Se apropie termenul limită al subscripției pentru achiziția sculpturii lui Brâncuși, acțiune lansată ca o înțelegere între Guvern și Populație, parafată de doar o singură parte. Pe scurt, prețul sculpturii a fost negociat la 11 milioane de euro, iar condițiile de plată anunțate de către Guvern au fost următoarele: vom face achiziția și vom plăti 5 milioane de euro din fonduri guvernamentale, dacă Populația adună celelalte 6 milioane de euro. Altfel, tranzacția nu are loc.
În aceste zile, odată ce se constată că subscripția nu a depăsit 400 de mii de euro, apar diverse opinii publice. Unele transmit că achiziția ar trebui platită oricum de către statul român, chiar dacă subscripția nu se încheie cu succes (sursa fiind avocații vânzătorului), altele transmit că Populația nu a fost interesată de această achiziție, din diverse rațiuni.
Eu cred că relevanța acestei din urmă concluzii ar putea fi analizată și din altă perspectivă. Întreb, în acest sens, dacă maniera de plată prin SMS a fost soluția al carei rezultat, oricare ar fi fost el, ar fi putut reprezenta opinia majorității celor care ar fi avut posibilitatea să plăteasca suma de 2 euro. Un calcul simplu arată că, practic, se așteptau 3.000.000 de SMS-uri.
Dacă ne gândim doar la cozile de la bancomate odată cu plata chenzinei în multe orașe din România si la cozile pentru plata taxei de la Cernavodă, atât cele de la pod, cât și cele din benzinării pentru plata cash a acesteia, atâta vreme cât există posibilitatea plății foarte simple prin SMS, ne dăm seama că modalitatea de plată altfel decat cash, nu este încă preferată de o importantă parte a Populatiei. În aceeași ordine de idei, citeam recent că țara noastră se află pe ultimul loc la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește cumparaturile online, conform Eurostat. În ultimul an, doar 11% din totalul populației cu vârsta între 16 și 74 de ani a comandat produse sau servicii online. Facem progrese în acest sens, creștem în procente mari, dar suntem încă departe de a ne dezobișnui de clasica plată în numerar.
Astfel, cred că dacă ar fi fost utilizată și o abordare complementară, lucrurile ar fi putut sta diferit. De exemplu, o întrebare suplimentară adresată platitorului unei facturi de utilități la ghișeu, de genul Doriți să achitați 10 lei suplimentari pentru achiziția sculpturii?, ar fi determinat aproape fiecare proprietar de casă din România să își exprime opinia vizavi de această plată. Rezultatul ar fi fost unul mult mai relevant din perspectiva dorinței Populației de a fi parte din această achiziție.
Schimbarea mentalităților și a comportamentelor nu se poate face peste noapte. Găsirea unei soluții adaptate realității momentului în care se dorește un rezultat este obligatorie pentru ca rezultatul, oricare ar fi el, să fie unul concludent. Altfel, suntem în situația în care Guvernul are toate argumentele să spună că a fost bine intenționat și transparent, doar ca Populația nu a vrut.
Este oare chiar așa?