Ce înseamnă „încurajarea economiei”

Dacă în episoadele precedente am pus în discuție deficitul bugetar în formula unui buget de familie, astăzi vă propun să discutăm despre ce ar fi benefic economiei românești pentru a ieși din impasul curent.

Tăierile sunt foarte importante. Acolo unde sunt irosite resurse, este important să le eliminăm. Însă la fel de important este să avem în administrație competență, viziune și noi tehnologii. Astfel modul în care operăm tăierile să aducă plus valoare și îmbunătățirea situației. O administrație performantă nu doar face mai mult și mai bine cu mai puțin. Ci ia acele decizii și face acele investiții care creează premizele unui mediu de afaceri viu, activ și în expansiune.

„Încurajarea economiei”
Reforme administrative

  • Eliminată irosirea resurselor
  • Prioritizarea calității impactului
    competență, viziune, noi tehnologii
  • Administrație performantă
    – mai mult + mai bine cu mai puțin
    – decizii + investiții cu efect multiplicator

De exemplu, o formalitate care dura 10 zile să dureze o singură zi, iar dacă necesita deplasare fizică să poată fi făcută online. Actele cerute să fie clare, justificate și definitive. Aprobările sau respingerile să aibă criterii corecte, clare și transparente. Dialogul purtat cu autoritățile să fie unul normal, respectuos și de bună credință. Par lucruri mici, dar lipsesc din foarte multe locuri.

„Încurajarea economiei”
Exemple: Reducerea birocrației

  • Adoptarea noilor tehnologii
  • Clarificarea cerințelor
  • Clarificarea aprobărilor/respingerilor
    criterii corecte, clare și transparente
  • Dialog bazat pe bună credință și bunăvoință

Un alt exemplu ar fi ca autoritățile să devină un partener fair-play pentru companiile oneste, o sursă de clarificări și soluții, nu o cutie neagră plină de surprize – pe cât de absurde, pe atât de neplăcute. Și să devină cu adevărat o amenințare reală și palpabilă pentru cei care încalcă legea, afectând negativ întreg mediul de business din România. O țară în care firmele corecte se tem de autorități iar cele incorecte n-au nicio grijă – nu poate prospera.

„Încurajarea economiei”
Exemple: Parteneri de încredere

  • Autoritățile = partener fair-play
    clarificări, soluții pentru companiile oneste
  • Autoritățile = amenințare reală
    identificare, sancționare pentru cei care încalcă Legea
  • Momentan lipsește normalitatea:
    – firmele corecte se tem de autorități
    – firmele incorecte n-au nicio grijă

Ar fi benefic economiei să avem o fiscalitate competitivă în regiune – și ca nivel, și ca predictibilitate. Nu comparând pe alese ce le convine unora sau altora, ci ca ansamblu de condiții. Este important să înțelegem ce ajută și ce încurcă. Avem nevoie de rețete adaptate realităților românești care să fie competitive per total în regiune.

„Încurajarea economiei”
Exemple: Fiscalitate competitivă

  • Nivel taxe/impozite
  • Predictibilitate
  • Corectitudine
  • Rețete adaptate României
    competitive per total în regiune

Iar dacă ne dorim să reducem dependența de importuri, firmele din România au nevoie de condiții similare pentru a putea produce aici ceea ce cumpărăm de prin vecini. Suntem într-o competiție directă cu alte state și ar fi benefic să identificăm acele soluții care pot câștiga bătălia la raft. Nu prin plafonări din pixul cuiva, ci prin a oferi mediul propice dezvoltării companiilor.

„Încurajarea economiei”
Exemple: Încurajare producători

  • Avantaj: reducere importuri
  • Necesar:
     condiții similare celor din vecini
     pentru a produce aici ce cumpărăm de la ei
  • Soluții eficiente pentru câștigarea competiției la raft
  • NU prin plafonări, ci prin condiții benefice economiei

Nu suntem în măsură noi, cetățenii, nici să luăm decizii, nici să le impunem. Sunt oameni în fruntea statului care au informațiile și priceperea pentru a face asta. Însă cu siguranță prin decizii concentrate și aplicate cu finețe putem să redecolăm înspre deficite mai mici, nicidecum cu cele rudimentare și zmucite. Acestea pot părea că rezolvă pe moment, însă creează probleme și mai mari pe termen mediu și lung.

„Încurajarea economiei”
Cine poate face schimbările

  • Nu cetățenii pot schimba lucrurile
  • Autoritățile au puterea și priceperea
    de a crea condiții mai bune economiei
  • Decizii concentrate + aplicate cu finețe
    = redecolarea economiei => scăderea deficitului
  • Decizii rudimentare + zmucite
    = griparea economiei => creșterea deficitului

Este evident că nu e simplu de luat măsurile optime cu atâtea constrângeri pe masă. Unele provenite din presiuni externe, cum sunt cele financiare de la Comisia Europeană și alți finanțatori, cu efect în evaluarea de la agențiile de rating. Altele care țin de contextul geopolitic și cel al noilor tehnologii. Mai sunt și cele interne care, din păcate, rămân tributare intereselor de partid și prea puțin ancorate în nevoile oamenilor și economiei.

„Încurajarea economiei”
Concluzii

  • Nu există măsuri facile
  • Există multe constrângeri
  • Presiuni externe
    – Comisia Europeană, finanțatorii
    – context geopolitic + noi tehnologii
  • Presiuni interne
    – interesele de partid
    – indisponibilitatea sistemului la reforme

Cert este că nu poți rezolva situația curentă doar cu măsuri care adaugă greutate pe umerii celui care muncește corect și la locul lui, fie că e salariat sau antreprenor. Acestea doar peticesc ceva punctual dar îngreunează revenirea pe termen mediu si lung. Și fără revenire nu avem cum remedia deficitul.

Ne oprim aici pentru astăzi. În ediția viitoare revenim cu noi teme veridice. Până atunci, ținem legătura pe paginile Adrian Vascu de pe Facebook, Youtube și din aplicațiile mobile din Google Play și Apple Store. Vă doresc multă sănătate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *