Cât de „strategică” este comunicarea în plin război epidemiologic: câteva momente nepotrivite

Am tot auzit cât de importantă este comunicarea. În familie, în comunitate, în afaceri, în politică. Am cunoscut în acești ani o avalanșă de surse de informații și moduri de comunicare. Le-am cunoscut, le-am și folosit într-o mare măsură, însă nu le-am asimilat. Trăim acum, stând acasă, vremuri în care s-a limitat brusc principala manieră de comunicare anterioară – care se baza tocmai pe contactul direct cu ceilalți.

În aceste vremuri se vor reinventa multe domenii din obligația supraviețuirii. Comunicarea nu face excepție, dimpotrivă, stă la baza tuturor celorlalte transformări. Urmărirea acestui fenomen este doar un exemplu pentru modificările post criză pe care le vom trăi cu toții. Fiecare clipă care trece conține în ea o foarte mare doză de schimbare. Doar să fim pe fază pentru a le constata și înțelege.

Am văzut în aceste zile câteva lucruri total nepotrivite din punctul meu de vedere, ca unul dintre beneficiarii mesajelor la distanță care punctează perioada prin care trecem. Lucruri care țin în primul rând de cum se comunică, chiar dacă și ce se comunică e foarte important.

Un exemplu îl reprezintă momentul prezentării prevederilor Ordonanței Militare Nr. 2. Conferința a fost anunțată pentru ora 19. Apoi pentru ora 20. După care, fără nicio explicație, s-a amânat până la ora 21.30. Poate unii dintre dumneavoastră își amintesc cum în decembrie 1989 se tot anunța la televiziunea națională că urmează difuzarea imaginilor cu executarea „dictatorilor”. Și atunci s-a creat aceeași așteptare fără explicații. Aceste momente de expectativă fără un termen bine stabilit și respectat lasă loc interpretărilor, emoțiilor negative, supozițiilor – stări nefavorabile vremurilor prin care trecem. Este nevoie exact de atitudinea contrară. Termene respectate, informații clare, indicații concise. Dar mai ales de apropierea oamenilor în „cuget” și-n „simțiri”.

Degeaba citim litere dacă, prin felul în care le citim, ele nu transmit mesajul necesar unei națiuni. În aceste vremuri nu este suficientă citirea unui text scris (chiar și de cei mai pregătiți scribi). Esențială este emoția mesajului resimțită de cei care îl primesc. Esențială este empatia care radiază către cei cărora te adresezi. Esențială este încrederea percepută de către cei care te ascultă. Aceste ingrediente sunt mai importante ca orice scrieri oricât de iscusite. Cu cât vorbele vin din suflet, cu cât cei care le rostesc sunt mai credibili – cu atât pot ajuta la păstrarea unui nivel general de emoție pozitivă care face parte din imunitatea comunității în aceste momente.

Este strict necesară informarea, dar nu oricum. În comunicare cum este egal cu ce transmiți. Autoritățile trebuie să găsească acele căi și acele persoane care pot îndeplini acest rol eficient. Nu funcția contează, ci capacitatea de a transmite oamenilor emoții pozitive, idei clare și instrucțiuni adoptate rapid.

L-am văzut zilele acestea pe domnul doctor Rafila care, din punctul meu de vedere, a transmis și competență, și empatie, și încredere, și emoție. Deci se poate. Însă trebuie să fie oamenii potriviți în fața noastră pentru a crea o diferență după încheierea discursului. Nu funcții, nu titulaturi, nu citirea seacă a unor litere și cifre. Vă recomand filmul Discursul Regelui pentru aprecierea evoluției și performanțelor celor care înteleg importanța comunicării la cel mai înalt nivel în vremuri dificile.

Chiar și în interacțiunea noastră digitală trebuie să fim atenți. Lipsa comunicării personale face ca orice conflict să fie mai ușor de aprins și mult mai greu de stins. Prin urmare una dintre noile cerințe ar fi să existe un nivel mai ridicat de toleranță față de semenii noștri și de evitare pe cât posibil a conflictelor. Am intrat într-o perioadă a solitarității. Mai mult ca oricând, avem nevoie de solidaritate în această solitaritate. Divizarea societății, în lipsa contactului uman, este mult mai facilă și mult mai dăunătoare nouă tuturor.

Și telemunca are provocările ei în comunicare. Oamenii, care până mai ieri rezolvau totul în același birou, astăzi trebuie să se înțeleagă de la distanță. Fiecare membru al echipei are tracul lui, o stare diferită dată de spațiul în care se găsește, gânduri nespuse înainte sau după schimbul de informații. Dar oamenii încă se comportă în scris sau telefonic ca și atunci când dialogul avea loc prin viu grai. Însă schimbul de informații la distanță nu este complet, îi lipsesc elemente non-verbale si energia pe care prezența fizică le oferea. Astăzi trăim și lucrăm diferit, chiar dacă poate încă nu ne-am dat seama. Tocmai de aceea modul în care dialogăm ar trebui adaptat noului context în care existăm.

Cred că la sfârșitul acestei crize una dintre modificările majore va fi și maniera în care oamenii comunică și se înțeleg între ei, fiind apreciați cei care au știut să își adapteze atitudinea la actualele condiții.

Învățăm fiecare din noi, în fiecare zi, să trăim în noua paradigmă. Unora ne iese din prima, altora nu. Repetiția e mama învățării.

Să nu uităm nicio clipă faptul că prin cuvinte noi transmitem de fapt emoții și că discuțiile față în față utilizează mesaje nonverbale pentru a susține ideile pe care dorim să le transmitem celorlalți. În lipsa acestora (nu, nu sunt suplinite nici de Zoom, nici de Skype, nici de alte programe similare), fiecare cuvânt scris sau vorbit are altă greutate.

Prin urmare, da, trebuie să comunicăm, însă la fel de important este și cum o facem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *