Investiția în oameni este o temă de dezbatere nobilă, în condițiile în care oamenii sunt tot ce poate fi mai reprezentativ pe acest pământ. Ei sunt sursa tuturor fericirilor și nefericirilor noastre, ale oamenilor.
Oamenii, asemeni râurilor, sunt mereu aceiași de-a lungul vieții lor, și mereu diferiți. Așa cum fiecare moleculă de apă care curge pe „râu în jos”, este înlocuită mereu de o alta, așa și oamenii își „curg” viața în fiecare clipă, fiind diferiți în clipa nouă, față de cea tocmai trecută. Diferența rezultă și din transformările biologice dar, mai ales, din cele datorate acumulării de experiențe și cunoștințe noi. Iar schimbarea trece neobservată celor care ne observă în fiecare zi, pe când cei pe care îi întâlnim după un timp relativ lung, sunt uimiți de transformarea persoanei pe care credeau că o cunosc. Este un proces normal care explică următoarea mea teză.
Din acest motiv, al modificării permanente a structurii ființelor, și nevoile oamenilor sunt în continuă schimbare. Iar nesatisfacerea acestor nevoi este sursa principală de conflicte. Altfel spus, principalul pricinuitor de conflicte este însuși omul. Nu țările se luptă între ele, ci conducătorii lor le mână în luptă. Luptele mici se găsesc, de altfel, peste tot: în familie, la locul de muncă, până la marile războaie. Te întrebi retoric, de ce toate acestea? Pentru că omul, asemeni unui pendul, este în căutarea propriului echilibru, pe care îl întâlnește însă foarte puțin. Echilibrul este atins când pendulul trece fulgerător prin punctul cel mai de jos al traiectoriei sale. Liniștea pe care i-o conferă omului găsirea echilibrului durează o fracțiune de secundă. Tumultul și lupta revin aproape instantaneu.
În acest mediu al evoluției continue, revoluția tehnologică, galopantă, din ultimii ani, duce umanitatea de la homo sapiens înspre homo digitalis. Oamenii devin componentele unui cod de bare, acele linii verticale cu grosimi variabile, dar fără identitate individuală. Se contopesc cu ritmul amețitor al progresului digital și devin mulțimi cu caracteristici comune. Părți importante din distopiile imaginate de Huxley și Orwell acum mulți ani, devin realitate. Individualismul este considerat o crimă, în acest viitor romanțat al autorilor menționați, dar care, iată, se transformă încet în ceea ce trăim chiar acum.
Este perioada prin care trecem și în care, pe lângă pandemie și războaie de neimaginat, apare inteligența artificială cu diversele ei domenii de aplicație. Pentru mulți, toate acestea devin reale semne de întrebare, precum: dacă o profesie, sau o alta, este amenințată de dispariție sau va supraviețui vremurilor actuale.
Dacă ar fi să oferim un răspuns pozitiv la primul enunț interogativ, avem în vedere două elementele, obligatoriu să existe în tandem: activitatea profesională vizată să fie algoritmabilă și să se desfășoare într-un mediu stabil.
Multe activități pot fi algoritmabile, dar mediul stabil nu cred că va exista vreodată în prezența spiritului uman, care, după cum spuneam, reprezintă sursa principala de instabilitate. Și poate acest lucru a însemnat progresul, care ne îndreaptă galopant înspre vremuri pe care nu ne este ușor să le înțelegem și nici să anticipăm unde vor duce.
Ne confruntăm cu o avalanșă de informații, cu rețele sociale care au uniformizat, ca drept de exprimare, elitele cu non-elitele, au expandat superficialitatea, au diluat competențele și au schimbat paradigma în ceea ce reprezintă socializarea și munca în comunități.
Doar gândindu-ne la provocarea muncii de acasă, numită neinspirat telemuncă, vedem o mare piatră de încercare pentru generațiile care au crescut fiind prezenți fizic în diverse comunități. Pentru aceștia, chiar dacă mirajul comodității de a rămâne acasă și de a nu se mai lupta cu traficul a reprezentat o mare descoperire, a insista pe această muncă strict individuală, va însemna să fie afectate negativ atât organizațiile pentru care oamenii aceștia lucrează, cât și pe ei înșiși. O boală perfidă și tacută se insinuează, care poate fi fără un leac foarte simplu dacă nu este depistată la timp. Se și observă deja creșterea cererii pentru serviciile psihologilor.
Nu spun că nu pot exista și activități desfășurate de la distanță, cu rezultate pozitive. De regulă, acestea pot fi cele clar definite și cu rezultate măsurabile individual. Și aș putea spune, cele defensive, destinate rezolvării diverselor sarcini.
Va fi însă foarte complicat din munca individuală de acasă să rezulte progres. Echipele dezbinate care consideră că teams sau zoom pot suplini întâlnirile care au loc în aceeași încăpere, scapă din vedere faptul că energia și vibrația comună sunt create tocmai pentru că se află în același loc. Acestea nu vor fi niciodată replicate când fiecare intră în întâlnire din fotoliul de acasă. Divizarea societății este, așadar, foarte actuală și se susține tot mai des că începând cu perioada pandemiei s-a schimbat paradigma și oamenii au mai multă grijă de ei.
Acesta nu este în sine un lucru rău, dacă într-adevăr așa este, doar că două componente importante ale funcționării noastre pe pământ sunt: cooperarea și altruismul, oricât am fi, structural, de egoiști. Să știi să dai, să poți să ceri sau dăruind vei dobândi, după cum spunea Nicoale Steinhardt.
Nefuncționalitățile actuale, care susțin temeinic investiția în oameni, sunt determinate de decalajul dintre ce oferă sistemul de educație și ce fel de educație a oamenilor este necesară în societatea actuală.
Sintagma – Textul și contextul – definește foarte bine nevoia ca sistemul educațional să fie cât mai rapid adaptat contextului în care oamenii astfel educați se pot și trebuie să se manifeste.
În zilele noastre, educația a rămas în urma nevoilor societății. De aceea sesizăm criza de leadership la majoritatea nivelurilor. Și criza de resursă umană la nivelul companiilor. Și lipsa unui ideal comun. Care ar trebui să fie, de exemplu, ca fiecare să fie fericit și respectat acolo unde se află.
Ce înseamnă, așadar, să investești în resursa umană?
Avem investiția indirectă. Cea prin care emitenții conduși de diverse valori – că sunt culturale, că sunt științifice – transmit prin diverse mijloace ceea ce ei cunosc foarte bine, iar cei destinați captării acestor mesaje se vor afla la locul și momentul potrivit, pe recepție.
Nevoia de consolidare a imunității noastre fizice și psihice, greu încercate, necesită acest gen de investiții indirecte valoroase.
Investiția directă are două componente. Prima este cea materială, de a investi în oameni și a-i face să aparțină unei comunități căreia ei îi vor întoarce în schimb capacitatea lor de a munci sau a presta servicii. Iar aici este o discuție mai amplă vizavi de dilema: pentru ce muncesc oamenii? Doar pentru bani? Sau și pentru satisfacția a ceea ce fac? Există împlinire în ambele variante?
A rămas celebră povestirea în care Barack Obama, într-o vizită la NASA, a întrebat o femeie de serviciu care ștergea cu mopul un culoar: ce faceți aici? Ea i-a răspuns: ne pregătim de lansarea unei noi navete spațiale.
Cred că răspunsul acesta provine din cea de-a doua componentă a investiției directe în oameni. Și aceasta se numește: educație.
Nevoia de a moderniza această investiție este vitală. Conectarea la realitățile curente devine o țintă primordială. Și mai ales la realitățile care vor urma. Nu este o operațiune care să se întâmple de azi pe mâine, dar este obligatoriu să fie începută. Educația care începe în familie trebuie să se concentreze în a educa viitorii părinți pentru a-și aduce obligatoriul lor aport în educarea propriilor fii, educație care apoi să fie desăvârșită de școlile de toate nivelurile.
Tot ce fac unii oameni influențează viața altor oameni. Această înlănțuire este certă. Gyuri Pascu, un om de cultură extrem de profund, care din păcate a rămas în memoria colectivă doar ca un comediant, a scris: Ce liberi am fi, dacă am ști că suflete-s una, am ști că una-s oamenii și nicio luptă n-ar mai fi.
O educație superioară ne-ar permite să înțelegem mai mulți și mai mult, cât de reale sunt aceste spuse.
Investiția în oameni rămâne, așadar, una dintre direcțiile esențiale de investiții, dacă înțelegem și vrem ca viețile noastre, asemeni râurilor, să fie lin curgătoare și nepoluate. Și să clădim bazele unui viitor în care oamenii să fie cu adevărat contemporani cu vremurile.