații, firma de contabilitate ar trebui să crească salariile cu 60%. Însă, păstrând încasările curente, firma va înregistra pierderi lunare de 15%. În acest caz există două opțiuni: sau concedierea a cel puţin 3 salariați, dar cu păstrarea nivelului de muncă și zero profit, sau falimentul și pierderea tuturor locurilor de muncă.
În cazul în care se alege soluția creșterii tarifelor, aceasta vine la pachet cu pierderea unor clienți. În același timp, din motive similare, restul costurilor firmei vor urca și ele (chirie, utilități, furnizori).
Deci, chiar și cu o creștere a tarifelor de 60% și o retenție a clienților de 70%, firma are toate șansele să iasă tot pe pierdere. Iar clienții companiei trec și ei prin aceeași situație internă, căutând surse de scădere a costurilor. Prin urmare ipoteza de a pierde doar 30% din clienți la o creștere a prețurilor de 60% este si ea nerealistă.
Continuarea acestor politici de concurență neloială a statului pe o forță de muncă deja insuficientă și cu măsuri economice agresive împotriva privaților va însemna falimentarea capitalului românesc.
Poate încă nu este vizibilă slăbirea continuă a companiilor românești, însă mediul de afaceri se află sub o presiune uriașă, atmosfera devine irespirabilă și, în lipsa unor măsuri concrete și corecte, vom asista la producerea unor efecte ireversibile pentru economia românească.