Toate războaiele sunt pornite de oameni. Toate războaiele sunt împotriva oamenilor. Indiferent de argumentele aduse. Nu există război bun.
Războaiele mari, cele militare, își arată răul instantaneu prin pierderi de vieți omenești – atât militare cât și civile – precum și prin distrugeri materiale. Acest lucru generează empatie și provoacă un nou război. Războiul mic.
Iar războaiele mici sunt de toate felurile. Ele sunt războaiele ideilor, percepțiilor, valorilor – unele mai profunde, altele mai superficiale.
Și în războaiele mici unii oameni sunt împotriva altor oameni. De exemplu majoritatea oamenilor condamnă războiul mare. Însă a cui e vina, cine are soluția, ce urmează să se întâmple și de ce… toate acestea despart taberele în războaie mici, de uzură și dezbinare.
Am avut recent vacciniști și antivacciniști. Au apărut acum putiniști și antiputiniști. Sau actori ai Teatrului Național din București se ceartă, din nou, cu alt actor ajuns director. Și așa mai departe.
În lipsa războiului mare, fiecare avem războaiele noastre mici. Dacă nu există niciunul îl inventăm. Căutăm noi ceva pricini cuiva. Sau ne caută cineva nouă. Nu este pace de fapt niciodată.
Când trecem prin războiul mare din proximitate, războaiele mici nu mai sunt atât de importante. Există, dar își pierd din intensitate, fiind gata să erupă după ce apare pacea războiului mare.
Iar când războaiele mici ajung la un vârf de intensitate, cumva – undeva apare un război mare. Bineînțeles, nu sunt legate direct. Însă apare un teren fertil conflictelor care poate fi folosit de unii și de alții pentru a începe un război mare.
Și totuși, de ce suntem atrași de războaiele mici? Care este sursa lor? Noi înșine suntem sursa lor. Viața este de fapt o luptă și lupta este în noi oamenii. Vestea bună este că asta ne dă și puterea de a le termina. Vestea mai puțin bună este că trebuie să ne schimbăm obiceiurile, fie pace, fie război.
Așadar o schimbare profundă, care poate reprezenta o șansă reală de a scăpa de războaiele mari, chestiune care ține foarte puțin de fiecare dintre noi individual, este să scăpăm de războaiele mici, chestiune care ține numai de noi.
E mult? E putin?
Putem? Dacă da, dăm o șansă foarte mare păcii.