10 din campania electorală. Non combat, blat sau diversiune

Urmărind din „tribune” spectacolul din preajma și din timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, am constatat o serie de evenimente care parcă nu au nicio legătură între ele (sau poate ar putea avea), și care ne înșiră ipotezele privitoare la cine vor fi, și cum vor ajunge candidații în turul al II-lea.

Le trec în revistă, fără o anumită ordine:

1. Nu a existat o dezbatere nici măcar între candidații cei mai bine plasați în sondaje și niciun „tumult” în spațiul media, pe care l-am găsit la toate alegerile prezidențiale anterioare. Posturile TV titrau în colțuri „dezbatere electorală”, dar conținutul nu semăna deloc cu titlul. Doar vag și pe alocuri.

2. „Circul” însă nu a lipsit de pe ecranele TV. Unul dintre spectacole a fost căderea guvernului. A implicat doi dintre protagoniștii alegerilor prezidențiale și s-a întins, ca timp, maxim posibil încât să țină atenția ocupată.

3. Emoția a fost și ea prezentă. Tragedia de la Colectiv a fost un alt subiect care a fost discret deturnat înspre zona politică, prin noile imagini apărute, și mutând, în mod nedrept, binemeritata atenție de la cei dispăruți acum patru ani la un simplu joc politic.

4. Între episoadele de mai sus mai serveam câte o porție din tragedia de la Caracal astfel încât să nu existe pauze care să facă resimțită lipsa unor discuții cu pretendenții la funcția de președinte.

5. Campania electorală a fost de fapt mai vizibilă înainte de campanie. Bannerele care umpleau România cu principalii candidați care și-au permis asemenea costuri au dispărut în campanie (fiind desigur ilegal să fi rămas, și la fel de sigur, imoral că au existat). De fapt dispariția lor a semnificat și încheierea de facto a campaniei electorale.

6. Au apărut informații despre unul dintre candidați, care îl pot transforma într-unul dintre penalii României, pentru că, nu e așa, ești penal în momentul în care ți s-a deschis un dosar penal. Conotația este mare atunci când sloganul de căpătâi al formațiunii pe care o reprezintă este „fără penali în funcții publice”.

7. Unul dintre fruntașii aceleiași formațiuni politice a fost declarat ca fiind colaborator al fostei securități.
Îți recomandăm
Cu cine nu votez
alt
Cristian Tudor Popescu
Autor fondator

8. Tot în aceeași perioadă, un alt fruntaș politic, fost președinte de țară, a fost declarat ca fiind colaborator al fostei securități. Partidul pe care îl reprezintă are și el, desigur, un candidat la cea mai înaltă demnitate în stat.

9. Un alt partid și-a împărțit fondatorii în poziții de pro și contra. cu ocazia votului de învestitură a noului guvern, ceea ce desigur mută atenția și spre candidatul acestei formațiuni politice la aceste alegeri, care pare că se bazează pe o „fundație” fisurată, ale cărei părți se îndepărtează una de cealaltă.

10. „Agitația” din zona social media este cvasiabsentă. Dacă la alegerile anterioare prezidențiale și chiar la cele europarlamentare spațiul social media a fost extrem de activ, urmărind și reușind să își aducă o contribuție la creșterea numărului celor care au ieșit la vot, de această dată a fost o mare liniște.

Vă puteți da seama, din cele de mai sus, ce se va întâmpla duminică? Este această înșiruire de evenimente exhaustivă? Au mai fost și altele? Au legătură între ele? Conduc la vreo concluzie?

Cred că fiecare vede ce vrea. Revin la cuvintele din titlu și vă las să le așezați în ce ordine doriți: campanie electorală, non combat, blat, diversiune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *