Veridice 313 – Despre impozitul pe clădiri cu destinație mixtă

Ca și în anii precedenți, curioasa problemă a impozitării clădirilor deținute de persoane fizice cu destinație mixtă a rămas o situație încă neclarificată din 2016 și până în prezent.

Niciodată nu e o idee bună să lași loc interpretărilor, cu atât mai puțin atunci când vorbim despre stabilirea unui impozit.

Destinația se referă la ce activități se desfășoară în acea casă sau apartament. Tipologia activităților este declarată pe proprie răspundere de către proprietar (persoană fizică) și luată în considerare ca atare de Primărie – așa cum a demonstrat fără echivoc decizia de luna trecută a Curții de Apel Cluj.

Nu sunt necesare alte demersuri sau verificări din partea autorităților. Acestea sunt posibile ulterior, însă fac parte din procedurile specifice de verificare a declarațiilor pe proprie răspundere, nu au nicio legătură cu stabilirea impozitului.

Chiar dacă la acea adresă este înregistrat și sediul social al unui PFA sau unei firmei, atâta timp cât contribuabilul (persoană fizică) declară pe proprie răspundere că nu desfășoară activități economice la sediul social și nu deduce cheltuielile cu utilitățile, Primăria ar trebui să trateze clădirea ca fiind rezidențială.

Clădire rezidențială dacă:

nu desfășoară activități economice la sediu
nu deduce cheltuieli cu utilitățile
(chiar dacă are sediul social al unui PFA sau firme)

În cazul în care în acea casă rezidențială se desfășoară și activități economice, atunci contribuabilul trebuie să verifice dacă sunt prevăzute și delimitate în contractul de comodat sau închiriere suprafețele rezidențiale de cele nerezidențiale.

Desfășoară activități comerciale – 2 cazuri:

suprafețele utilizate nerezidențial nu sunt delimitate
suprafețele utilizate nerezidențial sunt delimitate

(1) Dacă nu sunt prevăzute, atunci destinația imobilului va fi declarată rezidențială sau nerezidențială în funcție de entitatea care achită utilitățile. Dacă le achită persoana juridică, fie și doar una dintre ele – este clădire cu destinație nerezidențială. Dacă le achită integral persoana fizică – este clădire cu destinație rezidențială.

Suprafețele nu sunt delimitate:

persoana fizică achită toate utilitățile – clădire rezidențială;
persoana juridică achită măcar una dintre utilități – clădire nerezidențială.

(2) Dacă suprafețele folosite nerezidențial sunt prevăzute și delimitate în contractul de comodat sau închiriere, atunci proprietarul persoană fizică va depune la autoritatea locală un raport de evaluare care trebuie refăcut și redepus la fiecare 5 ani în baza căruia Primăria va calcula totalul de plată format din cota de impozitare rezidențială pentru suprafața folosită în scopuri personale și cota de impozitare nerezidențială pentru suprafața folosită pentru activitățile comerciale.

Suprafețele sunt delimitate:

impozit: cotă impozitare rezidențială + cotă impozitare nerezidențială (în funcție de suprafețele alocate fiecărei entități);
condiție: delimitarea este precizată în contractul de comodat/închiriere;
condiție: depunere raport de evaluare (refăcut și redepus la fiecare 5 ani).

Mai jos regăsiți o schemă explicativă cu privire la modalitatea de stabilire a impozitării în cazul clădirilor cu utilizare mixtă:
Impozitarea clădirilor deținute de persoane fizice

Schemă: Impozitarea clădirilor deținute de persoane fizice

!NOU – AVA mobile app (search „Adrian Vascu”):

Android App: https://bit.ly/2Jf9rsL
iOS App: https://apple.co/2pNk27j

Pentru întrebări, dezbateri și propuneri de teme – ne întâlnim pe facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *