Cum ar arăta relația stat – privat într-o societate normală? Ne-am obișnuit să privim această relație ca fiind o bătălie între doi adversari.
Pe principiul din școală la fel de toxic „te ascult până te prind ca să-ți dau notă mică”, statul aleargă companiile până le prind cu ceva ca să le dea amendă.
În replică, oamenii și companiile vor să „piardă” cât mai puțini bani în taxe și impozite către stat, pentru că oricum nu simt că primesc beneficii pe măsura acestora.
Plata de taxe și impozite ar trebui să fie investiția noastră comună, cetățeni și companii, pentru creșterea calității vieții și mediului de afaceri. Însă pentru asta ar fi necesar ca statul să își schimbe atitudinea din „noi avem puterea și dăm banii” în „noi avem responsabilitatea de a gestiona banii în interesul celor care, prin munca și abilitățile lor, câștigă banii pe care îi virează la bugetul țării”.
Noi, cetățenii, avem nevoie de educație care să formeze cetățeni de valoare și viitori profesioniști în meseriile care le vor asigura venituri bune. Avem nevoie de spitale curate, dotate cu tehnologie modernă și cu personal bine instruit. Avem nevoie de drumuri bune pentru a ne deplasa în siguranță și într-un timp rezonabil oriunde avem nevoie.
Companiile din România au nevoie de legi clare și corecte, de fiscalitate predictibilă, de eliminarea birocrației, de infrastructură pentru export, de oameni bine educați, de autorități care tratează firmele cu respect și deschidere, care explică și corectează, nu vânează pentru a găsi pretextul unei pedepse.
Doar împreună, stat și privați, jucând toți în aceeași echipă, putem genera un PIB care să ne ofere nouă, tuturor românilor, o viață decentă, un buget de stat sănătos care poate dezvolta România și un mediu de afaceri competitiv cu alte economii. Poate atunci am recâștiga și o parte din cei 5 mil. de români care astăzi contribuie la economia și bugetul altor state.
Pentru întrebări, dezbateri și propuneri de teme – ne întâlnim pe Facebook.