Dragă doamnă Ministru Dragu

Am citit raspunsurile pe care le-ati dat in scris cititorilor Hotnews, intr-un demers modern, de a fi aproape de oamenii simpli. Este una dintre calitatile actualului guvern. Ce m-a determinat sa va adresez aceasta scriere, inceputa ca o scrisoare, este ca una dintre postarile dumneavoastra este profund incorecta si imi doresc sincer sa fie singura.

 

Ati declarat, si s-a preluat ca titlu, ca “ Evaluarea poate fi facuta de orice evaluator autorizat, nu numai de membrii ANEVAR”.

 

Stiti cu ce este echivalent acest lucru?

 

Cu urmatoarele afirmatii:

 

  • Expertizele contabile pot fi facute de catre orice contabil autorizat, nu numai de membrii CECCAR.
  • Actele notariale pot fi autentificate de catre orice notari autorizati, nu numai de catre membrii UNNPR.
  • Auditul financiar poate fi realizat de catre orice auditor financiar, nu numai de catre membri CAFR.
  • Actele avocatiale pot fi facute de catre orice avocat autorizat, nu numai de catre membrii UNBR (apropo de acest subiect, exista un precedent foarte periculos cu existenta unui barou paralel, care a creat nenumarate neplaceri si care a fost transat nu demult)

 

Pot fi multe alte exemple, dar am selectat doar patru dintre profesiile reglementate in Romania, dintre care doua au avut ca initiatori chiar Ministerul de Finante (exact ca in cazul profesiei de evaluator autorizat).

 

Am raspuns recent intr-un interviu la intrebarea “ce inseamna evaluator autorizat?”. Raspunsul este urmatorul:

 

Profesia de evaluator autorizat este reglementata in Romania incepand cu luna septembrie 2011, odata cu adoptarea OG 24/2011 privind unele masuri in domeniul evaluarii bunurilor. In cuprinsul acestui act normativ este definit atat evaluatorul autorizat, cat si raportul de evaluare. De asemenea, actul normativ stabileste conditiile de dobandire si de mentinere a calitatii de evaluator autorizat. Nu in ultimul rand, actul normativ stabileste obligatiile si responsabilitatile pe care le au evaluatorii autorizati, fiind prevazut la art. 25 ca “evaluatorii răspund în desfăşurarea activităţii lor disciplinar, civil sau penal, după caz. Răspunderea penală pentru producerea de prejudicii prin utilizarea, în orice formă, a unor date false în raportul de evaluare, cât şi prin incorecta aplicare a standardelor de evaluare adoptate de Uniune revine exclusiv evaluatorului.”

OG nr. 24/2011 a infiintat si Uniunea Nationala a Evaluatorilor Autorizati din Romania, denumita ulterior ANEVAR, care, printre altele:

  • “atribuie calitatea de evaluator autorizat şi emite autorizaţii pentru exercitarea acestei profesii în condiţiile stabilite de regulamentul de organizare şi funcţionare;
  • adoptă standardele de evaluare obligatorii pentru desfăşurarea activităţii de evaluare;
  • monitorizează aplicarea în desfăşurarea activităţii de evaluare a evaluatorilor autorizaţi a standardelor de evaluare adoptate de aceasta.”

 

Prin urmare, conform legii, accentul pus de legiuitor a fost pe calitatea de evaluator autorizat conferita unor persoane care au drepturi si obligatii. ANEVAR a fost doar “imputernicit” sa duca la indeplinire prevederile legale.

 

Prin urmare, consider ca afirmatia dumneavoastra este profund nedreapta. Si luata in serios, pune la indoiala tot ce inseamna profesii reglementate in Romania, nu doar profesia de evaluator autorizat.

 

Cu speranta ca veti considera corecte afirmatiile de mai sus si articolele citate din lege.

 

Al dumnevoastra,

 

Adrian Vascu

6 thoughts on “Dragă doamnă Ministru Dragu

  1. muntean

    Cred ca d-na ministru este cam dusă cu pluta FMI si habar nu are ce afirmatii face. De altfel mai sunt si alti colegi ai la fel de ”bine pregatiti”, a se vedea afirmatiile ministrului agriculturii privind Brânza Bradet și nu numai.

  2. grup initiativa

    in ANEVAR sunt circa 500 evaluatori de intreprinderi care platesc taxe degeaba intrucat ne-ati luat dreptul de a efectua evaluari de active corporale in intreprinderi poate ii spuneti d-nei ministru de ce.
    ca sa efectuezi o evaluare in cadrul unei intreprindere trebuie sa angajezi trei evaluatori.(unul EPI;altul EBM si EIF)
    Ne-ati transformat in agentie de munca.

    1. Adrian Vascu Post author

      Dupa cum v-am mai spus. Nu dialoghez cu adrese de email. M-am mai exprimat odata pe aceasta speta a specializarilor EI si EPI. Spuneti-va numele si putem discuta despre toate subiectele pe care le doriti.

  3. Bogdan Moldovan

    Din pacate, si fara afirmatiile dragei „ministrese”, unele primarii accepta asa-zise evaluari facute de catre persoane care nu sunt membri ANEVAR. Asa ca nu s-a schimbat nimic. Legea se aplica ca orice alta lege in Romania.

    1. Adrian Vascu Post author

      Primariile care accepta isi asuma responsabilitatea utilizarii unor documente neautorizate. Este decizia lor. Vor vedea cand vor fi trasi la raspundere pentru acest lucru si cand vor suporta prejudiciile.

Dă-i un răspuns lui Adrian Vascu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *