Articol publicat în revista `Valoarea, oriunde este ea` – Nr. 18, 2018
Tehnologia, viaţa şi evaluarea
Mă întreb de ceva vreme dacă noi folosim tehnologia sau dacă tehnologia ne foloseşte pe noi. Şi dacă este un schimb. Şi dacă acest schimb este echitabil. Apar în jurul nostru concepte de tipul: smart city, mașini autonome, drone, robotul Sophie, e-banking, Smart TV, e-commerce, Skype, WhatsApp, Siri, contacless, smart home, eBooks, GPS, functionar public virtual etc.
Internetul este deja „o utilitate” la ordinea zilei. Smart TV înseamnă televizor care este conectat la internet. Privind la TV într-o seară am văzut în partea de sus a ecranului mesajul „Adrian Popescu doreşte să se conecteze cu acest device”. Nu ştiu nici cine este, nici cu ce scop dorea să se conecteze cu televizoul meu, nici dacă a făcut-o. Sunt aspecte ale evoluţiei tehnologice care îmi scapă.
Este clar că evoluţia tehnologică a crescut exponenţial în ultimii ani şi abia ne amintim de vechile telefoane fixe cu disc, sau că mergeam în excursii pe munte şi nu mai ştia nimeni nimic de noi până la întoarcere, noi orientându-ne acolo în spaţiu după multe altele, dar nu după GPS sau Waze. Desigur că este mult mai bine astăzi. Au apărut, de exemplu, „tabletele” accesibile atât tinerilor, cât şi persoanelor în vârstă, care conectate la internet în permanenţă, ajută la trecerea timpului, ba cu Youtube, ba cu Netflix, ba cu diverse poze şi postări din Facebook. Generaţiile care vin consideră că toate noile device-uri fac parte din viaţa lor. Nu îşi pot imagina să caute informaţii fără Google.
Lumea e împărţită în două: retrograzii care privesc cu scepticism noile smartphoanes şi le preferă pe cele vechi cu taste (o parte ştiind că sunt şi mai puţin ascultate) şi iubitorii de nou, care îşi procură noile modele imediat ce apar. Este de fapt o lume într-un balans continuu între libertatea dată de neutilizarea nici unei tehnologii şi prizonieratul dat de multitudinea de device-uri care ne înconjoară. Am ajuns ca instantaneu şi fără efort să ne transmitem fotografii şi vocea de pe un continent pe altul. Acum 23 de ani când un prieten bun a plecat în Statele Unite şi pentru că ştiam că îi place să citească Academia Caţavencu, îi cumpăram toate numerele săptămânale şi periodic făceam câte un colet şi i le trimiteam. Astăzi pare o nerozie maximă de vreme ce poţi citi de oriunde orice. Mai este un pas mic până la teleportare. Deocamdată ajung instantaneu doar vocea şi imaginea. Par evoluate tehnologiile actuale, dar cred că această constatare a evoluţiei este una punctuală în condiţiile în care încă nu se ştie exact, sau nu am aflat eu, cum arătau tehnologiile în vremea în care s-au construit piramidele. Cred că au fost mai evoluate decât cele de astăzi. Asta o fi însemnând cp trecem prin evoluşii ciclice de confruntare cu tehnologia?
Nu ştiu cine sau dacă ştie cineva răspunsul la această întrebare. Ştiu însă că şi eu mă aflu în acelaşi balans în care consider că anumite lucruri din viaţa cotidiană ar fi imposibile fără fructificarea noilor tehnologii dar în
același timp, mi-aș dori să existe momente în care să fiu numai cu gândurile mele, fără niciun fel de
„Adrian Popescu”.
Remarcam cât de mult s-a mediatizat fenomenul terorismului. Și cercul vicios în care ne aflăm. Adică utilizăm tehnologii cât mai moderne pentru combaterea acestui flagel și montăm camere de luat vederi în orașe, în aeropor-turi, dăm legi de tipul Big Brother, adică facem orice pentru a obține orice informație și, în același timp, promovăm ceea ce teroriștii fac, prin toate aceste mijloace de informare (TV 24 ore de știri, rețele de socializare), încât devine interesant și pentru teroriști să facă tâmpenii, atâta vreme cât produc un rating imens.
Cred că nu se poate altfel decât să conviețuim cu tehnologia și cu generațiile millennials care s-au născut cu tableta în mână.
V-ați întrebat dacă vă deranjează ceva la noile tehnologii? Cred că răspunsurile și senzațiile sunt foarte variate. Mie, de exemplu, îmi lipsesc „felicitările” acelea clasice scrise cu mâna și transmise de sărbători. Am constatat la sfârșitul anului trecut, poate mai mult decât în anii anteriori, cum comunicarea verbală sau scrisă, personalizată, între oameni, a fost înlocuită de sms-uri trimise întregii agende, de filmulețe trimise pe WhatsApp și, de fapt, cu o depersonalizare a mesajului. Putea fi un robot în spatele transmiterii mesajelor. Oare acesta este rolul lor? Să se bifeze că un soft a trimis, la o anumită oră, un mesaj de La Mulți Ani din partea mea? Aș propune următoarea provocare: ca fiecare dintre noi să trimită măcar o singură felicitare scrisă cu mâna de sărbători. Îmi trec prin minte diverse asemenea exemple, încercând să identific ce îmi place cu adevărat și, dacă ceva nu îmi place, ce anume.
Cred că în final îmi doresc să nu ne dezumanizăm. Tendința spre robotizare are o viteză prea mare pentru gustul meu. Să folosim noi tehnologia mai mult decât ne folosește ea pe noi, pentru cî altfel apar diverse tendințe de excese, pentru că, nu-i așa, sunt ușor de controlat și mulțimile și distanțele cu un computer și un soft. Și cred că trebuie găsită și nedepășită linia de demarcație după care tehnologia va înlocui și chiar va face rău oamenilor. În ultima carte, Origini, a lui Dan Brown, se vorbește despre ce înseamnă (r)evoluția tehnologică și care ar putea fi pașii care urmează. O recomand ca punct de plecare într-o analiză a fiecăruia despre conviețuirea cu progresul tehnologiei.
În domeniul evaluării tehnologia a apărut la fel ca în majoritatea domeniilor. Folosim computere și aparate foto performante (concurate până și acestea de către telefoanele smart), imprimante și scanere de ultimă generație, citim eBook-uri, iar viteza cu care circulă informația și cunoștințele este mult mai mare. S-au aglomerat însă orașele și pierdem mai multă vreme până inspectăm bunurile de evaluat. Chiar dacă au apărut softuri care ne permit să vizualizăm de acasă imagini din satelit, este nevoie să ajungem la fața locului, iar tehnologia bazată pe drone încă nu este la îndemâna noastră. S-a încercat și s-a vehiculat și încă se vehiculează ideea introducerii modelelor automate de evaluare (AVM). Așa cum spuneam mai sus, ideea nu era rea din perspectiva inventării unor „instrumente de productivitate” (inspirat titlul Seminarului ANEVAR care utilizează această sintagmă), doar că unii au simțit oportunitatea înlocuirii evaluatorilor cu aceste softuri. Lucrul este imposibil de implementat, mai ales într-o piață ca cea din România, în care exact elementul principal al evaluării este dificil de obținut, adică informația privind bunurile de evaluat și cele comparabile, astfel încât niciun soft din lume nu poate să ne dea informații de acolo de unde nu sunt. Nici în Europa sau Statele Unite nu vor putea fi înlocuiți oamenii cu tehnologia, oricât s-ar intenționa acest lucru. În domeniul nostru, al evaluării, cred că sunt utile aplicațiile care ne ajută să câștigăm timp în redactarea raportului de evaluare și în sistematizarea lui, precum și în gestiunea activității de evaluare, mai ales când volumul de activitate este mare, fiind compus din multe rapoarte realizate în special în contextul evaluării pentru garantarea împrumuturilor. Mai cred că orice soft care ne ajută să alegem din informații de piață strânse la un loc, așa cum sunt ele, este esențial.
Știu că prin introducerea AVM-urilor s-a încercat să fie scăzute și mai mult tarifele de evaluare din zona bancară (ceea ce este imposibil, pentru că ele oricum sunt ridicole). Eu cred că nu este cazul să discutăm despre AVM ca despre un instrument de înlocuire a evaluatorilor, adică a oamenilor. Cred că toate softurile și device-urile noi ne pot ajuta să creștem productivitatea și să ne menținem un nivel de profitabilitate a activității noastre, chiar dacă există o eternă presiune pe tarife. Dar atât. În rest, cred că este și va fi nevoie de oameni pentru activitatea de evaluare. Și poate ne trimitem unul altuia și câte o felicitare scrisă cu mâna cu ocazia aniversării zilei de naștere, de sărbători sau, de ce nu, în 9 septembrie, de Ziua Eva-luatorului.