În numărul anterior al revistei am scris despre viitorul profesiei de evaluare, în articolul „2020”, unde am trecut în revistă atât domeniile pe care le văd de interes, cât și soluțiile pentru a putea atinge noile direcții.
În articolul de față voi întări referirea la două teme importante: prima este legată de membrii ANEVAR acreditați (MAA) și a doua de cursurile de formare profesională, ca evaluatori. Ambele au impact asupra încrederii și respectului pe care ni le dorim atât de mult și despre care voi vorbi în finalul articolului.
Acreditarea și-a căutat încă de la înființare o cale de a atrage cât mai mulți evaluatori, dat fiind faptul că promovarea acestui examen aduce beneficii cel puțin la nivelul de cunoștințe profesionale ale participanților. Beneficiile în piață nu s-au văzut încă, din perspectiva cunoașterii de către clienți a acestei categorii de membri, pentru că încă nu s-a atins o masă minim necesară de MAA pentru ca profesia să promoveze această categorie de membri distinct de membrii titulari. Mai mult, încă se confundă acreditarea ca tip de specializare cu faptul că simpla apartenență la ANEVAR înseamnă o acreditare oferită de către această instituție.
Prin urmare, cred că viitorul ar trebui să aducă clarificări în acest domeniu și statutul de membru ANEVAR acreditat (MAA) să fie dobândit de marea masă a evaluatorilor. Altfel spus, după primii trei ani de experiență în profesie, fiecare dintre evaluatori să parcurgă și această etapă a examenului de acreditare. În aceste condiții se pot întâmpla următoarele:
• să crescă nivelul calitativ al rapoartelor de evaluare și al comportamentului majorității evaluatorilor Această atitudine să definească ce însemnă evaluatorul viitorului;
• va rezulta omogenitatea calității serviciilor de evaluare. Nivelul calitativ ridicat să fie o constantă;
• Ministerul Justiției să agreeze doar membrii ANEVAR acreditați;
• băncile să separe evaluările în funcție de complexitate și/sau un prag valoric, astfel încât la nivelul de bază (ex. apartamente) să fie implicați evaluatorii absolvenți ai cursurilor de formare, noii intrați în profesie, care trebuie să își găsească locul într-o zonă de piață, iar peste prag, unde se presupune că vor fi de evaluat proprietăți cu un grad de complexitate mai ridicat, să fie implicați evaluatorii MAA;
• va rezulta o segregare a tarifelor între cele două categorii de lucrări în funcție de complexitatea acestora, pentru că acolo unde operațiunile vor putea fi automatizate pentru că sunt rutiniere, se vor folosi softuri și roboți și este de asteptat ca onorariile să fie mai scăzute în aceste cazuri.
Toate aceste lucruri trebuie să se materializeze prin creșterea încrederii publicului în evaluatori și apoi în câștigarea respectului publicului.
Am mai spus aceste lucruri și eu și colegii noștri, având în vedere că reprezintă o perspectivă de minim bun simț.
Sinceri fiind, nivelul actual de încredere și, implicit, respect, este foarte redus în prezent și acest lucru se vede în modul în care autoritățile, băncile și chiar publicul se raportează la evaluatori și la munca acestora.
Cred că e nevoie de răbdare și de muncă asiduă pentru a câștiga încrederea și apoi respectul. Și să existe o strategie de obținere și menținere a acestor lucuri fără de care profesia nu va putea evolua.
Înainte de a spune care ar fi cele câteva semne pe care ni le dorim și care pot dovedi că am căpătat la nivel de masă încrederea și respectul publicului, vreau să mă opresc puțin asupra unui punct foarte important din evoluția unui evaluator și care îl poate propulsa mai devreme în zona de încredere și de respect. Și mă refer aici la cursurile de formare profesională.
Reamintesc că astăzi, pentru a deveni evaluator autorizat, primul pas este participarea la examenul național pentru dobândirea statutului de membru stagiar, după care în perioada de stagiu de maxim doi ani stagiarii participă la cursul de formare pentru una dintre specializările dorite.
Cursul de formare, cu mici modificări, este cam același de peste 25 de ani. A crescut numărul de ore, dar se desfășoară în zilele săptămânii, după amiaza, stagiarii făcând eforturi ca după program să participe la orele de curs. Experiența lectorilor și consistența actualelor manuale au făcut ca, în intervalul de timp alocat învățării, să existe foarte multă materie care trebuie acumulată în termen foarte scurt. Cred că acest mod de lucru ar trebui schimbat și adaptat realităților de astăzi și ale viitorului. Scopul este ca cei care „ies de pe băncile școlii” ca evaluatori să pornească la drum cu un nivel de experiență cât mai ridicat, cel puțin pentru câteva tipuri de evaluări de un nivel de complexitate simplu spre mediu, evident trecând în timpul cursului și prin exemple de situații mai complexe. După primii trei ani aceștia să poată accede la examenul de acreditare.
Astfel, consider că ar fi benefic ca modul de organizare a cursurilor să fie reformat și adaptat sistemului de învățământ pentru adulți din România, respectiv să se organizeze prin sesiuni de participare de vineri până duminică, cum sunt și alte programe de master în sistemul universitar. Avantajele pe care le văd sunt următoarele:
• poate fi fructificată mai bine perioada de stagiu de 2 ani. În prezent sunt multe intervale de timp în care nu se realizează nimic (până când se organizează seriile de cursuri, de exemplu);
• se pot organiza în centre universitare și în locații ale instituțiilor de învățământ superior, mai adecvate unei asemenea forme de pregătire, inclusiv din perspectiva costurilor. Mai ales că ANEVAR are deja acorduri de colaborare cu mari universități din România;
• stagiarii își vor putea organiza mai bine activitățile, astfel încât pe perioada cursului să își poată desfășura și activitățile curente de la locul de muncă;
• durata cursului ar putea crește astfel încât să fie introduse în programă cât mai multe exemple practice realizate asistat, pe lângă temele de casă;
• cursul va căpăta un caracter mai apropiat de „greutatea” unui master decât o formă de pregătire strict bazată pe reconversie profesională (cum a fost de fapt la origini începând cu anul 1992);
• nivelul de pregătire a absolvenților va fi cu certitudine mai ridicat;
• și, de ce nu, în viitor să se pună bazele unei specilizări universitare în domeniul evaluării, astfel încât tinerii să se poată înscrie direct la o facultate care pregătește evaluatori.
Aceste două direcții (cusurile de formare și MAA) vor putea să ne apropie de obiectivele pe care le-am amintit și eu mai sus, respectiv câștigarea încrederii și a respectului iar când acest lucru se va întâmpla, vor apărea următoarele semne:
• clienții nu vor încerca să modifice rezultatele evaluării doar pentru că ei plătesc raportul (eu dau frecvent exemplul celor care își plătesc analizele medicale dar nu cer medicului să le modifice transaminazele, de exemplu, de la nivelul de 125 la nivelul de 45, cât e considerat normal!);
• băncile vor lucra cu contract direct cu evaluatorii, acolo unde ei se află, fără să se apeleze la actuala formulă cu intermediarii. Pentru piețele rezidențiale este evident că evaluatorii locali vor reprezenta viitorul pentru că se vor încadra cel mai bine în cerințele de productivitate și costuri;
• autoritățile nu vor mai introduce în legi norme prin care persoane neautorizate să ceară o altă evaluare sau o verificare doar pentru că lor li se pare că ceva nu este în regulă în rapoartele de evaluare. Acest lucru atrage o responsabilitate în plus pentru reprezentanții autorităților, aceștia putând fi acuzați oricând că au comis un abuz (ori că au cerut o altă evaluare, ori că nu au cerut);
• în spațiul public nu se va mai vorbi cu atâta lejeritate despre subevaluări sau supraevaluări fără a se solicita opinia unor specialiști sau a forului profesional.
Este posibil să se întâmple în viitor toate aceste lucruri? Sau măcar parte dintre ele? Eu zic că da. Este nevoie de voință, unitate și să începem prin a reconsidera încrederea și respectul pe care le avem în noi înșine și între noi. Numai atunci le vom primi și din partea publicului.