Evaluarile si Consiliul de Administratie

Acesta este titul pe care Angela Ene, presedinta Asociatiei Administratorilor Independenti (AAI), mi l-a sugerat pentru scurta prezentare pe care am sustinut-o in fata colegilor din asociatie la cea mai recenta intalnire a noastra.

 

Structurandu-mi ideile pe care mi-am propus sa le transmit si care se “aliniau” inspre rolul si locul evaluarii bunurilor in viata unei companii, de la infiintare pana la faliment, mi-am amintit cateva interactiuni personale pe care le-am avut cu persoane absolut respectabile, aflate in postura de membri in consilii de administratie, care au fost puse in situatia de a aproba unele decizii care aveau ca fundament preluarea unor valori din rapoarte de evaluare.

 

Intrebarea comuna era daca evaluarile au fost corect intocmite si daca ei se pot baza pe acestea cand voteaza in favoarea unei asemenea decizii.

 

Temerile sunt cu atat mai legitime cu cat, in ultima vreme, in spatiul public, “subevaluari” sau “supraevaluari” au fost asociate cu prejudicii atribuite decidentilor care au utilizat rezultatele unor evaluari, mai ales atunci cand statul avea o implicare in respectiva tranzactie. Sunt multe de spus despre aceste incadrari in sub sau supraevaluare, termeni care, dupa parerea mea, sunt utilizati cu mult prea mare usurinta intr-un domeniu in care in masurarea valorii nu reprezinta o stiinta exacta, datorita unor factori obiectivi. Voi dezvolta acest subiect intr-un articol viitor.

 

Revenind la provocarile membrilor consiliilor de administratie in a lua decizii bazate pe valori, am sesizat bunul simt si experienta celor care si-au ridicat semnele de intrebare si care cautau un raspuns, sau, daca se poate o solutie pe care sa isi bazeze decizia. Am intalnit chiar si urmatoarea solicitare: (…) “ca sa fim pe deplin acoperiti, ar fi bine sa avem si evaluarea ANEVAR – (…) un raportel mai light care sa ajunga la concluzia ca valoarea de la punctul 1 e ok”.

 

Pe langa acest exemplu, care avea in vedere transferul unor active necorporale, printre celelalte spete pe care le-am intalnit se numarau fie majorari de capital social promovate de catre stat cu valoarea unor terenuri, fie inchirierea pe termen lung a unor terenuri din patrimoniul companiei ori aflate in administrarea acesteia, fie aprobarea rapoartelor de evaluare a cladirilor in vederea impozitarii acestora precum si in vederea inregistrarii in situatiile financiare etc.

 

Ar fi recomandat ca membrii consiliilor de administratie sa aiba un bagaj minim de cunostinte privind valorile si evaluarile, avand in vedere ca, pana la urma, efectele muncii lor se regasesc in evolutia indicatorilor financiari care influenteaza valoarea companiei pe care o administreaza. Prin bagaj minim inteleg un limbaj de specialitate corect, precum si intelegerea cerintelor legale minime privind desfasurarea activitatii de evaluare conform legii.

 

Asa cum apeleaza la opiniile altor specialisti (ex. avocati), ar fi recomandat sa consulte o persoana sau o firma autorizata in elaborarea rapoartelor de evaluare atunci cand iau decizii bazate pe evaluari. Aceste persoane ar trebui sa fie, sau sa aiba in echipa, specialisti in Verificarea evaluarii, o specializare prevazuta distinct de legislatia evaluarii bunurilor din Romania

 

Utilizarea unor termeni improprii, inexistenti in practica, cum este cel de mai sus de “raportel mai light”, transmite un dezechilibru in parteneriatul dintre consiliul de administratie si consultantii la care acesta apeleaza si pe a caror opinii se presupune ca isi fundamenteaza decizia. Aceasta aparenta superioritate tradusa in minimizarea aportului consultantului, inseamna, de fapt, transfer de responsabilitate in ipoteza unui control fiscal. De aceea, cele doua parti trebuie sa se sustina reciproc, iar atitudinea trebuie sa fie una de parteneriat.

 

Realizarea unei evaluari nu poate reprezenta obtinerea unei marimi deja stabilite si pentru care este nevoie de o acoperire formala. Ordinea este inversa. Se stabilesc corect termenii de referinta ai evaluarii (scope of work, client, utilizator desemnat etc.), se realizeaza evaluarea de catre persoane autorizate, dupa care aceasta, odata finalizata si asumata, se utilizeaza in procesul de decizie.

 

De cele mai multe ori, procedura de mai sus este urmata. Am intalnit insa situatii in care o parte dintre membrii consiliului de administratie aveau suspiciuni rezonabile ca rezultatul evaluarii a fost influentat de management, care a contractat evaluatorul si care i-a furnizat informatiile necesare realizarii evaluarii.

 

Aceasta atitudine este sustinuta de faptul ca profesia de evaluator nu este foarte clar delimitata si cunoscuta public, astfel incat mai persista mentalitati precum aceea ca daca un client plateste, trebuie sa obtina un rezultat pe care el il considera adecvat. In cazul evaluarii, aceasta abordare este fundamental gresita. Clientul plateste pentru a obtine un rezultat care are la baza respectarea standardelor de evaluare in vigoare. Valoarea nu poate fi oricat, prin urmare decizia trebuie luata avand in vedere valoarea obtinuta, si nu sa se incerce modificarea valorii astfel incat sa fie utilizata intr-o decizie predefinita.

 

Provocarea pentru profesia de evaluare este ca orice evaluator autorizat solicitat sa estimeze valoarea aceluiasi bun, in aceiasi termeni de referinta ai evaluarii, sa obtina un rezultat care sa se incareze intr-un interval de valori considerat rezonabil (voi detalia intr-un articol viitor ce inseamna rezonabilitatea opiniei evaluatorului). Acest lucru ar trebui inteles si de catre utilizatorii desemnati ai rapoartelor de evaluare, iar verificarea evaluarii pe care o solicita membrii consiliilor de administratie ca o masura suplimentara de precautie, sa consfinteasca acest lucru.

 

Pana la urma, intelegerea si respectarea acestor reguli simple ajuta toate partile implicate sa ia cea mai buna decizie, pentru ca se bazeaza pe informatii de calitate foarte ridicata.

 

Din ce in ce mai mult, participarea in consiliile de administratie poate fi asimilata unei profesii in sine, care tine seama atat de un bagaj de cunostinte de specialitate, cat si, de ce nu, de un cod etic.

 

Astfel, parteneriatul cu celelalte profesii le va ridica membrilor consiliilor de administratie atat nivelul de cunostinte, cat si pe cel de constienta, translatand titlul acestui articol de la “Evaluarile si Consiliul de Administratie” la “Valorile si Consiliul de Administratie”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *