Moștenirea lăsată de Simona Halep Biancăi Andreescu

Încă mai apar ecouri ale victoriei Biancăi Andreescu la US Open. Talentul și munca ei i-au adus primul titlu de Grand Slam la numai 19 ani. Vorbim în România despre Bianca pentru că părinții ei sunt români, numele ei este românesc, însă Bianca s-a născut în Canada.

Ca în cazul multor români plecați în anii 90, și părinții Biancăi au fost tentați să se întoarcă în România. Așa se face că Bianca a început la 7 ani școala și tenisul la Pitești. Însă până la urmă, Canada a câștigat, familia de români întorcându-se acolo unde Bianca și-a început cariera de junioară.

Vorba înțeleaptă zice că în fiecare om zace un giuvaier, important este să-și întâlnească maestrul bijutier care să-l șlefuiască. În cazul succesului Biancăi, pe lângă talentul și munca ei de necontestat, cu ajutorul familiei, a contribuit și federația canadiană de tenis care, începând de la vârsta de 10 ani, a sprijinit-o să devină o jucătoare profesionistă cu performanță mondială.

Simona Halep, născută și crescută în România, și-a șlefuit talentul prin muncă cu sprijinul și sacrificiile financiare ale familiei, ajungând în topurile mondiale fără suportul federației române de tenis.

Așa se face că, prin propriile ei eforturi, Simona Halep a readus tenisul (nu doar „tenisul feminin”) în atenția românilor. În acești ani ea ne-a reînvățat calendarul marilor turnee și ne-a făcut „programul” în funcție de ora meciurilor ei – pe care le trăim cu intensitate maximă ca și cum am fi acolo, lângă ea, pe teren.

Când Simona a câștigat la Wimbledon toți ne-am simțit învingători; pentru câteva zile viața a fost mai bună, munca mai ușoară, viitorul mai optimist. Când Simona a pierdut, toți am suferit alături de ea. Însă talentul, munca și sacrificiile – toate au fost doar ale ei.

Simona a readus tenisul în atenția redacțiilor de știri și publicațiilor sportive. Odată cu parcursul ei impresionant, am aflat de o întreagă suită de tenismene românce care făceau performanță în ciuda lipsei condițiilor pe care o federație sportivă ar fi trebuit să le asigure noilor generații.

Datorită Simonei mulți copii, fete și băieți, au cerut o rachetă de tenis visând la șansa lor de a se bate pentru un titlu de Grand Slam. Copii născuți în era tehnologiei și internetului care vor să bată mingea afară. Minunat!

Iar efectele unui model de succes global precum Simona nu se limitează la tenis, ci poate inspira mințile tinere interesate de orice domeniu că pot ajunge în topul acelui domeniu dacă își dezvoltă talentul și muncesc suficient de mult, chiar dacă s-au născut în România și nu beneficiază de aceleași condiții ca cei din vest.

Mai mult decât atât, numele României a fost afișat pe milioane de ecrane din întreaga lume în aplauzele iubitorilor tenisului de pretutindeni. Încă o dată, alături de alți mari sportivi români, Simona a demonstrat că performanța sportivă reprezintă un ambasador fără egal al țării „de origine” (fie că a contribuit cu ceva sau nu). Performanța este investiția cea mai profitabilă în promovarea unei țări, o promovare de care România chiar are nevoie.

Statul român ar trebui să învețe mai repede aceste lecții pe care le tot primește de la campionii României – fie că vorbim despre sport, matematică sau antreprenori – românii care au găsit succesul dincolo de granițele țării și sunt recunoscuți de colegii lor de breaslă ca referințe în domeniile lor.

Statul român ar trebui să știe deja că investițiile într-un suport instituțional consistent și real la nivel național pentru dezvoltarea și antrenarea tinerelor talente vor produce rezultate net superioare oricăror și oricâtor campanii turistice, mai mult sau mai puțin reușite, despre care am tot vorbit la fiecare rebranding de țară.

Iar Simona Halep, dincolo de modelul de talent și muncă, a mai lăsat o moștenire extrem de prețioasă tenisului românesc: PUBLICUL. Nu doar prin numărul său, ci și prin componența acestuia. Sunt români care au rămas, sunt români care au plecat, sunt români care s-au întors și români care vin doar în vizită, sunt români născuți în alte țări (în care părinții lor și-au căutat o viață mai bună), ba chiar străini care între timp au devenit pe jumătate români (căci au construit familii alături de români și românce).

Când Simona joacă, indiferent de unde și pe unde suntem fiecare, ne unim forțele în a o susține și a ne bucura de victoriile ei. Simona ne-a oferit un loc în care românii din întrega lume se reunesc și în care ne împăcăm și reîmprietenim cu cei care au plecat sau rămas.

Indiferent ce părere are fiecare dintre noi despre meritele „românești” în rezultatele Biancăi, un lucru este clar: din tribunele Arthur Ashe s-a strigat mai mult „Hai Bianca!” decât “Bianca, go, go!”.

Bianca a beneficiat de susținerea unui public deja educat și care, în conditiile unei dispute dintre Serena Williams și o jucătoare din Canada (oricine ar fi fost ea), s-ar fi împărțit altfel între cele două părți ale terenului.

Ecuația a fost de win-win. Publicul din România s-a bucurat de victoriile favoritei, iar Bianca a beneficiat de susținerea și de gândurile bune ale unor zeci sau sute de mii de oameni care i-au fost alături – fie că vrea sau nu vrea să recunoască – pentru că are o legătură cu România.

Iar acești oameni împreună, fiecare trăind în colțuri diferite ale lumii, toți fiind „publicul” care nu ratează niciun meci al Simonei Halep, ei reprezintă de fapt Moștenirea pe care ea i-a lăsat-o Biancăi Andreescu și tuturor sportivilor români care joacă acum și care vor juca în următoarele decenii – indiferent cum anume am ajuns să ii considerăm „români”.

https://republica.ro/mostenirea-lasata-de-simona-halep-biancai-andreescu?fbclid=IwAR2SMwPUNVznkphF4VlTxKD75yWGpuUBdkU2e3zjG-EyIl7GFBmrcekrzZ4

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *