Veridice 303 – Iminența insolvenței a peste 2600 de companii

Mai sunt doar două săptămâni până la încheierea termenului în care companiile care acumulaseră datorii de peste 1 mil. de lei la finalul anului trecut pot depune notificarea intenției de restructurare financiară a firmei.

Important de știut este că notificarea fără plan de restructurare se poate, însă plan fără notificare depusă până pe 30 septembrie – nu se poate.

Altfel spus, dacă firmele cu datorii de peste 1 mil. de lei depun solicitarea acum, în septembrie, și ajung ulterior la concluzia că nu vor să continue procesul, nu e nicio problemă. Însă dacă nu o depun, atunci nu mai pot accesa opțiunile de evitare a insolvenței sau executării silite.

OG 6/2019 – Termenul Limită

Art 3 alin (2) OMFP 2810/2019:

”În vederea accesării măsurilor de restructurare debitorul depune la organul fiscal competent o notificare privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare până la data de 30 septembrie 2019 sub sancțiunea decăderii.”

Pentru cele peste 2600 (carton 2) de companii identificate în nota de fundamentare a OG 6/2019, în cazul în care nu depun notificarea, organul fiscal competent are obligația ca în termen de 60 de zile după 8 februarie 2020 să solicite declanșarea procedurii insolvenței conform Legii 85/2014.

OG 6/2019 – Termenul Limită

Art 12 alin (2) OMFP 2810/2019:

“În termen de 60 zile, organul fiscal are obligația să analizeze debitorii care au datorii mai mari de 1 mil. de lei și care nu au depus solicitarea de restructurare în termen și să solicite deschiderea procedurii insolvenței potrivit legii.”

Chiar dacă termenul de 8 februarie 2020 pare că dă timp companiilor pentru analiză și decizie asupra soluțiilor până anul viitor, posibilitatea de a le pune în practică este deschisă doar până pe 30 septembrie 2019 când trebuie depusă notificarea.

Pentru a fi mai clar: din norma OG 6/2019 rezultă că procedura insolvenței se declanșează în termen de 6 luni pentru contribuabilii care se califică condițiilor ordonanței și care nu au depus solicitarea de restructurare. Însă termenul depunerii notificării cerute de lege este acum, în septembrie.

OG 6/2019 – Termenul Limită

Art 21 OG 6/2019:

Organul fiscal competent are obligația de a solicita deschiderea procedurii insolvenței în următoarele situații:

nedepunerea solicitării până la 30 SEP;
b) respingerea solicitării de către organul fiscal;
c) eșuarea planului de restructurare depus.

Pentru firmele, dintre cele peste 2600 de companii identificate în nota de fundamentare, care aveau datorii de peste 1 mil. de lei la 31.12.2018, si care nu depun notificare privind intenția de restructurare până acum, în 30 septembrie 2019, organul fiscal competent are obligația ca în termen de 60 de zile după 8 februarie 2020 să solicite declanșarea procedurii insolvenței conform Legii 85/2014.

Cum se face planul de restructurare și cum vor achita parte din sume, se mută în planul secund dacă nu va fi făcută notificarea până la sfârșitul lunii septembrie.

Pentru informații detaliate despre procedura OG 6/2019 – citește Analizele Veridio:

OG 6/2019 – Importanța depunerii notificării în septembrie
OG 6/2019 – Primii pași în restructurarea financiară
OG 6/2019 – Cum funcționează restructurarea financiară

Pentru întrebări, dezbateri și propuneri de teme – ne întâlnim pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *