Veridice 337 – La masa negocierilor – Mall-uri și Chiriași

Magazinele încă nu și-au reluat activitatea din centrele comerciale cu suprafață mai mare de 15000 mp, iar redeschiderea acestora nu este una simplă, dincolo de acordul necesar din partea autorităților.

Elementul cheie pentru viitor este noul comportament al cumpărătorilor și impactul acestuia – atât asupra activității chiriașilor, cât și a proprietarilor acestor mari spații comerciale.

 

Diversitatea domeniilor de activitate ale chiriașilor reprezintă prima provocare pentru proprietarii de mall-uri. Condițiile redeschiderii ar trebui să ia în considerare situația comercială particulară a acestora, pe principalele categorii, găsind soluții potrivite pentru fiecare caz în parte. Este important să înțelegem perspectiva ambelor părți.

Proprietarii de mall-uri se vor confrunta cu o creștere a costurilor prin implementarea măsurilor de siguranță sau de schimbare a destinației unor spații libere, cu o reducere a traficului zilnic, cu chiriași care nu vor putea susține costurile spațiilor la nivelul pre-criză, chiriași care e posibil să intre în insolvență sau pur-și-simplu vor renunța la spații.

Proprietari Mall-uri

#Perspective:

  • Costuri mai mari
  • Trafic mai redus
  • Chiriași slăbiți financiar
  • Cerere redusă pentru spații

Sursa: Veridio.ro

Astfel, principala prioritate devine asigurarea unui grad de ocupare acceptabil cu o structură de chiriași stabilă.

Proprietari Mall-uri

#Prioritate:

  • Structură de chiriași stabilă

Sursa: Veridio.ro

Chiriașii trebuie să își refacă modelele de business pe fondul inactivității din perioada închiderii magazinelor, pierderilor înregistrate din cauza lipsei vânzărilor și stocurilor de mărfuri acumulate, dar și în baza unui trafic mai redus și a unor încasări mai mici la redeschiderea magazinelor.

Chiriașii Mall-urilor

#Perspective:

  • Refacerea modelului de business
  • Pierderi în perioada închiderii
  • Trafic mai redus
  • Vânzări mai mici

Sursa: Veridio.ro

Indiferent de domeniu, fie că vorbim despre fashion, cărți, electronice sau mâncare și distracție, fiecare companie trebuie să își analizeze activitatea luând în calcul specificul domeniului și să prezinte transparent nivelul sustenabil de chirie pe care și-l permite în contextul și perspectivele actuale.

Chiriașii Mall-urilor

#Prioritate:

  • Identificarea unui nivel de chirie sustenabil în noul context și acceptabil pentru proprietar.

Sursa: Veridio.ro

Parteneriatul proprietar-chiriaș are nevoie de un dialog real între cele două părți. Este nevoie să stea la aceeași masă, să analizeze împreună ambele perspective pentru că supraviețuirea și bunăstarea amândurora depinde tocmai de felul în care vor acționa coordonat, având un obiectiv comun – cel al păstrării companiilor în funcțiune.

#Parteneriat Mall & Chiriași

  • Dialog deschis soluțiilor comune
  • Înțelegere reciprocă
  • Plan de acțiune pentru creștere și dezvoltare împreună

Sursa: Veridio.ro

Există desigur multe necunoscute în aceste planuri de afaceri legate de care va fi comportamentul oamenilor post pandemie, odată ce toate mall-urile se vor redeschide. Ce anume îi va convinge să se reîntoarcă? Ce îi va mai atrage în aceste spații? Zona de magazine alimentare mari? Zona de cafenele și restaurante? Cinematografele?

Mall-uri și Chiriași

#Necunoscute:

  • Reîntoarcerea oamenilor?
  • Puncte de atracție?
    Magazine alimentare?
    Restaurante și cafenele?
    Cinematografe?

Sursa: Veridio.ro

A câștigat oare segmentul online pe termen lung? În ce proporție? Ce oportunități au apărut? În condițiile actuale, care vor fi noile puncte de interes care vor atrage trafic în aceste spații?

Mall-uri și Chiriași

#Necunoscute:

  • Impactul segmentului online?
    în ce proporție?
    cu ce oportunități?
  • Noile atracții pentru recâștigarea traficului?

Sursa: Veridio.ro

Toate aceste variabile vor fi confirmate prin modul concret în care noi, publicul, vom acționa după redeschidere. Este încă un exemplu că viața post-pandemie nu va mai fi aceeași ca cea din trecut, ceea ce nu înseamnă că va fi neaparăt mai rău. Poate fi mai bine, însă depinde de noi.

Primul pas este ca proprietarii și chiriașii să găsească soluții acceptabile pentru ambele părți, astfel încât să poată reporni activitatea cu cât mai multe spații funcționale și cât mai relevante pentru recâștigarea traficului. Fiecare are mai mult de câștigat dacă intră în aceste discuții cu scopul de a identifica metode prin care se vor adapta împreună la noile realități, reclădându-și afacerile și asigurându-se că dezvoltă și fructifică împreună oportunitățile existente și cele care vor apărea în viitor.

 

!NOU – AVA mobile app (search „Adrian Vascu”):

  • Android App: https://bit.ly/2Jf9rsL
  • iOS App: https://apple.co/2pNk27j

Pentru întrebări, dezbateri și propuneri de teme – ne întâlnim pe facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *