Am vorbit în episoadele precedente despre toate câte se întâmplă în jurul nostru și impactul acestora asupra vieții noastre. Recesiune, pandemie, război, inflație și tot felul de alte crize mai mari sau mici, globale sau personale. Ele trezesc în noi emoții puternice, precum teamă, anxietate și dezorientare.
Însă aceleași semne pot înseamna simplă amenințare care ne paralizează sau o atenționare puternică pentru acțiune. Circumstanțele sunt aceleași. Decizia individuală face diferența. Și este singura care ne va pune la adăpost sau nu. Repet: amenințarea ne oferă doar blocaj, fatalism și disperare, în timp ce atenționarea ne îndeamnă la inițiativă, acțiune și încredere în forțele proprii. Depinde cum privești.
Amenințare vs. Atenționare
- Amenințare
– blocaj
– fatalism
– disperare - Atenționare
– inițiativă
– acțiune
– încredere în forțele proprii
Tocmai de aceea mi se pare de neînțeles de ce politicieni, jurnaliști și economiști ne anunță că vine criza, tzunami, uraganul. Adică ceva foarte rău. Am observat și noi. Plătim facturile la utilități. Plătim carburantul la benzinărie. Am văzut și noi totalul. Plătim cumpărăturile la magazin. Știm, chiar înainte de a deveni „oficial”, că ceva nu e ok. Apropo de valoare adăugată, care este contribuția acestora predicții despre trecut? Oferă soluții sau dimpotrivă, adaugă noi texturi crizei deja existente?
Amenințare vs. Atenționare
Predicții despre trecut
- Vine „criza”, „tsunami”, „uraganul”
- Scumpirea utilităților
- Scumpirea carburanților
- Scumpirea cumpărăturilor uzuale
(!) simple constatări, zero soluții
Vă invit la o discuție aplicată pe instrumente cu adevărat utile. De câte ori ne confruntăm cu o criză majoră, trebuie să luăm în calcul 3 momente: termenul scurt, mediu și lung. Pe termen scurt trebuie să diminuăm pe cât posibil impactul negativ inițial. Pe termen mediu să ne asigurăm supraviețuirea. Iar pe termen lung să ne construim reinventarea.
Amenințare vs. Atenționare
Gestiunea crizei în 3 momente:
- Termen scurt
= diminuarea impactului inițial - Termen mediu
= asigurarea supraviețuirii - Termen lung
= construirea reinventării
Să le luăm pe rând. Pe termen scurt vom avea o scădere semnificativă a puterii de cumpărare și a stabilității veniturilor. Acest lucru înseamnă că trebuie să reevaluăm cheltuielile și să decidem care sunt absolut obligatorii și care pot fi suspendate pentru o perioadă. Schimbările trebuie făcute imediat, nu amânăm până când suntem deja într-o situație delicată. Pentru cele facultative, vom găsi alternative sau vom adopta noi moduri de a ne trăi și organiza viața pentru a nu împovăra și mai mult bugetul.
Amenințare vs. Atenționare
Pe termen scurt
- Ce urmează?
– scăderea puterii de cumpărare
– scăderea stabilității veniturilor - Ce trebuie să facem?
– reevaluăm cheltuielile
>> cheltuieli obligatorii vs. facultative
– facem schimbările imediat
De asemenea trebuie să conștientizăm că eventualele economii valorează mai puțin și vor continua să-și piardă valoare pentru un timp. În mod ideal, putem găsi soluții pentru a face investiții strategice și a le menținea valoarea pe parcursul crizei. Însă doar dacă stăpânim în detaliu astfel de opțiuni și putem evita cu succes riscurile crescute din următoarea perioadă.
Amenințare vs. Atenționare
Pe termen scurt
- Ce urmează?
– scăderea valorii economiilor - Ce trebuie să facem?
– investiții strategice pentru menținerea valorii
(!) doar dacă stăpânim domeniul
>> știm să evităm riscurile crescute
Cum veniturile vor fi mult mai instabile, trebuie să ne facem o idee mai clară asupra proporției în care pot fi afectate. Putem folosi formula clasică – puțin mai rău, mult mai rău și cel mai rău. Astfel putem aplica trei procente diferite de reducere a veniturilor și să vedem cum facem față cheltuielilor obligatorii precum utilități, dobânzi, chirii, alimente.
Amenințare vs. Atenționare
Pe termen scurt
- Ce urmează?
– instabilitatea surselor de venit - Ce trebuie să facem?
– analizăm efectele impactului
reducerea veniturilor – diferite scenarii:
-15% – puțin mai rău
-25% – mult mai rău
-50% – cel ami rău>> găsim soluții pentru a face față
cheltuielilor obligatorii
utilități, dobânzi, chirii, alimente
Pe termen mediu trebuie să formulăm câteva strategii de supraviețuire. Iar cea mai importantă ține de sănătate. Prioritizarea stării fizice și psihice este absolut obligatorie. Oricum vom avea greutăți de dus. Ultimul lucru de care avem nevoie este și apăsarea unor probleme medicale. Fiecare dintre noi trebuie să găsească metode benefice de a gestiona stresul, de a se odihni și decupla de la griji și de a petrece timp alături de cei dragi.
Amenințare vs. Atenționare
Pe termen mediu
- Ce trebuie să facem?
– identificăm strategii de supraviețuire(!) protejarea sănătății
odihnă, decuplarea de la responsabități,
timp petrecut cu cei dragi
Apoi trebuie să găsim soluții pentru diversificarea surselor de venit. Fie că este vorba despre valorificarea resurselor pe care deja le avem. Fie că înseamnă noi activități aducătoare de venituri. Aceste lucruri sunt la fel de valabile și pentru oameni și pentru companii.
Amenințare vs. Atenționare
Pe termen mediu
- Ce trebuie să facem?
– identificăm strategii de supraviețuire
– diversificarea surselor de venit
(re)valorificarea resurselor deținute
noi activități / noi linii de business
Pe termen lung să țintim reinventarea. Fiecare criză este plină de probleme, dar și de oportunități. Și aici intervine aceeași diferență esențială dintre amenințare și atenționare. Cei care aleg să folosească semnele de atenționare vor avea perspectivă pentru identificarea oportunităților. Poate ne schimbăm meseria. Poate găsim o nevoie încă neacoperită în piață. Poate o competență mai veche recapătă relevanță majoră. Dacă le vom căuta, cu siguranță le vom găsi.
Amenințare vs. Atenționare
Pe termen lung
- Ce trebuie să facem?
– construim reinventarea
– identificăm oportunitățile
schimbăm meseria
găsim o nișă din piață neacoperită
revalorificăm competențe mai vechi
Ne oprim aici pentru astăzi. În ediția viitoare revenim cu noi teme veridice. Până atunci, ținem legătura pe pagina Adrian Vascu de pe Facebook, Youtube și în aplicația mobilă din Google Play și Apple Store. Vă doresc multă sănătate!
—
Impozitare Clădiri 2022:
- Reevaluarea la 5 ani
- Taxa pe Clădiri
- PJ Clădiri Mixte
- PF Clădiri Mixte – Exemplu Calcul
- PF Clădiri Mixte
—
Noul An:
—