Veridice 440 – Rolul Managerilor în Negocierile Interne

 

Vorbeam în episodul trecut despre regulile și etapele dialogului între colegi și departamente atunci când apare un diferend de opinie pe tema celei mai bune soluții. Astăzi vom discuta despre rolul managerilor în negocierile interne.

 

În momentul în care se ajunge într-un blocaj al cooperării, trebuie mers la superiorul ierarhic pentru a găsi soluția optimă companiei. Dialogul se poartă doar în prezența reprezentanților tuturor părților implicate pentru a evita escaladarea conflictului.

 

Adeseori se ajunge în impas tocmai pentru că părțile nu reușesc să se asculte reciproc. În loc să înțeleagă raționamentul, argumentele și mizele celuilalt, fiecare vrea să-și impună ideile, devenind surd la feedback-ul celuilalt. Bineînțeles, nu întotdeauna părțile sunt oneste cu privire la adevăratele cauze ale propunerilor pe care le susțin.

#Escaladarea Conflictului

  • Lipsa ascultării celuilalt
    – raționament
    – argumente
    – mize
  • Respingerea feedback-ului
  • Lipsa onestității

Sursa: Revoluția Sensului (Fred Kofman, 2018, Ed. Spandugino)

 

Chiar dacă se pleacă inițial de la o problemă obiectivă, foarte ușor se ajunge la o confruntare a orgoliilor, fiecare încercând să dovedească că opinia sa este ADEVĂRUL și orice alt punct de vedere este GREȘIT. Se pierde din vedere obiectivul comun al companiei, colegii devenind adversari hotărâți să-și susțină și obțină DREPTATEA cu orice preț.

#Escaladarea Conflictului

  • Confruntarea orgoliilor
  • Fiecare deține ADEVĂRUL
  • Ceilalți GREȘESC
  • Lupta pentru propria DREPTATE> pierderea obiectivului comun
    > transformarea în adversari

Sursa: Revoluția Sensului (Fred Kofman, 2018, Ed. Spandugino)

 

Rolul managerului acestora este de a restabili apartenența părților la aceeași tabără – compania. Discuția nu este despre cine are dreptate sau greșește, cine câștigă și cine pierde și nici despre cine este premiat și cine este pedepsit. Nicidecum. Este doar despre ce are nevoie compania pentru a-și atinge obiectivele. Iar managerul este arbitrul care îndrumă părțile în găsirea celei mai bune soluții.

#Rolul Managerilor

  • Apartenența părților în aceeași tabără
  • Eliminarea conflictului fals
    – cine are dreptate / greșește
    – cine câștigă / pierde
    – cine este premiat / pedepsit
  • Redirecționarea discuției
    – obiectivele companiei
    – găsirea soluțiilor

Sursa: Revoluția Sensului (Fred Kofman, 2018, Ed. Spandugino)

Odată ce lupta orgoliilor este înlăturată din cameră, trebuie identificate informațiile cheie pentru luarea celei mai bune decizii. Părțile implicate își prezintă pe rând punctul de vedere argumentat și implicațiile soluției propuse. Fiecare ascultă și încearcă să înțeleagă cu bună credință expunerea celuilalt. Apoi își prezintă raționamentul și remediile.

#Rolul Managerilor

  • Identificarea informațiilor cheie
  • Ascultarea punctelor de vedere
    – argumente
    – soluții
    – implicații

Sursa: Revoluția Sensului (Fred Kofman, 2018, Ed. Spandugino)

 

Managerii au o viziune amplă asupra organizației, putând evalua costurile și beneficiile la un alt nivel. Tot ei sunt cei care pot relaxa anumite limitări care împiedicau părțile să găsească o soluție eficientă. Managerii trebuie să-și mențină neutralitatea pe întreg parcursul negocierilor, punctând de fiecare dată obiectivul comun ce trebuie atins.

#Rolul Managerilor

  • Evaluare costuri vs beneficii
  • Relaxarea limitărilor
    – bugete
    – alocări resurse / responsabilități
    – reorganizări interne
  • Menținerea neutralității

Sursa: Revoluția Sensului (Fred Kofman, 2018, Ed. Spandugino)

 

Odată cu puterea decizională superioară, managerii au și responsabilitate pe măsură în fața leadership-ului și acționaratului companiei. Managerii trebuie să se asigure că decizia luată va obține rezultatele așteptate de aceștia. Propria slujbă, dar mai ales starea companiei, sunt în pericol dacă nu susțin în fiecare moment interesul organizației.

#Rolul Managerilor

  • Putere decizională
  • Responsabilitate pe măsură
  • Decizie eficientă (ROI)
  • Susținerea interesului organizației

Sursa: Revoluția Sensului (Fred Kofman, 2018, Ed. Spandugino)

 

Managerul trebuie să ia decizii chiar și atunci când nu are certitudinea că a găsit cea mai bună soluție. De multe ori trebuie să aprobe compromisuri doar pentru a „cumpăra” ceva timp până când soluția ideală va fi posibilă. Iar uneori pur-și-simplu greșește. Important este să n-o facă din motivele greșite. Întotdeauna se asigură că are toate informațiile-cheie direct de la sursă, evaluează obiectiv opțiunile și să comunică clar decizia, motivele și obiectivele implementării către cei pe care îi coordonează.

#Rolul Managerilor

  • Decizii luate în incertitudine
  • Aprobare compromisuri
  • Uneori va greși
  • Niciodată din motive greșite
  • Întotdeauna pe baza obiectivelor
    – informații cheie
    – direct de la sursă
    – evaluare obiectivă
    – comunicare clară
    decizia, motivele, obiectivele

Sursa: Revoluția Sensului (Fred Kofman, 2018, Ed. Spandugino)

 

Și probabil cel mai important rol pe care managerul îl îndeplinește în organizație este acela de a oferi oamenilor un exemplu de atitudine și compartament benefice tuturor. Acțiunile sale sunt întotdeauna bazate pe obiective comune. Faptele sale respectă întotdeauna normele și valorile organizației. Respinge ferm orice tentativă de a crea dezbinare sau bisericuțe în interiorul organizației. Și întotdeauna răsplătește cooperarea și susținerea celor mai bune soluții necesare companiei. Un astfel de manager își va putea conduce oamenii către o victorie comună care oferă fiecăruia motivația performanței individuale pentru câștigul echipei, și niciodată împotriva unui coechipier.

#Rolul Managerilor

  • Exemplu de atitudine și comportament
  • Acțiuni bazate pe obiective
  • Fapte cf. norme și valori
  • Respinge tacticile dezbinării
  • Răsplătește cooperare și soluții

Sursa: Revoluția Sensului (Fred Kofman, 2018, Ed. Spandugino)

 

Ne oprim aici pentru astăzi. Ediția viitoare revenim cu noi teme veridice. Până atunci, ținem legătura pe pagina noastră de Facebook, pe canalul deYoutube și în aplicația mobilă „Adrian Vascu” din Google Play și Apple Store. Vă doresc multă sănătate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *