Veridice 245 – Cum alegi casa perfectă?

Achiziția imobiliară este una dintre investițiile personale cele mai dificile. O facem de puține ori în viață și apoi suportăm consecințele deciziilor luate pentru următorii 20-30 de ani.

La o cămașă colorată, care nu se potrivește cu nimic din garderobă, putem renunța. La o casă aleasă greșit – nu putem renunța fără costuri usturătoare. Desigur, nu există proprietatea perfectă, dar trebuie să alegem o casă care să răspundă nevoilor noastre prezente și viitoare.

În primul rând trebuie să facem o listă cu nevoile principale. Nicio proprietate nu va îndeplini toate dorințele. Însă care sunt cele 3 esențiale pentru următorii 5-10 ani?

Pentru rezidență contează suprafețele, împărțirea spațiilor și calitatea vieții zilnice din acea zonă. Pentru închiriere – proximitate față de centru, locurile de parcare și conexiunile cu transportul în comun.

Achiziții imobiliare – Top 3 Nevoi (următorii 5-10 ani)

– suprafețe
– împărțirea spațiilor
– calitatea vieții

În al doilea rând trebuie să stabilim care este bugetul total disponibil. Adică nivelul costului cu achiziția imobilului, eventuale reparații și renovări, dar și cât timp putem aloca pentru gestiunea unor proiecte ample de modernizare care se pot derula pe mai multe luni sau chiar ani.

Achiziții imobiliare – Bugetul disponibil

– achiziție imobil
– reparații și renovări
– timp necesar finalizării

Trebuie să fim conservatori în estimări, căci viața ne-a arătat că „socoteală de acasă nu se potrivește cu cea din târg”. Contează și care este sursa de finanțare. Dacă achiziția sau renovările le facem în baza unui credit, bugetul va include suma totală de rambursat până la ultima rată.

Achiziții imobiliare – Bugetul total

– achiziție imobil
– renovare
– mobilare și dotare
– dobândă și comisioane credite

În al treilea rând mergem la vizionări cu o listă de întrebări, o fișă de observații, și bateria telefonului încărcată 100%. Vom stoca fotografii, vom completa informații, iar lista cu întrebări ne va ajuta să rămânem concentrați pe acele detalii care chiar contează.

Achiziții imobiliare – Instrumente vizionare

– listă întrebări
– fișă observații
– ruletă digitală
– telefon încărcat 100%

Pentru întrebări, dezbateri și propuneri de teme – ne întâlnim pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *