Veridice 420 – Început de 2021

La mulți ani cu sănătate din plin! Îmi doresc să avem un 2021 Complet din toate punctele de vedere. A mai trecut un an prin noi, vorba cântecului pe versurile lui Ioan Gyuri Pascu, sau am trecut noi prin acest 2020, care nu va fi șters ușor din memoria colectivă. Iată-ne la un nou început de an.

 

Despre tranziția 2020 – 2021

Uitându-mă la 2020 eu aleg și vă propun să privim partea plină a paharului. Să fim conștienți că modul în care gândim și acționăm atrage în vietile noastre întâmplările corespunzătoare. Sau altfel spus, ce dai aia primești sau cum îți așterni așa dormi. Prin urmare, dacă suntem conștienți că ne putem influența drumurile vieții, haideți să o facem începând cu aceste prime zile.

Anul 2020 a trecut deja, a cărui istorie o cunoaștem cu toții, a avut și părțile lui bune. Prima reacție generală este că a fost un an catastrofal. Însă, dacă ne vom uita mai atent, vom găsi cel puțin câteva elemente care au fost pozitive. Să le identificăm și să le păstrăm în anul ce vine. Apoi să adăugăm acestora “bunele” anului 2021.

 

Ca de fiecare dată ne facem planuri, speranțele sunt mari pentru anul ce vine. Să ne îngrijim de imunitatea noastră – atât fizică precum și psihică. Să nu lăsăm fricile să ne copleșească. Să găsim acele informații echilibrate care ne vor ajuta să ne protejăm, însă fără a ne transforma în fataliști. Să căutăm în continuare sensul vieții noastre și să o trăim pe deplin fără să amânăm “a trăi” până ce un eveniment din afara noastră se va produce. Fiecare clipă care trece nu se mai întoarce.

Este important să trăim asumat având în vedere că binele nostru trebuie să atragă și binele celor care fac parte din comunitățile noastre. Avem nevoie de un bine pentru toți și, mai mult ca niciodată, nu ar trebui să ne bazăm “binele” nostru pe “răul” celorlalți. Deciziile privind comportamentele si atitudinile noastre nu pot ignora efectele acestora asupra celor din jurul nostru. Solidaritatea este necesară mai mult, poate, ca oricând.

 

Impozitarea Clădirilor în 2021

 

Mi-aș dori să întâlnim solidaritatea mai des și mai concret în spațiul public. Să avem prilejul să primim cât mai multe vești bune. Sau măcar clare. Poate chiar stabile și predictibile. Avem un nou parlament și mă aștept să lase deoparte demagogia din campania electorală și să primeze faptele asupra vorbelor. Să fim plăcut surprinși de faptele aleșilor și să uităm de sloganuri rostogolite astăzi prea ușor prin rețelele de socializare.

În acest sens, aminteam la sfârșitul anului trecut de o modificare a codului fiscal făcută pe final de an care extindea termenul de la 3 la 5 ani pentru reevaluarea clădirilor deținute de persoanele juridice. Bineînțeles, vestea i-a luat pe nepregătite pe cei afectați de această modificare, punând sub semnul întrebării bugete și contracte aflate în desfășurare. Apoi, între sărbători, pe siteul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, a apărut un tabel care prezenta datele de intrare în vigoare a unor articole din Legea 296/2020, inclusiv cel pe tema menționată mai devreme. Conform documentului, această modificare va intra în vigoare din 01.07.2021. Altfel spus, se va aplica impozitării clădirilor începând cu 2022.

 

Este aceasta modificarea finală? Mai pot apărea și alte interpretări, tot oficiale? Mi-e teamă că da. Solidaritatea din spațiul public presupune un respect reciproc între contribuabili, companii și autorități, mai ales când vine vorba despre legiferare. Astfel de bâjbâieli nu ajută nimănui, dimpotrivă. Până una alta, regula astăzi, 5 ianuarie 2021, este că articolul se va aplica din anul 2022. Dar știe toată lumea acest lucru? Au ținut pasul cu aceste schimbări bruște toate părțile? Cum anume s-a asigurat legiuitorul că primăriile, evaluatorii și contribuabilii sunt la curent cu evoluția permanentă a subiectului?

În cazul persoanelor juridice, soluția bună în opinia mea este depunerea rapoartelor de evaluare în 2021 dacă ultima evaluare a fost depusă în trimestrul I din 2018. Astfel vor evita o cotă majorată de impozitare bazată pe o interpretare individuală a legii și neaplicată unitar în toate unitățile administrativ teritoriale.

 

Un alt ton în spațiul public

Am atins acest subiect pentru actualizarea informațiilor prezentate la finalul anului trecut, dar și pentru a exemplifica un mod de lucru pe care ni-l dorim de domeniul trecutului în 2021. Legile să fie clare, transparente și înțelese unitar de către toți cei implicați. Legile să fie create printr-o atentă analiză a efectelor și prin consultare cu specialiștii din acel domeniu. Să ne asigurăm că ideile bune sunt transpuse corespunzător în lege și că fiecare modificare simplifică și ajută cu adevărat în practică. Altfel spus, să punem faptele deasupra vorbelor.

Să avem deci un 2021 în care siguranța, reperele sănătoase și de încredere să fie cât mai prezente în viețile noastre.

 

Ne oprim aici cu primul episod Veridice din 2021. Ținem legătura pe pagina noastră de Facebook și în aplicația mobilă „Adrian Vascu” din Google Play și Apple Store. Vă doresc multă sănătate!

Impozitarea Clădirilor 2021:

Noul Leadership:

Restructurare:

Fuziuni și Achiziții:

Citește și:

 

 

 

 

!NOU – AVA mobile app (search „Adrian Vascu”):

  • Android App: https://bit.ly/2Jf9rsL
  • iOS App: https://apple.co/2pNk27j

Pentru întrebări, dezbateri și propuneri de teme – ne întâlnim pe facebook.

Veridice Episodul 4.20 | 05.01.2021
Marți | 19:10 | Digi24
Cu Adrian Vascu, Senior Partner Veridio

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *