Veridice 409 – Cum funcționează planul de Restructurare (1)

Restructurarea, rearanjarea, reorganizarea sau cum mai poate fi numită această operațiune, este un aliat valoros pentru companiile care trec prin momente dificile sau crize acute și caută soluții pentru a merge mai departe, cum este cazul pentru multe afaceri in aceasta perioadă marcată profund de pandemia de COVID 19.

Că vorbim de restaurante care abia s-au deschis și sunt închise din nou, până la companii aeriene sau multe afaceri mici, majoritatea industriilor este afectată de virusul economic asociat lui Sars Cov 2.

Turnaround Management Association a elaborat un ghid privind metodologia de lucru în vederea definirii și implementării Programului de Management al Crizei – Turnaround Plan. Planul de restructurare are 4 etape și în episodul de astăzi le vom detalia pe primele două.

În prima etapă se negociază și implementează moratoriul public/privat cu băncile finanțatoare și se stabilesc principalele premize ale înțelegerii dintre părți. În a doua etapă se analizează impactul efectelor crizei și viabilitatea afacerii pe termen scurt, mediu și lung. În a treia etapă se elaborează planul de restructurare iar în a patra se monitorizează implementarea măsurilor din plan.

Metodă Implementare Plan de Restructurare

  1. Moratoriu public/privat
  2. Analiză de impact
  3. Elaborare plan restructurare
  4. Monitorizare și raportare

Sursa: Turnaround Plan Guide (Turnaround Management Association, România, 2020)

Dacă nu s-a putut mai curând, este important ca practicianul în restructurare să fie cooptat măcar de la debutul primei etape pentru a evita stabilirea unor premize nerealiste sau neavantajoase companiei în pactul agreat cu bănci și alți creditori privind așteptările și termenii în care se va derula restructurarea. Ce atributii are practicianul în retructurare și de unde ar putea proveni acesta vom discuta într-un episod viitor.

#Etapa 1 | Plan de Restructurare

Moratoriu public/privat:

  • Cooptare practician restructurare
  • Negociere + implementare
  • Companie & bănci finanțatoare
    (+/- alți creditori)

Sursa: Turnaround Plan Guide (Turnaround Management Association, România, 2020)

În a doua etapă, practicianul evaluează impactul crizei asupra companiei și șansele de redresare printr-o serie de analize și proiecții financiare.

#Etapa 2 | Plan de Restructurare

Analiza de Impact:

  • Impactul crizei asupra companiei
  • Șansele de redresare
    (analize + proiecții financiare)

Sursa: Turnaround Plan Guide (Turnaround Management Association, România, 2020)

De exemplu, analiza pieței și factorilor externi trebuie să identifice schimbările produse în urma crizei la nivelul mărimii sau structurii segmentului de piață sau poziționarea diferită a companiei în interiorul acestora.

#Etapa 2 | Plan de Restructurare

Analize & Proiecții:

  • Piață + factori externi
    – mărime piață
    – structură piață
    – poziționare în piață

Sursa: Turnaround Plan Guide (Turnaround Management Association, România, 2020)

Analiza modelului de business trebuie să determine dacă acesta încă mai este valid în noile condiții impuse de criză și care este rentabilitatea minimă care justifică continuarea activității.

#Etapa 2 | Plan de Restructurare

Analize:

  • Model de business
    – revalidare în noile condiții
    – rentabilitate minimă
    (continuarea activității)

Sursa: Turnaround Plan Guide (Turnaround Management Association, România, 2020)

Analiza lanțului de aprovizionare trebuie să identifice cum anume s-au schimbat termenele de încasare și plată, care sunt eventualii furnizori vulnerabili cu impact mare asupra funcționării companiei, potențiale blocaje de aprovizionare sau de circulație a mărfurilor, necesitatea și modalitatea de finanțare a unor stocuri tampon și alte elemente similare specifice activității business-ului.

