Veridice 111 – Impozitul pe clădiri (PF-R) partea a 2-a

Vom continua sa vorbim astazi despre impozitul pe cladirile cu destinatie rezidentiala aflate in proprietatea unor persoane fizice, analizand valoarea impozabila, dupa ce saptamana trecuta am discutat despre cotele de impozitare.

Astfel, valoarea impozabila este calculata de catre primarie, pe baza unui algoritm prevazut in articoul 457 din Codul Fiscal. Pe scurt, algoritmul prevazut de cod pentru casele care detin utilitati (apa, energie , gaze, canalizare) porneste de la o valoare de baza de 1000 lei/mp inmultita cu suprafata desfasurata a apartamentului sau casei, tinandu-se ulterior seama si de coeficientii aferenti rangului de localitate (aceiasi ca in cazul terenului), vechimii constructiei si daca apartamentul se situeaza intr-un bloc care are mai mult de 3 nivele si de 8 apartamente. Daca facem un calcul simplu, conform acestui algoritm, ar rezulta valoarea impozabila maxima de 2600 lei/mp in zona A din municipiul Bucuresti si 900 lei/mp pentru casele din localitatile de rang V.

As face aici o precizare referitoare la suprafete. Noi cunoastem de regula suprafata utila a locuintei, adica suprafata care nu include grosimea peretilor. Impozitul se calculeaza pe suprafata cu pereti cu tot adica, pe suprafata desfasurata. Ar fi astfel indicat sa va asigurati ca in evidentele primariei se gaseste suprafata desfasurata corecta a casei dvs, daca o cunoasteti dintr-un document oficial.
Aceasta situatie o intalnesc mai frecvent proprietarii de apartamente. Pentru casele de locuit ar trebui ca in documentatia tehnica sa se regaseasca atat suprafata utila cat si suprafata desfasurata.
In cazul in care nu se cunoaste decat suprafata utila sa aveti in vedere ca la suprafata luata in calcul pentru impozit codul fiscal prevede ca suprafata utila sa fie crescuta cu 40%.

Noi contribuabilii nu avem de facut mare lucru in cazul acestui impozit. Sa ne asiguram ca suprafetele declarate sunt cele corecte. Din perspectiva modificarii impozitului sa retinem ca valoarea impozabila poate fi modificata doar prin modificarea codului fiscal, dar cotele de impozitare pot fi modificate anual de catre autoritatile locale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *