Vorbim astăzi despre piaţa muncii şi despre prăpastia tot mai mare existentă între patroni şi potenţialii salariaţi.
Resursele umane se plâng că oamenii nu au CV-uri bine făcute sau că își inventează datele profesionale sau pur și simplu le dau copy-paste fără să țină cont de cerințele job-ului, că nu vin la interviurile programate sau, dacă vin, nu se pregătesc pentru discuție, că nu au competențele necesare, însă au pretenții financiare prea mari.
Candidații se plâng că cerințele postului sunt imposibile sau chiar irelevante pentru acea poziție, că atitudinea oamenilor la interviu este arogantă sau chiar agresivă, că mediul sau condițiile de muncă sunt inadecvate și că salariile oferite sunt prea mici. Ca întotdeauna, adevărul este undeva la mijloc și din păcate nici sursa problemei și nici soluțiile nu se găsesc în sectorul privat, atât timp cât cei 15-20 de ani de școală pentru fiecare copil, plătiți din bani publici, nu produc competențe angajabile.
Pe de-o parte, avem companiile românești care încearcă să supraviețuiască într-un mediu instabil, cu un sistem educațional complet decuplat de la realitățile pieței, dependente de o putere de cumpărare scăzută, și lipsite de cei 4 mil. de români care lucrează în străinătate. Prin urmare capacitatea financiară a companiilor românești de a face investiții în resursele umane este încă departe de ideal.
Pe de altă parte, avem oamenii care se confruntă cu prețuri aflate în continuă creștere, deprecierea monedei în care își câștigă banii, costul foarte ridicat pe care trebuie să-l plătească pentru a trăi în cele câteva orașe cu economie prosperă din România. Accesul la informație, tehnologie și liberă circulație, în special pentru noile generații, urcă foarte mult nivelul așteptărilor cu privire la stilul de viață pe care vor să și-l permită.
Trebuie înțeles că o companie își poate plăti angajații doar din valoarea creată de aceștia, doar la nivelul la care produsele sau serviciile ei sunt cumpărate de clienți și doar în funcție de restul costurilor pe care compania trebuie să le suporte pentru a funcționa.
Un punct comun de colaborare pentru reformă, important pentru ambele părți ale problemei, rămâne sistemul educațional – de aici ar putea veni rezolvarea multor probleme cu care ne confruntăm noi toți. Însă e nevoie de răbdare și depășirea prejudecăților care ne țin dezbinați, pentru că nicio reformă nu se face într-un an și fără presiune și implicare din partea cetățenilor și a companiilor.
Pentru întrebări, dezbateri și propuneri de teme – ne întâlnim pe Facebook.