#Etapa 2 | Plan de Restructurare

Analize:

  • Lanțul de aprovizionare
    – termene de încasare / plată
    – furnizori vulnerabili
    (impact major)
    – blocaje aprovizionare
    – blocaje circulația mărfurilor
    – necesitate stocuri tampon
    (+surse finanțare)

Sursa: Turnaround Plan Guide (Turnaround Management Association, România, 2020)

Analiza structurii funcționale a companiei trebuie să releve cum anume trebuie redefinită sau reconfigurată aceasta ca urmare a impactului crizei.

#Etapa 2 | Plan de Restructurare

Analize:

  • Structura funcțională a companiei
    (organigramă, procese, proceduri)- redefinire / reconfigurare

Sursa: Turnaround Plan Guide (Turnaround Management Association, România, 2020)

 

Trebuie analizate și oportunitățile de sprijin extern – fie guvernamental, oferit de instituțiile financiare sau investitori.

#Etapa 2 | Plan de Restructurare

Analize:

  • Oportunități sprijin extern
    – guvernamental
    – instituții financiare
    – investitori

Sursa: Turnaround Plan Guide (Turnaround Management Association, România, 2020)

 

De asemenea, trebuie analizată structura de finanțare și a sustenabilității acesteia în noile circumstanțe impuse de criză.

#Etapa 2 | Plan de Restructurare

Analize:

  • Structura de finanțare
    – sustenabilitate în timp
    – robustețe la tensiuni
    – scalabilitate

Sursa: Turnaround Plan Guide (Turnaround Management Association, România, 2020)

 

Pe baza acestor evaluări, practicianul în restructurare va genera o serie de proiecții financiare care vor conține, printre altele, situația fluxurilor de numerar pentru următoarele 13 săptămâni și situația veniturilor și cheltuielilor.

 

Situația fluxurilor de numerar va conține principalii factori de influență și măsurile de generare numerar. Bineînțeles, dacă este cazul, se vor lua în calcul și scrisorile de garanție emise în favoarea furnizorilor sau primite de la clienți.

#Etapa 2 | Plan de Restructurare

Proiecții:

  • Cash-flow x 13 săptămâni
    – principali factori de influență
    – măsuri generare numerar
    – scrisori de garanție
    (clienți / furnizori)

Sursa: Turnaround Plan Guide (Turnaround Management Association, România, 2020)

 

Situația veniturilor va conține și stadiul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, fluxurilor de numerar pentru următorul an și calculul indicatorilor financiari stabiliți în contractul de credit.

#Etapa 2 | Plan de Restructurare

Proiecții:

  • Venituri vs. cheltuieli
    – active
    – datorii
    – capitaluri proprii
    – fluxuri de numerar / 12 luni
    – indicatori financiari
    (contract credit)

Sursa: Turnaround Plan Guide (Turnaround Management Association, România, 2020)

 

Este important să reținem, pe întreg parcursul procesului de realizare a planului de restructurare, că identificarea vulnerabilităților și riscurilor este singura cale spre reabilitare.

#Important (1) | Plan de Restructurare

  • Identificarea vulnerabilităților + riscurilor = singura cale spre reabilitare

Sursa: Restructurări & Reorganizări, Veridio

 

Nu există o cale ușoară sau simplă de a rezolva o situație complexă și acumulată în timp. Vor conta pentru finalitatea demersului atitudinea, implicarea și determinarea managementului și echipelor în a adopta cât mai repede schimbările necesare ieșirii cu bine din criză.

#Important (2) | Plan de Restructurare

  • Succes Restructurare
    – atitudine
    – implicare
    – determinare(!) Management & Echipe:
    >> adoptă rapid schimbările necesare

Sursa: Restructurări & Reorganizări, Veridio

 

Ne oprim aici pentru astăzi. În ediția viitoare revenim cu detalii despre etapele 3 și 4 din planul de restructurare.

 

Restructurare:

!NOU – AVA mobile app (search „Adrian Vascu”):

  • Android App: https://bit.ly/2Jf9rsL
  • iOS App: https://apple.co/2pNk27j

Pentru întrebări, dezbateri și propuneri de teme – ne întâlnim pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *