Sa incepem cu Imnul. 1, 2, 4 si 11

Suntem tot mai dezbinati. Democratia ne-a adus acest drept de a nu fi de acord cu opozantii nostri, dar parca am facut din acest lucru un mod de a fi. In plan politic partidele aflate pe pozitii contrare nu gasesc niciodata nimic bun la partea adversa pentru ca, nu-i asa, ele se afla in opozitie, deci trebuie sa conteste orice spun ceilalti. Nu cadem de acord asupra politicilor fiscale. Cei de stanga cand sunt la putere iau decizii de dreapta asa cum cei de dreapta au luat masuri de stanga. Intr-o contestare perpetua. Cand ne vom lecui oare?

Avem niste ocazii sau chiar motive serioase.
De exemplu Simona Halep. Cred ca nu a existat roman care in sufletul sau sa nu se bucure de victoria acesteia la Roland Garros, chiar daca nici aici nu au lipsit unele afirmatii, gen, mai lasati-o in pace ca ea a castigat banii pentru ea.
Nu vreau sa vorbesc acum despre ce invataminte ar putea trage societatea romaneasca din atitudinea si pacursul acestei sportive, o vom face alta data.
Vreau sa amintesc doar ca un moment inaltator al victoriei Simonei a fost intonarea Imnului de stat al Romaniei, in flamurile tricolore, care au facut prezentă Romania sambata dupa amiaza pe intreg mapamondul, cum nu cred ca a facut-o intreaga clasa politica in toti anii de dupa 1989.
Cu aceasta ocazie am remarcat din nou un lucru. Ca nu se cunosc versurile imnului de stat al Romaniei.
Poate ca in anul Centenarului Marii Uniri am putea incepe sa avem un punct comun cu care este de acord si puterea si opozitia, Imnul Tarii, si sa demaram un “program” sa il invatam cu totii integral.
Cred ca aici nu a ajuns inca discordia. Avem un singur imn.
Si poate vom invata de aici ca dreptul de a ne contrazice unul pe altul, are valoare, exact pentru ca trebuie sa existe momente in care avem puncte de vedere comune.
Sa incepem deci cu imnul.
Versurile au fost scrise de Andrei Muresanu in 1848, poezia avand 11 strofe
La evenimente oficiale se canta strofele 1,2, 4 si 11.
Muzica ii este atribuita lui Anton Pann
Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croiește-ți altă soartă,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!
Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viața-n libertate ori moarte!” strigă toți.
Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Și oarba neunire la Milcov și Carpați!
Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!
O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori,
Și blastămă cu lacrămi în ochi pe orișicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători!
De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie și foc!
N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!
N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!
Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!
Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’pământ!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *