Un raport de evaluare reprezintă un document scris, care conține rezultatul evaluării, termenii de referință, metodele de evaluare și informațiile necesare aplicării acestora.
Pe larg…
Raportul de evaluare este mijlocul principal prin intermediul căruia evaluatorii își prezintă munca efectuată. Conținutul cadrul al raportului este prevăzut în standardele de evaluare și acesta este adaptat pentru fiecare caz în parte.
Capitolele principale rămân: sinteza evaluării, termenii de referință ai evaluării, prezentarea datelor, analiza datelor și concluziile. La final se adaugă și Anexele care includ documentele necesare susținerii afirmațiilor din interiorul raportului.
O parte importantă a raportului o reprezintă prezentarea rezultatului evaluării, aceasta fiind informația esențială pe care o așteaptă clienții și utilizatorii desemnați ai evaluării. Raportul de evaluare este un document scris și are dimensiuni variabile în funcție de termenii de referință ai evaluării.
Evaluatorii trebuie să atribuie o analiză atentă raportului de evaluare pentru că de cele mai multe ori acesta „îi reprezintă” în relația cu terții îndreptățiți să intre în posesia lui.
Ne revedem mâine cu noi episoade „Veridice din Evaluare”!
—————-
Despre „Veridice din evaluare”
Veridice din evaluare prezintă succint aspecte care descriu activitatea de evaluare a bunurilor din România. În fiecare săptămână, marți-miercuri-joi, publicăm pe rețelele de socializare noi teme din evaluare. Fiecare episod în formă extinsă este publicat pe veridio.ro.