Veridice 334 – Vremea solidarității comerciale

Încă de la începutul pandemiei spuneam că din această perioadă vom ieși toți câștigători dacă vom trece cu bine testul solidarității.

Acest lucru este la fel de valabil și în economie când vorbim despre crearea de valoare și profit. Facem parte din același eco-sistem și nu ne putem reconstrui afacerile lovite de efectul COVID-19 dacă nu o facem împreună cu partenerii noștri respectiv, clienții, angajații, furnizorii, finanțatorii și toți ceilalți implicați în buna funcționare a firmelor noastre.

Doar împreună suntem profitabili

Ecosistem comercial:

  • Clienți
  • Angajați
  • Furnizori
  • Finanțatori

Centrele comerciale de tipul mall-urilor au fost printre cele mai repede și grav afectate domenii. Acestea „adăposteau” multe alte companii care, odată cu deciziile autorităților, au fost obligate să-și închidă magazinele și să-și suspende activitățile.

Doar activitatea hypermarket-urilor, farmaciilor, petshop-urilor, opticilor medicale, curățătoriilor și magazinelor de electronice a continuat chiar și în această perioadă. Au fost afectate astfel atât activitatea mall-ului cât și a firmelor, multe, care aveau spațiile de vânzare în aceste proprietăți.

Funcționarea Mall-urilor:

  • Deschise: magazine alimentare, farmacii, petshop-uri, optici medicale, curățătorii, electronice.
  • Închise: toate celelalte (cca 70% din total)

Dintre cei care au închis, unii aveau magazine online, însă mulți nu au mai avut niciun fel de vânzări în această perioadă. În egală măsură, centrele comerciale, în ciuda suspendării activității majorității chiriașilor, au avut costuri, fie ele și reduse, cu întreținerea, curățenia, paza și celelalte mecanisme necesare păstrării clădirii în stare de funcționare.

Pentru soluționarea problemei chiriilor pentru perioada în care magazinele sunt închise pe baza deciziei autorităților era nevoie de înțelegerea reciprocă a faptului că menținerea în viață (economică) a ambelor părți depinde de buna colaborare în toate aspectele parteneriatului. Statul s-a implicat, destul de târziu, și a dat posibilitatea autorităţilor locale să reducă impozitul anual pe clădiri până la 50% dacă proprietarii fac dovada că au redus și ei chiriile pentru locatarii imobilelor respective în același procent.

Facilitate fiscală:

  • Reducerea impozitului pe clădiri pentru cei care reduc și chiriile (max. 50%)

Bineînțeles, au fost și cazuri fericite în care lucrurile s-au rezolvat pe cale amiabilă încă de la început. În multe situații însă, înțelegerea din partea proprietarilor de mall-uri sau a firmelor care administrează aceste proprietăți s-a lăsat așteptată.

Astfel, mulți dintre chiriași caută soluții – atât juridice cât și de relocare – pentru a-și putea continua activitatea cu parteneri care se înțeleg reciproc atunci când le este greu. Din păcate și la unele clădiri de birouri s-a întâmplat acest lucru.

Chiriașii caută soluții:

  • Juridice (contracte existente)
  • Relocare
  • Dezvoltare vânzări online

Ca orice compromis între parteneri pe termen lung, soluția benefica tuturor trebuie să ia în calcul interesele și realitățile ambelor părți. Probabil că o suspendare integrală a chiriei nu era posibilă, însă o renegociere consistentă a costurilor aferente perioadei în care magazinele au fost închise este de bun simț.

Este important ca ambele părți să înțeleagă că există viață și după pandemie. Este o perioadă în care șansele găsirii de noi chiriași pentru spațiile neocupate sunt reduse. În egală măsură, relocarea magazinelor nu este opțiunea cea mai comodă pentru firmele care aveau contracte de închiriere pe termen lung.

Argumente Reconciliere

Șanse reduse pentru:

  • Găsire noi chiriași
  • Relocare magazine

În loc de a ne irosi timpul cu cine trebuie să piardă mai mult, mai bine haideți să ne gândim cum putem câștiga împreună. Poate că modelul de business tradițional poate fi îmbunătățit, poate mall-urile și chiriașii pot extinde colaborarea pentru a genera vânzări cât mai mari prin noi modalități, compensând astfel un trafic mai redus comparativ cu anii precedenți și perioada în care nu au funcționat deloc.

Soluții Profitabile

Focus pe:

  • Cum putem câștiga mai mult
  • Cum putem dezvolta colaborarea
  • Adaptarea modelului tradițional de business
  • Noi instrumente/canale de vânzări

Dacă am învățat lecția solidarității vom putea trece împreună peste această perioadă atât supraviețuind economic cât și menținând sau construind încrederea unii în alții. Fără încredere nu pot exista relații pe termen lung.

Semaforul Economic – Citește Analiza Veridio (Partea I)


!NOU – AVA mobile app (search „Adrian Vascu”):

  • Android App: https://bit.ly/2Jf9rsL
  • iOS App: https://apple.co/2pNk27j

Pentru întrebări, dezbateri și propuneri de teme – ne întâlnim pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *