Impozitarea clădirilor în 2026 (PF)

Mult anunțata schimbare a impozitării clădirilor devine realitate. Modificările Codului Fiscal aferente acesteia reprezintă o etapă tranzitorie înspre stabilirea valorii impozabile ca fiind valoarea de piață a proprietății. Momentan încă se impozitează distinct clădirea și terenul, nu valoarea per ansamblu a celor două. Deci în continuare avem un impozit pe clădiri, nu pe proprietate.

Astăzi vorbim despre clădirile care sunt deținute de persoanele fizice. În cazul celor rezidențiale, valoarea impozabilă este calculată tot de primării, dar cu o bază indexată cu rata inflației. Astfel, în 2016 baza era 1000 lei/mp, din 2026 va fi 2677 lei/mp.

Impozitarea clădirilor în 2026 (PF)
(1) Clădiri Rezidențiale

  • Valoarea impozabilă = calculată de Primării
  • Baza de impozitare indexată cu rata inflației
    – 2016 = 1000 lei/mp
    – 2026 = 2677 lei/mp

Cota de impozitare se selectează de către UAT-uri din același interval de cote prevăzut în Codul Fiscal, respectiv între 0,08% și 0,2%. Însă noua prevedere legislativă nu permite adoptarea unei cote mai reduse decât cea din anul precedent. Astfel, creșterea bazei de impozitare va conduce automat la creșterea impozitului.

Impozitarea clădirilor în 2026 (PF)
(1) Clădiri Rezidențiale

  • Cota de impozitare = decisă de UAT-uri
    din intervalul prevăzut în Codul Fiscal
    = între 0,08% și 0,2%
    (!) nu poate fi mai mică vs. anul precedent

    => creșterea bazei de impozitare = creșterea impozitului de plată

Baza de impozitare crește și pentru apartamentele mai vechi și pentru cele într-un bloc cu mai mult de trei niveluri și 8 apartamente. În forma anterioară a Codului Fiscal existau niște reduceri ale valorii impozabile pentru clădiri mai vechi de 30 de ani, respectiv 50 de ani. Eliminând aceste reduceri, valoarea impozabilă a apartamentului este aceeași indiferent de vechimea acestuia.

Impozitarea clădirilor în 2026 (PF)
(1) Clădiri Rezidențiale

  • Baza de impozitare crește
    de la 1000 la 2677 lei/mp
    apartamente vechi + noi
    blocuri cu > 3 niveluri, > 8 ap.

  • Eliminarea reducerilor din Codul Fiscal
    – clădiri mai vechi de 30 de ani = -10%
    – clădiri main oi de 50 de ani = -50%

În cazul clădirilor nerezidențiale deținute de persoane fizice, se menține sistemul de stabilire a valorilor impozabile prin rapoarte de evaluare. Cota de impozitare este selectată tot de către UAT-uri din același interval de cote prevăzut în Codul Fiscal. Nici în acest caz nu este permisă adoptarea unei cote mai mici față de cea din anul precedent.

Impozitarea clădirilor în 2026 (PF)
(2) Clădiri Nerezidențiale

  • Valoarea impozabilă
    = rapoarte de evaluare
  • Cota de impozitare
    = selectată de UAT-uri din intervalul prevăzut în CF
    = între 0,2% și 1,3% (! nu poate fi mai mică vs. 2025)

Pentru clădirile mixte deținute de persoanele fizice se menține sistemul actual de calcul al impozitelor.

Impozitarea clădirilor în 2026 (PF)
(3) Clădiri Mixte

  • Se menține sistemul actual
    dar cu valori actualizate
  • Baza = 2677 lei/mp > valoarea impozabilă
  • Suprafața rezidențială = între 0,08% și 0,2%
  • Suprafața nerezidențială = între 0,2% și 1,3%

Câteva exemple. Pentru apartamentele sub 30 de ani vechime în blocuri sub 3 niveluri și mai puțin de 8 apartamente impozitul poate crește de cca 1,8 ori. Pentru apartamentele de peste 30 de ani vechime în bloc de peste 3 niveluri și peste 8 apartamente impozitul poate crește de cca 2,3 ori. Pentru apartamentele de peste 50 de ani vechime poate crește de cca 3 ori. Pentru case creșterea va fi între 70 și 90% – cum au zis autoritățile.

Impozitarea clădirilor în 2026 (PF)
Exemple

  • Apartamente sub 30 ani vechime, sub 3 niveluri, sub 8 ap.
    = creștere de cca. 1,8 ori
  • Apartamente peste 30 ani vechime, peste 3 niveluri, peste 8 ap.
    = creștere de cca. 2,3 ori
  • Apartamente peste 50 ani vechime, peste 3 niveluri, peste 8 ap.
    = creștere de cca. 3 ori
  • Case = creștere de cca. 70% – 90%

Deși există o logică a acestor modificări, asta nu face mai ușoară suportarea lor în contextul tuturor creșterilor de taxe, impozite și prețuri din ultimul an. Același buget trebuie să facă față acum și creșterii prețurilor la alimente, utilități, transport, energie, alte produse și servicii necesare vieții de zi cu zi. Autoritățile ar fi benefic să înțeleagă și situația noastră per ansamblu, dincolo de cifre în excel-uri prin diferite ministere.

Impozitarea clădirilor în 2026 (PF)
Buget sub presiune

  • Prețuri crescute (alimente, utilități, transport etc)
  • Scădere putere cumpărare (inflație)
  • Creșteri de taxe, impozite, contribuții
  • Reduceri beneficii publice

    (!) Nevoia autorităților de a înțelege
        presiunea asupra oamenilor

De asemenea, dacă ni se cere să înțelegem și suportăm corecțiile necesare reechilibrării bugetare, este corect ca și administrația centrală și locală să facă același lucru. La fiecare creștere de taxe și impozite din ultimii 3-5 ani s-au promis restructurări și reforme care nu s-au adeverit nici astăzi. Recâștigarea credibilității în fața oamenilor este cel puțin la fel de urgentă ca și remedierea deficitului bugetar.

Impozitarea clădirilor în 2026 (PF)
Așteptările

  • Noi înțelegem + suportăm corecțiilor bugetare
  • Administrațiile centrale & locale
    înțeleg + suportă corecțiile bugetare?
  • Trecut nefavorabil
    – s-au cerut sacrificii privaților
    – s-au promis restructurări/reforme la stat
    – s-au realizat doar creșterile de taxe și impozite

    (!) Recâștigarea credibilității = urgentă

În această perioadă marcată de tensiuni și schimbări, există totuși și o certitudine: odată cu scumpirea taxelor pe clădiri vor crește pe măsură și așteptările și pretențiile oamenilor de la autorități.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *