Organizarea de evenimente a fost una dintre activitățile afectate integral de pandemie. Fie că au fost cursuri, conferințe sau evenimente de business, fie spectacole sau mari festivaluri ca Untold sau Brezoi – întregul ecosistem al acestora a fost redus peste noapte la zero.
Au fost afectați atât organizatorii de evenimente și furnizorii lor, cât și participanții la aceste evenimente sociale și profesionale, dar și vorbitorii sau artiștii invitați la evenimentele din mediul afacerilor, spectacole și festivaluri.
Impactul pandemiei:
- Organizatori evenimente sociale / profesionale
- Furnizori
- Participanți
- Vorbitori și artiști
După șocul inițial, viața a început să-și croiască o nouă normalitate. Creativitatea oamenilor de afaceri este nelimitată și cu siguranță vor găsi soluții dacă reușesc să treacă peste impactul suferit la debutul pandemiei și vor decide să lupte pentru reinventarea modelului de business.
Soluții ieșire din impas
- Creativitate
- Reinventare
- Adaptare
Vom urmări împreună care vor fi mutațiile cu ajutorul cărora vom continua să coabităm cu virusul. Lansez o provocare: să căutăm și să identificăm, fiecare acolo unde ne desfășurăm activitatea, care sunt schimbările mici sau mari, dar inevitabile, necesare desfășurării vieții post-pandemie.
Provocare:
- Să găsim schimbările inveitabile mici sau mari pentru continuarea activității
Să analizăm puțin domeniul cursurilor și conferințelor. În anumite industrii, cum sunt profesiile liberale și nu numai, aceste evenimente fac parte din pregătirea profesională continuă. Aceasă nevoie este cu atât mai pregnantă, pe lângă obligativitatea legală, cu cât noi toți suntem interesați să aflăm cum a inflențat această perioadă diversele activități profesionale pentru viitor.
Reluarea Evenimentelor
Cursuri și Conferințe:
- Formare profesională
- Certificare profesională
- Noi bune practici
O cerință esențială pentru reluarea acestor activități o repezintă prevederile legale de ridicare a restricțiilor. Apoi va fi necesară adaptarea spațiilor la noile cerințe prin asigurarea distanței de siguranță și altor elemente de limitare a probabilității de infectare. Aici sunt convins că există și idei și soluții practice.
Redeschiderea teraselor va facilita reluarea activității pentru evenimente restrânse, chiar și cursuri. Se vor respecta normele de distanțare, probabil durata acestora va fi adaptată contextului și așteptărilor oamenilor care pot prefera sesiuni mai scurte de 2-3 ore față de cursurile de 6-8 ore anterioare crizei.
Soluții Evenimente
#1. Redeschiderea Teraselor
- Reducerea duratei
- Adaptarea spațiilor
- Distanțarea fizică
- Dispozitive protecție
Și redeschiderea centrelor universitare reprezintă o soluție, spațiile generoase ale aulelor sau sălilor mari de cursuri permițând distanțarea fizică. Astfel se vor putea desfășura și evenimente ale asociațiilor profesionale sau firmelor, respectând condițiile de siguranță.
Soluții Evenimente
#2. Redeschiderea Centrelor Universitare
- Aule
- Săli mari de cursuri
- Asociații profesionale
- Evenimente business
Bineînțeles, aceleași măsuri de siguranță pot fi implementate și în sălile de conferințe ale hotelurilor, în cele de spectacole sau în cele expoziționale.
Soluții Evenimente
#3. Redeschiderea Hotelurilor
- Săli de conferințe
#4. Redeschiderea Spațiilor Mari
- Săli de spectacole
- Spații de expoziții
Există soluții și ele trebuie aplicate dacă nu vrem să acceptăm că omul viitorului este un solitar înconjurat de tehnologie care îi permite să participe la orice eveniment fără contact uman.
Și un mesaj pentru mediul de afaceri. Să fim deschiși față de noile modele de business pe care organizatorii de evenimente le vor prezenta în demersul lor de a se reinventa după această oprire bruscă.
Noi toți ne vom reinventa meseriile și industriile, într-o măsură mai mare sau mai mică. Toți avem de câștigat din a reuși să schimbăm paradigmele cu care eram obișnuiți, adaptându-ne noilor realități.
!NOU – AVA mobile app (search „Adrian Vascu”):
- Android App: https://bit.ly/2Jf9rsL
- iOS App: https://apple.co/2pNk27j
—
Pentru întrebări, dezbateri și propuneri de teme – ne întâlnim pe facebook.